Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Ioan Oltean
Discurs
## Așa.
Domnule senator, mulțumesc foarte mult pentru operativitate.
Dacă din sală dorește cineva să intervină?
Nu sunt observații.
Lucrurile sunt foarte clare.
Am luat act de rapoartele prezentate de către doamna președinte, îi mulțumim foarte mult pentru prezență, pentru modul în care ne-a prezentat rapoartele. Îi dorim succes în continuare.
La pozițiile 43, 44 și 45 din ordinea de zi avem rapoartele de activitate ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe anii 2007, 2008 și 2009.
Sper că n-aveți surprize pentru noi, domnule președinte. Domnul președinte al Colegiului, domnul doctor Dragoș Petrescu.
V-aș ruga foarte pe scurt, domnule Dragoș. Chiar dacă aveți noutăți, să fiți foarte concis.
## **Domnul Dragoș Petrescu** _– președintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor parlamentari,
Sigur, nu este ușor să prezint activitatea Colegiului, mai ales că este vorba despre cele trei rapoarte de activitate, pe anii 2007, 2008, 2009. Am să încep prin a spune că gestionăm, în acest moment, 24 kilometri liniari de arhivă, care prezintă o parte importantă din memoria istorică a națiunii române.
Activitatea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pe perioada celor trei rapoarte, 2007, 2008, 2009, a înregistrat o tendință pozitivă, de creștere la toți indicatorii, mă refer aici la accesul la propriul dosar, numărul de vizionări la sală, numărul de copii eliberate petenților sau cercetătorilor, aceste cifre fiind foarte pe larg detaliate în rapoartele care v-au fost prezentate.
Am să spun însă că în perioada despre care vorbim, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și-a intensificat activitatea în ceea ce privește impactul și vizibilitatea asupra publicului. Este vorba de numărul cererilor care au venit către Colegiu, numărul de copii eliberate, este vorba de modul în care Colegiul a încercat să răspundă cererilor, mai ales cererilor victimelor.
În același timp, am intensificat activitatea în ceea ce privește programele educaționale, pentru că este vorba de un trecut traumatic, este vorba de activitatea represivă a fostei Securități și asta ne-a preocupat în mod deosebit.
În plus, ceea ce aș vrea să subliniez, fără să vă rețin prea mult atenția, trebuie să menționez că, în anul 2008, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a suferit un șoc instituțional: este vorba despre Decizia Curții Constituționale din 31 ianuarie 2008, ce a impus schimbarea legii. Vreau să-mi exprim aici, în numele meu și al colegilor mei, gratitudinea față de modul în care Parlamentul României a reușit să repună în funcțiune Colegiul, prin adoptarea Legii nr. 293/2008. În ciuda acestui șoc instituțional, cum am spus, trendul a fost pozitiv, creșteri s-au înregistrat la toți indicatorii.