Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 decembrie 2001
other
Ionel Fleºariu
Discurs
Vom face o anchetã în teritoriu ca sã vedem dacã, într-adevãr, sunt asemenea situaþii cu totul neplãcute.
Rãspund domnului senator Ionel Alexandru. ªi de aceastã datã am fost nevoiþi sã cerem sprijinul neprecupeþit al Ministerului Finanþelor, întrucât, efectiv, nu ne pricepem la problemele financiare pe care ni le-a ridicat, însã am vrut totuºi sã rãspundem la interpelarea formulatã.
Fondul de rezervã bugetarã la dispoziþia Guvernului se utilizeazã pentru finanþarea acþiunilor sau serviciilor nou intervenite în cursul anului în bugetul de stat ºi în bugetele locale.
Acþiunea pentru care se solicitã suma din Fondul de rezervã bugetarã la dispoziþia Guvernului este de natura investiþiilor care, în conformitate cu prevederile Legii privind finanþele publice locale nr. 189/1998, cu modificãrile
ºi completãrile ulterioare, se finanþeazã din bugetele locale, inclusiv din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat ºi din împrumuturi. Vreau sã precizez cã domnul senator se referã la solicitarea unei sume de 12 miliarde de lei pentru repararea bazinului olimpic din municipiul Brãila.
În ultimele douã luni ale anului curent, Ministerul Administraþiei Publice, împreunã cu Ministerul Finanþelor au primit pentru analizã ºi aviz un numãr foarte mare de proiecte de acte normative prin care se solicitau sume din Fondul de rezervã bugetarã la dispoziþia Guvernului, prevãzut în bugetul de stat pe anul 2001, care depãºeau cu mult disponibilitãþile acestuia.
În condiþiile în care marea majoritate a proiectelor de acte normative se refereau la situaþii extrem de urgente, cum ar fi, bunãoarã, asigurarea cãldurii pentru iarnã, avizarea unora s-a fãcut þinând cont de condiþiile obiective ale fiecãrui caz analizat ºi de sumele rãmase neconsumate din Fondul de rezervã bugetarã la dispoziþia Guvernului.
În prezent, Fondul de rezervã bugetarã la dispoziþia Guvernului pe anul 2001 este angajat în totalitate prin hotãrâri sau proiecte de hotãrâri ale Guvernului, iar bugetul de stat nu dispune de alte sume care sã poatã fi alocate. Sperãm sã facem acest lucru la începutul anului viitor, cu ocazia aplicãrii noului buget.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.