Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Alexandru Alexe
Discurs
Vă readuc în atenție inițiativa legislativă de modificare a Codului fiscal în vederea reducerii de la 1 iulie 2014 a cotei de contribuție de asigurări sociale datorate de angajator cu cinci puncte procentuale și a scutirii impozitului pe profitul reinvestit.
Această propunere legislativă se bucură de susținerea Partidului Național Liberal, prin reprezentanții săi în Parlamentul României, și este înregistrată la Camera Deputaților în vederea supunerii ei procedurilor parlamentare și adoptării în regim de urgență.
Măsurile au fost cerute în nenumărate rânduri de către PNL, atât în cadrul guvernării USL, cât și în vremea când a fost în opoziție, în perioada 2009–2012. Încă din anul 2011, când s-a întocmit proiectul economic pentru România de către USL, Partidul Național Liberal a susținut printre alte măsuri de relansare economică și aceste două prevederi ca fiind de prioritate maximă.
Tergiversarea timp de doi ani a adoptării acestor măsuri printr-o ordonanță de urgență sau proiect de lege, deși figurau în Programul de guvernare cu care s-a prezentat noul Guvern în fața Legislativului, ne determină să acționăm și să înaintăm Parlamentului spre dezbatere și adoptare această propunere legislativă.
Cele două măsuri reprezintă esența politicilor economice asumate public de către Partidul Național Liberal, susținător și partener permanent al mediului de afaceri, măsuri
așteptate de către toți întreprinzătorii, de la cei mici până la marii investitori, cu capital autohton sau străin, care ne-au solicitat constant în cadrul dialogurilor purtate adoptarea cu prioritate a acestui pachet de relaxare fiscală în sfera mediului de afaceri.
Efectele aplicării acestor două măsuri vor fi benefice, impactul lor va conduce inevitabil la stimularea economiei românești, mai ales în situația postcriză în care presiunea fiscală asupra mediului de afaceri trebuie să scadă, pentru a favoriza relansarea sustenabilă a economiei, prin investiții și creare de locuri de muncă.
Impactul bugetar al celor două măsuri poate fi compensat, pe de o parte, prin veniturile suplimentare încasate în urma aplicării impozitului de 1,5% pe construcțiile speciale și, pe de altă parte, prin îmbunătățirea sistematică a colectării veniturilor la buget, precum și prin efectele pozitive de antrenare care vor fi generate la nivelul activității economice în general.
Pentru anul 2014, impactul negativ ca urmare a aplicării celor două măsuri poate fi compensat cu miliarde de lei ce se vor întoarce în bugetul statului în următorii ani, prin efectul multiplicator al acestor două măsuri.
Drept urmare, vă cer susținerea adoptării reducerii cotei de asigurări sociale și a scutirii impozitului pe profitul reinvestit, considerând că există resurse în bugetul de stat pentru anul 2014, care, utilizate cu discernământ, pot acoperi deficitul creat. La aceste resurse se adaugă și trendul ascendent al veniturilor încasate în luna ianuarie, precum și previziunile optimiste pentru luna februarie.