Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2010
government confidence
Radu Bogdan Țîmpău
Discurs
## „Vina de a fi liberal!”
O spun deschis, încă de la început: îmi asum, cu mândrie, vina de a fi liberal! Primesc cu demnitate acuzele aduse de către nevolnicii conducători portocalii ai țării, cum că din cauza liberalilor poporul acestei țări a îndrăznit să trăiască mai bine în timpul guvernării noastre.
În timp ce PDL a ales să taie pensiile, noi ne-am făcut vinovați de faptul că le-am mărit, astfel încât vârstnicii acestei țări să poată să își asigure un trai decent.
În timp ce PDL reduce salariile bugetarilor pentru a vira banii țării în conturile clientelei politice, noi ne-am făcut vinovați de faptul că am asigurat stabilitate și creșteri salariale normale pentru o țară europeană.
În timp ce PDL falimentează sistemul sanitar, introduce coplata și încurajează exodul medicilor către alte țări, noi ne-am făcut vinovați de modernizarea spitalelor, asigurarea unor venituri decente pentru medici și derularea de programe în domeniul prevenției.
Și recunosc, dar cu onoare, faptul că PNL s-a făcut într-adevăr vinovat pentru că nu am avut-o pe Elena Udrea în Guvern și, în acest fel, nu am cheltuit banii românilor pentru programe fanteziste precum „Romania – Land of Choice” sau „Modernizarea satului românesc – 10 case pentru specialiști”, nu i-am avut nici pe domnii Videanu sau Berceanu care să pună gaj interesele românilor, în schimbul clientelei politice. Nici nu am construit scene de spectacol cu 70.000 de euro și nici patinoare de cinci ori mai scumpe!
Da, pentru toate acestea ne asumăm vina de a fi liberali, de a respecta cetățenii acestei țări, de a munci corect pentru interesele acestora! Și, în continuare, spun că voi fi unul dintre vinovați care va face tot ceea ce îi stă în putere pentru ca acest Guvern-marionetă al domnului Băsescu să cadă, pentru ca speranța românilor – singura care ne-a mai rămas – să poată renaște, pentru viitorul lor și al copiilor acestei țări!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.