Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2018
Informare · informare
Dănuț Andrușcă
ministrul economiei
Discurs
Este cel mai savuros. Pe baza acelor delațiuni de care vorbeam mai devreme, liberalii reclamă o intenție de reorganizare a Departamentului pentru Privatizare și Administrație a Participațiilor Statului, argumentând că 45 de persoane – mulți susținători de familii monoparentale – ar urma să fie restructurate. Este același PNL care reclamă constant numărul prea mare de salariați plătiți din fonduri publice și care cere cu insistență, în special în campania electorală, reducerea aparatului de lucru al statului.
Păi cum rămâne, stimați deputați liberali? E bine sau e rău cu mulți funcționari?
Doar o curiozitate, stimați semnatari. Cu delatorii v-ați întâlnit ziua, ca domnii?
Acest departament funcționează ca o structură care o dublează pe cea a ministerului, cu departament juridic propriu, cu departament contabil propriu. Intenția de reorganizare are la bază o gândire care susține un lucru simplu. În loc să dublăm, mai bine eficientizăm, iar în loc de cantitate să alegem calitate.
Dar PNL nu are cum să fie de acord cu aceste principii liberale, pentru că altfel nu ar fi mai fi ipocriți.
Cât despre „detașări disciplinare”, termen care sună puternic, dar care nu există în lege și pe care sunt convins că doar inițiatorii îl pot explica, vreau să vă spun că ne aflăm în fața unei dezinformări grosolane.
Dacă delatorii nu ar fi urmărit să se folosească de această moțiune-plagiat pentru mizele lor personale, v-ar fi spus că Ministerul Economiei nu detașează pe nimeni de la DPAP, instituție publică cu personalitate juridică.
Să trecem la subiectul „Damen” sau „Daimler”, așa cum ați scris dumneavoastră în bucata neplagiată din text. Cu toate că îmi vine greu să cred că puteți confunda un vapor cu o mașină. Dar am încredere, pe viitor veți corecta greșeala aceasta, așa cum ați corectat „invederăm” cu „învederăm”. Vorba aceea: „pas cu pas”.
Despre Șantierul Damen Shipyards Mangalia reiau ceea ce Ministerul Economiei a comunicat deja, instituțional, încă din 20 iulie.
Contractul de vânzare-cumpărare între Damen și Daewoo a fost semnat concomitent cu contractul de cesiune a 2% din acțiuni către statul român. În rest, este vorba doar despre formalitățile care privesc Consiliul Concurenței, care, știți bine, trebuie să valideze orice schimbare de o asemenea amploare în structura acționarului majoritar. După încheierea acestor formalități se va actualiza la registrul comerțului noua structură a acționariatului, care va arăta exact așa cum a fost spus în repetate rânduri: Damen – 49%, Ministerul Economiei, prin Șantierul Naval 2 Mai – 51%.
Sunt convins că v-ați preocupat intens de soarta tranzacției, având în vedere că nici nu știți cum se numește investitorul olandez și tratați într-un mod amatoristic și într-o veselă ignoranță acest subiect.
Paradoxal, sunt de acord cu inițiatorii, referitor la un aspect. Chiar este o afacere pe cinste. Nu doar că șantierul a evitat falimentul, nu doar că activitatea în șantier a fost deblocată, nu doar că statul român a devenit acționar majoritar, dar Damen are un plan de comenzi care necesită dublarea forței de muncă din șantier, urmând să se ajungă, în următorii ani, la peste 3.000 de angajați. Din iulie și până acum, Damen injectează trei milioane de euro, lunar, pentru a efectua plățile necesare pentru salarii și investițiile tehnice necesare, inclusiv în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de muncă din șantier, acest plan de dezvoltare a șantierului fiind confirmat public și oficial de investitorii olandezi.