Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 martie 2009
other
Roberta Alma Anastase
Discurs
Vă rog să luați loc, pentru a putea începe lucrările noastre de astăzi.
Domnule prim-ministru, Doamnelor și domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă ședința Camerei Deputaților și vă anunț că, din totalul celor 334 de deputați, și-au înregistrat prezența 235 și sunt absenți 99. Cvorumul de lucru este, deci, îndeplinit.
Conform programului de lucru aprobat, în prima parte a ședinței de astăzi avem dezbateri politice organizate în temeiul art. 180 din Regulament, la solicitarea Grupului parlamentar al PNL, cu tema „Programul și măsurile Guvernului de combatere a crizei economice”.
Biroul permanent împreună cu Comitetul liderilor grupurilor parlamentare propun următoarea procedură de desfășurare a acestor dezbateri politice: mai întâi, un reprezentant al Grupului parlamentar al PNL, care a solicitat dezbaterea politică, va expune principalele aspecte ale temei supuse dezbaterii.
După această expunere, domnul prim-ministru va prezenta poziția Guvernului cu privire la problemele supuse dezbaterii, iar în continuare vor avea loc dezbateri din partea grupurilor parlamentare. În final, domnul prim-ministru va da răspuns la problemele ridicate.
Timpul maxim afectat dezbaterilor propus de Biroul permanent se repartizează astfel: 10 minute rezervate Grupului parlamentar al PNL pentru expunerea principalelor probleme; 45 de minute rezervate Guvernului, minute pe care le utilizează la începutul și la sfârșitul dezbaterii.
Timpii alocați grupurilor sunt împărțiți astfel:
— Grupul parlamentar al PD-L și Grupul parlamentar al PSD+PC: 38 de minute;
- Grupul parlamentar al PNL: 22 de minute;
- Grupul parlamentar al UDMR: 7 minute, și
- Grupul minorităților naționale: 6 minute. Dacă sunt observații cu privire la procedura prezentată? Nu sunt observații.
Vă supun la vot această procedură de desfășurare, prin vot deschis.
Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abțineri? Nu sunt.
Vă mulțumesc.
Cu unanimitate de voturi, procedura și timpul afectat dezbaterilor au fost aprobate.
Îi dau cuvântul, pentru început, domnului deputat Călin Popescu-Tăriceanu pentru a prezenta principalele aspecte ale temei supuse dezbaterii astăzi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.