Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 mai 2018
other · respins
Carmen Ileana Mihălcescu
Discurs
Vă mulțumesc. Vot, vă rog.
Cu 111 voturi pentru, proiectul a fost retrimis la comisie, termen – o săptămână.
Continuăm cu punctul 7. Avem reexaminarea de pe poziția 29; caracter organic; avem două amendamente admise.
Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 334 din 2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 718 din 8 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 15 decembrie 2017; este PL-x 359/2016/2018.
Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Nu.
Din partea comisiilor sesizate în fond, prezentarea raportului?
Vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.