Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 septembrie 2018
other · adoptat tacit
Eugen Tomac
Discurs
Vara anului 2018 a fost marcată de două evenimente care vor fi consemnate ca puncte de cotitură în istoria României: reprimarea violentă a protestelor din 10 august și instalarea în România a pestei porcine africane.
Împreună, cele două întâmplări demonstrează deteriorarea democrației și a calității guvernării în România. Evenimentele au determinat un nivel mare de așteptare în societatea românească pentru demiterea actualului Executiv.
Dacă suprapunem așteptările românilor peste criza internă a PSD, putem să concluzionăm că niciodată după alegerile din 2016 nu au existat șanse atât de mari ca o moțiune de cenzură a opoziției să fie adoptată în Parlament.
Pe aceste considerente, PMP a redactat o moțiune de cenzură intitulată „Guvernul Dăncilă, între reprimarea protestatarilor și uciderea porcilor” și a cerut unitate a forțelor anti-PSD, pentru dărâmarea celui mai incompetent Guvern din istoria României.
Nu mică ne-a fost surpriza să constatăm că PNL și USR au alte priorități, neluând în calcul astăzi o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dragnea 3. Deși retorica liderilor celor două partide este radical antiguvernamentală și anti-PSD, în realitate aceștia nu doresc sau nu știu cum să schimbe starea de fapt.
În politică, la fel ca în alte domenii, ca și în viață, trebuie să îți păstrezi principiile și să simți momentul, iar atunci când oportunitatea apare, să acționezi. Politicienii trebuie să îmbine idealismul cu pragmatismul, cu atât mai mult cu cât unele oportunități nu vin de două ori.
Am vorbit, ori de câte ori am avut prilejul, despre nevoia coagulării forțelor de opoziție pe o platformă anti-PSD, pornind de la ideea că PMP și celelalte partide din opoziție au ca numitor comun intenția de a demite, cât mai curând, actualul Guvern și de a înlătura, cât mai curând cu putință, PSD și ALDE de la putere. Se vede că m-am înșelat.
Zeci de mii de oameni din străinătate, din țară sau din București, au venit pe 10 august în Capitală pentru a cere plecarea din funcție a Vioricăi Dăncilă, iar actuala putere s-a năpustit asupra lor cu o brutalitate de nedescris.
Cum vor justifica colegii din PNL și USR faptul că nu au făcut un minim efort, și anume să semneze o moțiune de cenzură redactată de PMP pentru demiterea Guvernului care i-a lovit și gazat pe protestatari?
În loc să o trimitem pe Viorica Dăncilă acasă, la Videle, și astfel să îl slăbim pe Liviu Dragnea, unii dintre noi, cei din opoziție, au decis să îl ajute pe liderul PSD. Astfel, Dragnea nu este nevoit să joace pe mai multe fronturi, se poate concentra să rezolve disputele interne din partid, să își panseze
zgârieturile produse de Gabriela Firea, în încercarea acesteia de a deveni prezidențiabilul PSD.
Moțiunea de cenzură trebuie depusă ACUM!
Cred cu tărie că este momentul cel mai prielnic pentru a supune unui test de încredere în Parlament actualul Cabinet de incompetenți.