Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2014
other · respins
Eleonora Carmen Hărău
Discurs
„Victor Viorel Ponta – candidatul cu trei lansări”
Victor Viorel Ponta, prim-ministru și președinte al Partidului Social Democrat, a avut nevoie de trei lansări pentru candidatura la Președinția României: la Craiova, Alba Iulia și București. S-au vehiculat sume astronomice pentru toate evenimentele. Se vorbește despre 2 milioane de euro, totul pentru niște evenimente pe care nu le vedem în lumea cu adevărat democratică. Într-o țară în care nu s-au găsit vaccinuri pentru nou-născuți, candidatul stângii s-a lansat în cursa electorală cu spectacole megalomanice, care amintesc de dictatorii din Coreea de Nord.
Într-o țară în care elevii de clasele I și a II-a încă își mai așteaptă manualele, social-democrații regizează spectacole omagiale pentru președintele lor, Victor Viorel Ponta.
Într-o țară în care bolnavii de cancer fac chimioterapie pe holurile spitalelor, reprezentanții PSD, UNPR și PC se întâlnesc pe stadion să ridice osanale, de ziua lui, întâiului pesedist al patriei.
Într-o țară în care românii dau în judecată băncile, sufocați de credite cărora le-au crescut dobânzile precum Făt-Frumos, social-democrații, adică oamenii de stânga, participă la adunări ce au costat milioane de euro.
Într-o țară în care românii își găsesc cu greu un loc de muncă, social-democrații se adună pe stadion și aplaudă, tropăie și zbiară de fericire că au un candidat la Președinție ce angajează bone filipineze pentru copiii săi. În rest, „mândri că suntem români”, nu-i așa?!
Într-o țară în care pensionarii trăiesc de multe ori în condiții umilitoare, Victor Viorel Ponta își lansează de trei ori candidatura, cheltuind sume cu care putea, de exemplu, să utileze câteva cămine de bătrâni.
Într-o țară în care sportivii se antrenează în condiții greu de imaginat, Victor Viorel Ponta a preferat ca de ziua sa de naștere să le sfideze munca și rezultatele.
Într-o țară în care vârfurile din medicină, știință, artă etc. nu se mai regăsesc și pleacă adesea în lumea largă, Victor Viorel Ponta ne-a anunțat, printr-un spectacol megalomanic, că vrea să fie președintele fiecărui român și să „reușim împreună marea unire”. Unire cu cine? Cu cei 4 milioane de români aflați dincolo de granițele României? Unire cu cei care nu au avut șansa să îl întâlnească pe Adrian Năstase și să își susțină cu acesta o teză de doctorat plagiată? Unire cu cei care își duc traiul de azi pe mâine, într-o Românie sufocată de corupție?
A spus Victor Viorel Ponta că „schimbarea nu înseamnă doar schimbarea unui sistem, a unui președinte, ci schimbarea tuturor românilor”.Vă asigur că toți românii doresc să se schimbe, pentru că nimeni nu vrea să trăiască în umilință și sărăcie. Dumneavoastră, domnilor de la PSD, UNPR și PC, vă puteți schimba? Puteți să acceptați că ați trecut orice limită a măsurii când ați pregătit serbările ce aminteau de Roma antică și de Ceaușescu pentru candidatul Victor Viorel Ponta? E drept că nu ați avut pâine, ci doar pop-corn pentru cei care strigau în arenă! Ați avut, în schimb, circ, mult prea mult circ!