Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 martie 2018
Informare · respins
Cătălin Ioan Nechifor
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Sunt destul de nemulțumit, pentru că, pentru a doua oară – și anul trecut, în mai, și acum –, primesc un răspuns foarte ambiguu.
Am întrebat expres: care sunt concluziile rapoartelor de expertiză? Ca și anul trecut, și în acest an, ministerul, de fapt CNAIR-ul, mă trimite la plimbare, cu detalii tehnice, de altă natură, când lucrurile sunt foarte clare.
Cred că și eu, ca parlamentar, precum și cei care trăiesc în Suceava avem dreptul să știm de ce nu s-a executat centura de ocolire a Sucevei, începută în 2007. Nici acum nu este finalizată și nici nu cred că sunt foarte mari oportunități de a finaliza această investiție. Pentru că, din punctul meu de vedere, din ceea ce știu eu, rapoartele tehnice nu sunt foarte în regulă.
Drept care voi face uz și de Legea nr. 544 privind accesul liber la informații publice, pentru că înțeleg și văd, de altfel, dar pentru a doua oară, că ministerul și compania refuză să răspundă concret la întrebări.
Vă mulțumesc foarte mult.
Și chiar îmi pare foarte rău.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.