Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 decembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Varujan Vosganian
Discurs
Dacă ar fi așa, eu, ca membru al Uniunii Scriitorilor, îmi fac un monitor oficial acasă și încep să tipăresc legile care-mi plac, susținând că legile acestea trebuie respectate, și nu cele care se votează în procedură.
În ceea ce privește majoritatea și opoziția și dacă noi avem sau nu majoritate, lăsați ca singurul instrument, descoperit de la începutul omenirii, să vorbească, și anume votul. Dacă o lege are majoritate, trece. Dacă nu are majoritate, nu trece. Și majoritățile se schimbă numai prin moțiune de cenzură.
De aceea, nu încercați să anticipați lucruri care în acest moment au o ipoteză extrem de incertă.
De aceea, dacă ați invitat aici cetățeni ai României – și le urez bun venit –, păstrați sobrietatea.
Și, în final, să vă mai spun ceva. Eram un tânăr abia intrat în politică atunci când am devenit deputat. Poate că încă nu mi se vindecaseră rănile pe care le-am primit la Revoluție ca dumneavoastră, astăzi, unii chiar născuți după 1990, să fiți în Parlament. Nu mi s-a întâmplat niciodată să primesc atâtea jigniri așa cum s-a întâmplat în acest Parlament!
Eu nu vă dau dreptul să faceți jigniri colective! Nu vă dau dreptul să numiți infractori oameni pe care nici măcar nu-i cunoașteți, oameni care au biografiile lor...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.