Vlad Gabriel Hogea

Vă propun să ne reamintim astăzi despre anul 1940, care a adus prăbușirea granițelor țării și la drama României Mari.

Într-o notă a lui Joachim von Ribbentrop, ministrul german de externe, trimisă celui sovietic, Veaceslav Molotov, la 25 iunie 1940, se preciza că „Germania este fidelă acordurilor de la Moscova. Ea este deci dezinteresată de problema Basarabiei”. În același timp, „pretenția Guvernului sovietic asupra Bucovinei este o noutate”, iar „în restul teritoriului român, Germania are puternice interese economice”. În concluzie, „conducerea Reichului ar fi pregătită (...) să sfătuiască conducerea română pentru o clarificare pașnică a problemei Basarabiei, în sensul rusesc”.

A doua zi, la 26 iunie, prima notă ultimativă a Guvernului sovietic aducea „propunerea” de înapoiere cu orice preț a Basarabiei și de transmitere a părții de nord a Bucovinei. A doua notă, din 27 iunie, stipula că Guvernul român urma să evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești în decurs de patru zile. Răspunsul autorităților de la București, prin noul ministru de externe Constantin Argetoianu, a survenit pe 28 iunie: „Pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forță și deschiderea ostilităților în această parte a Europei, Guvernul român se vede silit să accepte condițiile de evacuare specificate”. Gheorghe Buzatu constata cu amărăciune că „acțiunile URSS din iunie-iulie 1940 au avut, în ansamblu, un efect catastrofal asupra României. Notele ultimative din 26-27 iunie 1940 nu numai că au inaugurat, ci pur și simplu au declanșat procesul dezintegrării teritoriale a României Mari. Căci, în adevăr, odată satisfăcute revendicările Moscovei, cine mai putea stăvili pretențiile revizioniste ale Ungariei și Bulgariei, ambele încurajate de Germania, Italia și URSS?”.

Inevitabilul s-a produs. La 19 august încep la Craiova negocierile româno-bulgare. Cedarea Sudului Dobrogei (județele Durostor și Caliacra) se va realiza pe baza unui acord semnat în aceeași localitate la 7 septembrie. La 30 august — prin Dictatul de la Viena — nordul Transilvaniei și intrândul secuiesc sunt desprinse de România. Comunicatul oficial preciza că „teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia”. Inutil să mai subliniem că până și acest termen a fost nesocotit, iar invadarea teritoriilor menționate anterior s-a produs mai devreme decât fusese stabilit.

Mihail Manoilescu, ministrul de externe al României în acea perioadă și unul dintre semnatarii Dictatului, povestește că i s-a făcut rău când a văzut pe hartă nenorocirea ce se pusese la cale: „Când am privit în toată grozăvia împărțirea Transilvaniei, am înțeles că puterile care îmi erau slăbite mă părăsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a făcut neclar, ca un nor galben, din galben cenușiu, din cenușiu negru... În clipa aceea mi-am pierdut cunoștința”.