Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2014
other · respins
Adrian Miroslav Merka
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc. Domnule președinte de ședință, Stimați invitați, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor,
Într-adevăr, revenim în fața populației – cum ar fi – ca noi, ultima Cameră decizională, să facem ordine între două decizii, între două instituții care înțeleg distinct fiecare cum să pună în aplicare legea.
Din păcate, nu sunt singurele legi în care instituțiile din România reacționează diferit. Și de ce tot timpul suntem arătați și noi cu degetul? Noi facem greșelile. Uitați, de exemplu, acum, aș dori să transmit un mesaj direct: nu, noi îndreptăm ceea ce cineva – poate cu bună-credință sau cu rea-credință – a încercat să înțeleagă diferit.
Într-adevăr, aceste activități care s-au desfășurat la acele centre de permanență au fost finanțate conform unor acte normative. Vinovați nu sunt cei care au venit și au cerut plata pentru aceste activități. La un moment dat putem să spunem sau puteau să le și transmită – plăți necuvenite. Vă dați seama, cei care au desfășurat o activitate – să primească o plată necuvenită – în munca în folosul cetățeanului. Iar aici noi, Camera Deputaților, Parlamentul, am venit din nou – am înțeles – să punem un numitor pe tot ceea ce înseamnă necesitatea revenirii la normalitate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.