Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nicolae Neagu
Discurs
Vom susține acest proiect de lege pentru că e o poveste care apasă multe familii în România.
Și vă spun ca unul dintre cei care au în casă de întreținut o persoană cu handicap grav permanent.
Și nu neapărat că nu mi-aș putea permite, dar, din câte știu, din discuțiile cu asociațiile care se ocupă sau au în vedere astfel de persoane, sunt peste 100.000 de cazuri în România de accident grav permanent – nu discut de cele care sunt prinse în act medical – și accentuat.
Și atunci, pentru cele mai multe din aceste familii care trebuie să se ocupe de ei, indiferent de vârstă – și situațiile sunt extrem, extrem de complexe și de complicate –, a găsi
soluția scutirii de impozit este cel mai normal. De ce? Pentru că altfel tentația celor care au deținători sau care trebuie să se ocupe de astfel de persoane era să treacă proprietățile pe numele persoanelor care au, din păcate, această infirmitate.
Or, a trece proprietatea pe numele lor, a trece autoturismul pe numele lor, era o soluție legală, pentru că ar fi fost exonerați, potrivit Codului fiscal, de plata impozitelor pe clădiri, teren și autoturisme. Dar gândiți-vă câte alte necazuri pot decurge, ținând cont și de fenomenele pe care ei le au, având o astfel de infirmitate.
Deci soluția corectă este cea preconizată de acest act normativ. Grupul Partidului Național Liberal îl va susține.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.