Cezar Cioată

Voi aborda astăzi o problemă controversată și devenită incomodă: problema minorităților.

Ar fi interesant de urmărit factorii care au determinat accentuarea acestei moșteniri comuniste. Indiferent de măsurile luate la un moment dat de anumite guvernări, importantă este situația actuală și avem responsabilitatea deciziilor pe care le luăm.

În contextul actual, minoritatea maghiară pare să stârnească dezbateri aprinse, cu toate că se bucură de o mare toleranță, atât civică, dar mai ales politică. Practic, maghiarii au făcut parte neîntrerupt din spectrul forțelor guvernamentale, indiferent de schimbările care au avut loc la conducere, cu excepția actualei guvernări.

Nemulțumirile minorității maghiare par să se amplifice după anul 2012. Aceștia nu vor independență, ci autonomie, așa cum declara un reprezentant marcant al acestora: „Cerem (...) să avem puterea de a decide singuri în chestiunile care ne privesc.” Nu putem trece cu vederea la nesfârșit această cerere a poporului pe care îl găzduim cu generozitate de atâția ani!

Poate că politica dusă de partidul comunist față de această minoritate nu a fost în totalitate negativă! Obișnuința de a trimite cetățeni români, bine pregătiți profesional, în punctele fierbinți și pe posturi-cheie din zonele populate în majoritate de minorități a dat în timp rezultatele dorite.

Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți români. România poate fi considerată un model european al relațiilor interetnice, deoarece are legi care sancționează aspru discriminarea, permite minorităților să devină politicieni profesioniști, acceptă învățământul în limbile diferitelor etnii și universitățile multiculturale. Se pare că nu este suficient! Se dorește recunoașterea dreptului minorităților naționale la identitate, adică dreptul colectiv la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității. Când însă se vorbește despre „dreptul la identitate”, el este valorizat ca un drept individual. Orice drept sau libertate colectivă este la origine un drept sau libertate individuală numai că el nu se poate exercita decât prin asociere. „Dreptul colectiv” poate genera și „dreptul la separatism”, la izolare, opus solidarității, și mai ales în contradicție cu art. 4 alin. (1) din Constituție: „Statul are ca fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi”.