Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 decembrie 2010
procedural · adoptat
Ioan Oltean
Discurs
Vă reamintesc – și pentru dumneavoastră, și pentru ceilalți membri ai Parlamentului – că Birourile reunite și ședința reunită de marți au aprobat convocarea în ședință comună a celor două Camere și astăzi, și mâine. În nota aflată în subsolul paginii prin care vi se comunicau programul și ordinea de zi exista precizarea necesară.
Domnul vicepreședinte Zgonea.
Vă rog, domnule vicepreședinte, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.