Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2012
other · respins
Florian Daniel Geantă
Discurs
„Visul lui Oprescu, din nou pus pe tapet!”
Trăim cu toții povara unei capitale mutilate de realizările „mărețe” ale fostului regim comunist și mai știm, de
asemenea, că opțiunile de modernizare și de reconfigurare utilă a Bucureștiului sunt extrem de puține.
Orice cetățean al Capitalei este afectat astăzi de traficul rutier din ce în ce mai congestionat, tocmai din lipsa viziunilor de configurare urbanistă și de modelare a marilor bulevarde și cartiere pentru un oraș modern.
Cu toate acestea, nu putem lua nici măcar în calcul fantasmele copilărești pe care le proliferează actualul edil-șef privind construcția unor sau a unei autostrăzi suspendate. Suspendată pe ce?
Stimați bucureșteni, această investiție nu este ieftină deloc! Este un proiect care ne va costa peste 1,6 miliarde euro, iar cum proiectele au un preț inițial și unul final, multiplicați această sumă pentru a obține prețul real.
Zilele trecute această inițiativă, adusă din nou pe tapet de către domnul Oprescu, a stârnit discuții aprinse în Consiliul General al Municipiului București, iar PDL s-a opus vehement, cu argumente pertinente, împotriva unui proiect absurd. Nu am uitat că domnul primar se laudă cu aceasta de prin 2008, de când a fost ales primar, iar acum, în prag de alegeri locale, ne uimește din nou cu insistența sa.
Corect ar fi ca proiectul să fie pus în dezbatere publică, iar bucureștenii să cunoască toate detaliile acestui vis nebunesc, ale acestei promisiuni fanteziste fără rezultate concrete.
Oare stăteam în drum de autostrada suspendată? Chiar rezolvase problemele cu care noi, bucureștenii, ne confruntăm zi de zi? Vrem o capitală curată și nepoluată, vrem străzi fără gropi, cu guri de canal acoperite, fără cerșetori și câini fără stăpân, vrem o capitală europeană.
Pentru o viziune urbanistică modernă avem acum nevoie de un alt tip de primar, capabil și muncitor, care să fie cu și pentru bucureșteni.
Nu pot să trec cu vederea și ultimele afirmații ale domnului primar, care, întrebat de presa românească dacă va mai candida în anul 2012, Domnia Sa a răspuns că dorește să candideze pentru a-și continua proiectele.
Care proiecte? Ce a făcut Sorin Oprescu în patru ani? Bucureștenii știu răspunsul!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.