Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2009
other
Teodor Viorel Meleșcanu
Discurs
Vă rog, domnule secretar de stat. Microfonul 10.
Din păcate, sunt puțin nemulțumit de răspuns, pentru că, practic, în urma unei vizite a domnului Emil Boc la Râmnicu Vâlcea, s-a purtat o discuție pe această temă, în sensul că foarte mulți dintre cei care vin să solicite bilete de tratament prin Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu pot primi aceste bilete, deși au, poate, boli care ar necesita o prioritizare a acestora.
Domnul Emil Boc s-a pronunțat că soluția propusă de directorul Casei Județene de Pensii Vâlcea era una fezabilă și a spus că se gândește chiar la un act normativ în acest sens. Mi se pare firesc, dacă se transferă fondurile de la Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, să existe posibilitatea ca aceste bilete să fie sortate în funcție de stadiul de sănătate al celor care solicită biletele de tratament, și atunci s-ar rezolva una dintre problemele majore, aceea că foarte mulți din cei care, cu adevărat, au nevoie de bilete de tratament nu pot să beneficieze de acestea.
Deci ideea era doar dacă se poate, din punctul dumneavoastră de vedere, prelua această situație a biletelor de tratament de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în loc să fie la Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.