Tinel Gheorghe

Mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Acum, referitor la această inițiativă legislativă, inițiatorii au ajuns la această soluție pentru că, iată, Parlamentul nu-și îndeplinește prerogativele.

Dacă legea actuală spune că ministrul trebuie să vină cu un raport – și nu e vorba de ministrul educației –, avem obligația de a monitoriza și pe alte capitole și domenii, și obligații pe care nu le îndeplinim.

Noi tot spunem că rolul nostru este și de a legifera, dar este și de a monitoriza. Sunt instituții, structuri ale statului care sunt în directa noastră subordonare, coordonare.

De multe ori amânăm termenele. Nu vreau să dau exemple acum. Dezbatem anul acesta rapoarte care vin cu trei-patru ani în urmă. Nu vreau să spun că sunt instituții asupra cărora chiar nu vrem să ne aplecăm pe dezbaterea rapoartelor, nu avem interes, și atunci despre ce discutăm? Venim, iată, suntem obligați, la un moment dat, când chiar simțim nevoia să ascultăm pe domenii foarte importante, cum este educația, să ascultăm ce spune ministerul de resort, care este situația la un moment dat, când simțim nevoia, pentru că nu se respectă legea. Într-adevăr, nu există condiții punitive în lege, că, dacă nu te prezinți să depui raportul, trebuie să fii sancționat. Nu, dar ajungi în situația când ministrul nu știu care nu vine, șeful agenției nu știu care nu se prezintă, rapoarte de la nu știu ce instituție le amânăm și le dezbatem peste trei-patru ani. Și mă întreb: care este rolul nostru aici? De ce acceptăm o astfel de atitudine? De ce nu impunem de fiecare dată când ajungem să decidem frâiele puterii ca miniștrii pe care îi susținem să vină să-și susțină în Parlament rapoartele de activitate? Deci eu cred că lucrurile acestea ar trebui dezbătute și, domnule vicepreședinte, tot discutăm de reforma Parlamentului. Păi aceasta este o chestiune care ține de reforma Parlamentului, de atribuții și de competențe și de respectul față de lege, până la urmă, că ajungem să impunem cuiva să respecte legea printr-o măsură coercitivă. Mulțumesc.