Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Laurențiu Nistor
Discurs
„Veniturile bugetului general consolidat – 1,06 miliarde lei în plus față de programul inițial”
Eurostat a confirmat că, atât în primul trimestru, cât și în trimestrul doi, România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, cu un avans de 5,7%. Datele Eurostat demontează speculațiile potrivit cărora cifrele privind creșterea economică din România ar fi fost „ajustate” de INS.
În acest context, cu cea mai mare creștere economică din Europa și încasări semnificativ mai mari decât anul trecut, este ridicol să susții că s-ar putea să nu mai fie bani pentru pensii și salarii.
De altfel, pentru 2017, veniturile bugetului general consolidat sunt estimate că vor fi cu 1,06 miliarde de lei în plus față de programul inițial. Așadar în acest an rectificarea va fi una pozitivă și se finanțează în continuare investițiile prin proiectele cu fonduri europene.
Chiar dacă s-au luat bani de la Transporturi, Comunicații, Dezvoltare și Educație, toate aceste ministere vor putea accesa banii din coșul comun constituit la Ministerul Finanțelor Publice, pe măsură ce finalizează licitațiile la proiectele cu fonduri europene. Dacă banii ar fi rămas alocați pe bugetele fiecărui minister, exista riscul ca o parte din bani să rămână necheltuită, dacă unele licitații nu se finalizau până la sfârșitul anului, din cauza unor contestații sau litigii neimputabile miniștrilor.
În mod cert, sunt încă multe lucruri de făcut, pentru că veniturile românilor sunt încă mult prea mici în comparație cu cele plătite în Europa pentru aceeași muncă și aceeași calificare.
Însă evoluțiile economice arată că România are cea mai ridicată creștere economică din Uniunea Europeană și are deci capacitatea de a reduce decalajul dintre salariile românilor și cele ale celorlalți europeni.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.