Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2018
other
Vasile Daniel Suciu
Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului
Discurs
Vă spun mai tare, pentru că vor să asculte și colegii. Doamnă ministru, dumneavoastră ați putea să vă asumați răspunderea pentru faptul că ați stricat imaginea României în plan internațional prin toate aceste acțiuni? Imagini și filmări de la suprimarea protestelor de pe 10 august au fost prezentate în toată presa internațională.
Și am să vă dau câteva exemple: „Poliția a tras cu gaze lacrimogene, în timp ce românii se mobilizează împotriva Guvernului”, a scris agenția Reuters.
„Revoltă în România. Haos pe străzile din București, unde poliția a folosit gaze lacrimogene și un tun cu apă” – Daily Express.
„România – gaze lacrimogene și tun cu apă pentru dispersarea demonstrației expatriaților” – Liberation.
„Mii pe străzile Bucureștiului, diaspora românească împotriva corupției” – La Repubblica.
„Înregistrări video, postate pe rețelele de socializare, arată poliția bătând protestatari nonviolenți care țineau mâinile sus” – The Guardian.
Mai mult, poliția americană nu a acționat niciodată așa în cazul unor proteste pașnice.
Și haideți să vă spun ce spune Washington Post, o publicație americană: „Forțele poliției au organizat atacuri cu tunuri de apă, gaze lacrimogene și bastoane, lovindu-i violent pe protestatarii pașnici, pe jurnaliști și chiar pe mai mulți cetățeni israelieni.” Aceasta este declarația de la un ziar de circulație internațională, unul dintre cele mai importante ziare ale unui partener strategic al României.
Reiterez: vă asumați răspunderea pentru imaginea creată în plan internațional?
Acțiunile Jandarmeriei, aflate în subordinea ministrului Carmen Dan, au fost condamnate ferm și de cancelarul austriac, care a spus că așteaptă clarificarea totală a acestor fapte, după ce inclusiv un cameraman din Austria a fost bătut de jandarmi cu bastoanele.
„Violența nu poate fi niciodată o soluție în politică”, a afirmat și Comisia Europeană.
Ca să nu mai spunem că doamna Carmen Dan a comis nenumărate gafe, nedemne de un ministru care are în subordine instituții precum Poliția Română, Jandarmeria, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, structuri esențiale pentru asigurarea ordinii publice, care în prezent sunt afectate de prestația ei.
Merită punctat, din nou, episodul stânjenitor „microfonul”, în care Carmen Dan a compromis imaginea ministerului. Ministrul a generat atunci o isterie generală în presă și în minister, pe fondul unor bănuieli personale legate de acțiuni de spionaj asupra sa. În loc să anunțe Direcția Generală de Protecție Internă, instituție abilitată să se ocupe de astfel de cazuri, doamna ministru a ales să se plângă presei și a compromis astfel o anchetă care ar fi trebuit demarată. În joc nu erau nici atunci și nu sunt nici astăzi mizele personale ale doamnei Dan, ci interese de siguranță națională, de securitate și de prestigiu ale instituției pe care ea o reprezintă. Din perspectiva Partidului Național Liberal, demisia ministrului Carmen Dan, care a coordonat _de facto_ intervenția de pe 10 august și a întregii conduceri a Jandarmeriei, este o prioritate de siguranță națională. Acești oameni au dovedit că nu vor și nu sunt capabili să asigure ordinea și să respecte legea, inclusiv o serie de documente esențiale, cum ar fi Strategia națională de apărare a țării, în care se subliniază că garantarea siguranței cetățenilor reprezintă un interes național de securitate.