Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 mai 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Cornel Ghiță
Discurs
„Violența în familie. Cum putem proteja copiii”
Voi începe prezenta declarație cu un fragment din Rezoluția Parlamentului European prin care „...respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educația globală și din demnitatea omului, iar toate aspectele violenței fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale”.
„Violența domestică este o amenințare sau o provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relației dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoțit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparțin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potențiale surse de sprijin; amenințări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului și a altor surse de îngrijire și protecție”. În prezent, violența casnică a crescut alarmant, în contextul unei societăți generatoare de nemulțumiri și frustrări, ce oferă premisele unui comportament violent în familie. Femeile sunt, în mod evident, partea vulnerabilă din cadrul familiei, un fapt bine demonstrat de mass-media și de statisticile existente, dar nu trebuie să uităm nici copiii care se nasc și cresc în astfel de familii. Ei sunt principalele victime ale violenței manifestate într-o familie, care vor crește și care vor manifesta același comportament, întrucât nimeni nu le-a arătat că se poate și altfel.
Conform statisticilor făcute cu privire la violența în familie, în perioada ianuarie 2004 – septembrie 2008 au fost înregistrate, la nivelul întregii țări, 44.284 de cazuri de violență în familie, iar în primele trei trimestre ale anului trecut s-au semnalat 6.484 de cazuri de violență domestică. Totuși, în prezent apar din ce mai multe cazuri în care copiii sunt cei maltratați, cei asupra cărora se exercită această violență domestică.
Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente și o condiție fizică ce-i face ușor de recunoscut. Ei prezintă:
– probleme fizice, boli inexplicabile, sunt expuși la accidente în casă și în afara casei, au o dezvoltare fizică mai lentă;
– probleme emoționale și mentale: anxietate mărită, simțământ de culpabilitate, frică de abandon, izolare, mânie, frica de răniri și moarte;
– probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie, comparare cu viața mai fericită a colegilor;
– probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalți, probleme cu somnul, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relații pentru a scăpa de acasă, mutilare, consum de droguri și alcool, comportament defensiv folosind minciuna;
– probleme școlare – neîncredere, schimbări bruște în performanțele școlare, lipsă de concentrare, lipsă de maniere sociale;