Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2017
Consultare europeană · Trimis la votul final
Ștefan Mușoiu
Discurs
„Vom continua procesul de îmbunătățire a legislației”
Guvernarea PSD–ALDE continuă să dovedească, prin intermediul măsurilor pe care le ia, că este interesată nu doar de îmbunătățirea calității vieții cetățeanului de rând, ci și de perfecționarea macroclimatului prin mai multe reforme de ordin legislativ.
Unul dintre aspectele pe care noi, cei de la PSD, ne dorim să-l îmbunătățim rapid și performant și despre care vreau să vă vorbesc astăzi este transparentizarea sistemului de licitații, astfel încât și instituțiile finanțatoare internaționale să poată participa la licitațiile pentru atribuirea de proiecte, cu preponderență în domeniul infrastructurii.
Vicepremierul Ion Marcel Ciolacu și ministrul finanțelor publice, Ionuț Mișa, au avut săptămâna trecută, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În urma respectivei întâlniri, s-a decis să se ia în calcul mai multe eventuale modificări ale legislației, astfel încât acea tactică prin care unele companii au blocat anumite proiecte de infrastructură de peste 3-5 ani să devină istorie.
Este adevărat că pentru aceste investiții avem nevoie de suportul tehnic din partea BERD și al Băncii Mondiale, însă marea problemă a României până acum a fost sistemul de licitație și legislația din această zonă.
Și, pentru că de cele mai multe ori s-a mers pe minus cu o multitudine de planuri de întreprindere, care au rămas nefinalizate sau s-a ajuns chiar în situația să se renunțe la ele, ne-am decis să facem mai fluidă legislația în domeniul investițiilor. Țin să subliniez că, în afară de această intenție pe care noi ne-am asumat-o, și reprezentanții BERD și-au exprimat dorința să continue angajamentele existente în România în domeniul pieței de capital și în cel al infrastructurii, precum și să finanțeze proiecte în noi sectoare, cum ar fi cel al irigațiilor sau al turismului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.