Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 octombrie 2013
other · adoptat
Mircea Nicu Toader
Primirea de răspunsuri la interpelările adresate prim-ministrului și membrilor Guvernului
Discurs
Vaporeanul tot transport face, domnule președinte. Chiar mai important decât CFR-ul e, să știți.
Bun. Să trecem la problemele pe care le dezbatem astăzi. Sigur că am dat o anumită ordine, astfel încât colegul meu Alexandru Nazare să poată să răspundă la ceea ce a prezentat doamna ministru, dar cred că e bine să răspundă și la unele motivații pe care unii din colegii noștri le pun fără niciun fel de suport: cum a ajuns CFR-ul, cât e în pierdere.
Dragi colegi,
CFR-ul a început, CFR-ul Marfă, care în perioada 2000–2004 era în creștere și din ce în ce mai mult în profit, a început să scadă atunci când, cu bunăvoința unor conduceri ale acestor companii și ale miniștrilor, au fost date, în tot felul
de forme de împrumuturi, locații de gestiune sau alte forme, vagoane. Nicio companie privată din România n-a fost în stare să-și construiască singură vagoane, ci a folosit vagoanele CFR-ului, ca să spunem. Punct. De aici încolo, fondul de marfă al transportului pe calea ferată reprezintă cam 49%, azi, al companiei de stat și restul al companiilor private, dintre care, într-adevăr, GFR-ul deține cam 25%. Și de aici a plecat absolut totul referitor la această privatizare. Un sistem de piață în care există și privat, există și stat. Niciodată statul nu va putea să concureze cu privatul, fiindcă este mult mai bine organizat, ca să nu spun și datorită modului în care își discută contractele și le obține.
Doamnă ministru,
Eu am vrut numai să vă spun, cu părere de rău, că trebuie să luați dumneavoastră toate belelele acestei privatizări eșuate, că ea este eșuată, nefinalizarea din cauza indiferent cui este o privatizare eșuată. Dar bine că a eșuat, că altfel se producea cu totul altceva decât am solicitat chiar eu, prin interpelările pe care le-am făcut domnului ministru Fenechiu și chiar și la dumneavoastră, dar n-ați apucat să răspundeți, fiindcă ceea ce trebuie pregătit..., trebuie pregătită o competiție reală între viitorii operatori privați.
Dacă nu reușim acest lucru, se va produce un dezastru în transportul feroviar, practic, va fi un monopol, dacă va fi un monopol, și piața va fi invadată de transportatorii europeni, mult mai bine organizați.
Am solicitat și chiar, doamnă ministru, vreau să țineți cont ca atunci când veți pune pe listă ceea ce se privatizează să rămână numai mijloacele circulante: vagoane și tracțiune. În rest, că se numesc depouri, că se numesc linii de garare, că se numesc cântare, care se găsesc pe linia de cale ferată, că se numesc terminale de containere, că se numesc... până la urmă – și un lucru foarte periculos – CFR Marfă este singurul abilitat să negocieze cu celelalte companii din Europa referitor la traficul și transportul de tranzit, cum este cazul transportului pe linia largă, în zona Galațiului.
Și încă un lucru la care vreau să mă opresc, doamnă ministru, un lucru foarte periculos. Poate nu știți, am aflat și noi, dintr-un motiv, nu știu care, creanțele pe care le avea CFR Infrastructură pentru diferitele activități – eu știu? –, văruire gări sau așa mai departe, ce a avut de făcut, au fost cumpărate de companii private, iar CFR Infrastructură, doamnă ministru, le-a vândut, în contul acestor creanțe, șinele de cale ferată, care sunt infrastructură publică, de la Halmeu la Barboși, la intrarea în portul Midia și foarte multe linii de cale ferată unde sunt proprietari privații pe șină. Este domeniul public, doamnă, vă rog să verificați, și, dacă s-a întâmplat așa ceva, nu este caz numai de responsabilitate, ci clar de pușcărie. Și cei care au făcut acest lucru să răspundă. N-ai voie să vinzi domeniul public, chiar sub acest tertip. Eu sper ca transparența pe care doriți s-o faceți pentru această privatizare să fie reală și așteptăm dinainte să știm cum doriți s-o privatizați.