Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 octombrie 2018
Comemorativ · respins
Tudorel Toader
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor de la clubul Colectiv
Discurs
## **Domnul Tudorel Toader:**
Domnule președinte,
Voi încerca în ordine inversă.
În primul rând, nu sunt 14 recomandări, sunt 12!
Ca ministru al justiției, n-am procedat ca în precedent, să deleg atribuțiile secretarilor de stat, aproape în fiecare zi, și să mă ocup de vizite, muncă de partid sau altele.
Vă voi prezenta, în cel mai scurt timp, o situație completă a deplasărilor de la Ministerul Justiției, pe fiecare an, începând cu 5-6 ani în urmă, să vedeți cum în timpul mandatului meu n-au fost nici jumătate din deplasările din perioada altor mandate.
Cu privire la grefieri.
Am elaborat Statutul grefierilor, pe care l-am decuplat de Statutul experților criminaliști și le-am consolidat statutul profesional pe care-l au.
Cu privire la probațiune.
În memorandumul pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare este un capitol special dedicat probațiunii, consilierilor de probațiune, care prevede toate măsurile ce au început să fie luate.
Cu privire la penitenciare, am elaborat statutul polițiștilor de penitenciare, și nu funcționari cu statut special. Statut care a trecut, a fost adoptat de Guvern și se află în dezbaterea dumneavoastră, a legiuitorului.
Cu privire la „cartierul justiției”, cu siguranță, la momentul la care vorbim cunoaștem situația exactă a regimului juridic. Știți că acolo terenul este de peste 40 de ani mutat și răzmutat și schimbată destinația și mai știți că din ’90 încoace nu s-a făcut absolut nimic – o machetă și multe declarații.
În rest, sigur, eu vă îndemn să fiți optimiști și veți vedea concret măsurile luate.
Completele care judecă apelul, din doi judecători, în trei: modificarea prin ordonanță de urgență – deci amânarea intrării în vigoare – s-a adoptat la solicitarea expresă a Consiliului Superior al Magistraturii.
Rearondarea teritorială pentru instanțe și, corespunzător, parchete se află în studiu, în faza de analiză la Consiliul Superior al Magistraturii.
Dosarul electronic.
Aproape jumătate din instanțe au scanere performante și au trecut la dosar electronic. Am dat drumul la procedura de achiziție pentru scanere performante, în vederea echipării tuturor instanțelor de judecată din țară care nu au încă, pentru a trece la dosarul electronic.
Am fost întrebat dacă există un dialog între autoritățile judiciare din România.
Da, există un consiliu de management strategic care se întrunește periodic, care are echipă de experți, care consultă sistemul judiciar și care ia decizii benefice pentru sistemul judiciar.
Ce am făcut cu bomba pentru evaluarea procurorului general?
Vă spun numai un lucru și v-aș ruga să nu mă întrerupeți. Vă voi pune public să vedeți – sper să reușesc în seara asta, n-am știut că moțiunea va dura 3-4 ore –, să vedeți cum, în septembrie 2018, la Ministerul Public se formează o comisie de evaluare a procurorului general pentru perioada 2014–2015, când era procuror general la Alba Iulia. Deci comisie în septembrie 2018 să evalueze activitatea procurorului general de la momentul 2014–2015.