Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Valentin Preda
Discurs
Valentin Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Mulțumesc că mi-ați dat cuvântul.
Vă prezint prezentul Proiect de lege privind auditul de securitate în domeniul aviației civile.
Proiectul de lege are ca obiect instituirea unor reglementări privind controlul de securitate în domeniul aviației civile, în scopul completării cadrului legal necesar aplicării directe a regulamentelor europene referitoare la derularea programelor naționale de control al calității în materie de securitate a aviației civile, în conformitate cu prevederile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, potrivit obligațiilor ce revin României, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene: Regulamentul Comisiei Europene nr. 1217/2003 care stabilește clauzele comune ale programelor de control al calității în domeniul securității aviației civile și Regulamentul Comisiei Europene nr. 1486/2003 care stabilește procedura de executare a inspecțiilor comisiei.
Spre deosebire de alte activități de audit, auditul de securitate în domeniul aviației civile este o obligație a statului, având un rol major în asigurarea securității publicului călător care utilizează ca mijloc de transport avionul și, din acest motiv, costurile cu efectuarea acestui audit trebuie suportate de stat.
Pornind de la prevederile regulamentelor comunitare, proiectul de lege privind auditul de securitate în domeniul aviației civile va conduce la asigurarea unui corp stabil de auditori naționali de securitate aeronautică, corespunzător selectați și motivați, dintre care unii să poată fi propuși pentru participarea la inspecțiile executate de Comisia Europeană în statele membre ale Uniunii Europene.
În paralel, se creează și cadrul legal pentru protejarea informațiilor din domeniul securității aeronautice, conținute în rapoarte de audit sau în planurile de acțiuni corective.
Vă mulțumesc și vă rog să aprobați în plen prezentul proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.