Vorbesc cu dumneavoastră... Videanu a tot încercat să vă împingă pe scări. Noi v-am prins.
Aș vrea să vă explic că eu, personal, în calitatea pe care o am, de senator, sunt mirat, pentru că aud pentru prima dată aici cum interpretăm cu toții, interpretăm o hotărâre a Curții Constituționale pe care eu, personal, nu am de gând s-o interpretez, pentru că nu am verbul la îndemână, dar sunt uimit că nici măcar propunerea nu mai avem dreptul să o facem, nici măcar să ne gândim la îndepărtarea unei nenorociri din sistem odată pentru totdeauna, sugerând prim-ministrului că își ia o prea mare responsabilitate atunci când lasă la cârmele unui sistem un ministru de tip Nicolăescu.
Vă rog să-mi permiteți să intru în fondul moțiunii.
Moțiunea se intitulează „Sănătatea publică este grav bolnavă”, iar subtitlul este „Ministrul sănătății dăunează grav sănătății”.
Încă de la moțiunea de cenzură din februarie 2006 pe legea antireformei din sistemul sanitar, Partidul Social Democrat a avertizat clasa politică și societatea civilă asupra dezastrului care va urma după pachetul de legi din domeniul sanitar pentru care Guvernul Alianței D.A. și-a asumat răspunderea.
Iată că, din păcate, ceea ce am spus atunci, astăzi se validează de către societatea civilă, de către oamenii nemulțumiți de serviciile medicale pe care le primesc, de imposibilitatea financiară de a primi medicamente compensate, de minciunile expirate administrate cu aroganță și tupeu de un ministru incompetent care a reușit să treacă sistemul sanitar la un alt nivel, și anume, dacă până acum se administra sărăcia, acum se încearcă să se administreze haosul din sistem. Haosul din sistemul sanitar este greu de descris într-un discurs, fie el chiar și al unei moțiuni, dar o să încercăm.
Sectorul serviciilor publice de sănătate a fost piatra de încercare pentru toate guvernările. Dificultățile principale au fost întotdeauna subfinanțarea sistemului și o utilizare a
fondurilor nu întotdeauna judicioasă. Acum, în prezent, chiar dacă sumele acordate domeniului au crescut, lipsa de transparență a modului în care se cheltuiesc banii și managementul central deficitar au dus la dimensiuni greu de imaginat în structurile unui sistem sanitar greu încercat, căruia nimeni, dar absolut nimeni din executivul Alianței D.A. nu i-a acordat susținerea și importanța cuvenite. Și asta din disprețul față de nevoia de sănătate a oamenilor.
O mare parte a populației rămâne în afara accesului efectiv la serviciile sanitare din cauza dificultăților financiare.
Starea de sănătate a poporului român este precară, speranța de viață în România este mai mică decât cea din Uniunea Europeană, ratele de mortalitate generală și ratele de mortalitate infantilă sunt mult crescute.
Principalele cauze de deces sunt bolile cardiovasculare – 66% din totalul deceselor în 2006, urmate de cancer – 17,1%, de bolile aparatului digestiv – 5,6%, ale aparatului respirator – 5% și cauze externe – 5%.
Pe fondul unei subfinanțări cronice managementul central al sistemului și al unităților sanitare este de slabă calitate, cu efecte dramatice asupra eficienței cu care contribuțiile pentru sănătate ale populației sunt cheltuite.
Deficiențele punctuale ale sistemului de sănătate, resimțite de bolnavi și semnalate aproape în fiecare zi de media, pălesc în fața crizei în care s-a adâncit sistemul sanitar. Cauzele sunt politica fiscală a Guvernului și politica iresponsabilă, lipsită de orice coerență a Ministerului Sănătății condus de Eugen Nicolăescu.
Consecința dură este prăbușirea la cote de avarie a sistemului sanitar românesc în toate dimensiunile lui: îngrijiri spitalicești, medicamente compensate, investigații paraclinice, profilaxie, îngrijiri la domiciliu, recuperare etc.
Avem obligația să atragem atenția încă o dată – și poate pentru ultima dată – Guvernului că Partidul Social Democrat consideră că sănătatea națiunii nu este obiect de troc sau de negociere politică, și nu va fi niciodată.
Sintetic vorbind, carențele esențiale ale administrației centrale sunt:
1. Sistemul de compensare a medicamentelor
Guvernarea actuală a promis în campania electorală din 2004 bani mai mulți pentru medicamente. Așa s-a ajuns la noul sistem elaborat într-o totală lipsă de transparență, fără consultarea partenerilor Ministerului Sănătății – așa cum prevedea legea –, Colegiul Medicilor, asociațiile patronale, sindicale, cetățenești.
Reforma a fost prezentată ca fiind în beneficiul bolnavilor. Nimic mai inexact, mai mincinos, mai sfidător, căci restricțiile impuse sunt așa de multe – plafon valoric, plafon de număr de medicamente – încât un om bolnav trebuie să fie ori foarte sănătos pentru a se putea trata cu medicamente cumpărate, ori să nu aibă nevoie de ele.
Medicamentele gratuite au acum un preț de referință care îi obligă pe majoritatea bolnavilor să plătească pentru un medicament așa-zis gratuit. Este adevărat că listele de medicamente au înregistrat o creștere progresivă a numărului de medicamente, în sensul intrării unor noi produse comerciale, dar ieșirile de pe listă au în vedere de
cele mai multe ori produse de referință, preț, adică ceea ce a determinat creșterea efortului financiar al Fondului național unic al asigurărilor de sănătate.
În vederea susținerii consumului, ies medicamente cu preț de referință mic și intră altele mai scumpe din aceeași grupă, ceea ce face ca prețurile și, implicit, costurile de sistem să se deplaseze mereu în sens ascendent.
Ingineria financiară a marelui maestru Eugen Nicolăescu și a fostului președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au fost transmise într-o modalitate comunicațională de excepție: „Am diminuat prețurile la medicamente”. În realitate, costurile cresc!
Menținerea plafoanelor la farmacii conduce constant la crize periodice pe piața medicamentelor compensate, acest lucru având două aspecte:
a) Birocrație inutilă, mare consumatoare de resurse.
Rezultat: pacienții aleargă din farmacie în farmacie și, după câteva zile, plafoanele se epuizează.
b) Tentative numeroase de fraudare a regulilor impuse în eliberarea medicamentelor.
Modalitatea de repartizare a valorilor de contract la farmacie pe lună și an este eronată, induce și menține o piață artificială.
Concluzia este că actualul sistem menține o piață inversă în care oferta este finanțată de stat, iar cererea este promovată de către adevărații ofertanți: farmacii, producători, importatori.
Revenirea la sistemul de compensare anterior instalării Executivului Alianței D.A., cu modificări puțin notabile, ar fi unul dintre elementele-cheie necesare anulării insuportabilității populației în ceea ce privește medicamentele compensate.
2. Asistența medicală primară, declarată veriga cea mai importantă în diminuarea costurilor spitalicești, este prima care se confruntă cu efectele „reformei Nicolăescu”.
Medicii de familie s-au văzut transformați în niște mici contabili obligați să se plimbe cu hârtii de la o instituție la alta, să se adapteze la febra modificărilor de pe o zi pe alta, a formularelor de tot felul pe care trebuie să le completeze – vezi ordinele ministrului nr. 461/26 septembrie 2006, nr. 489/23 octombrie 2006, nr. 26/23 ianuarie 2007.
În momentul de față, procentul alocat medicinei primare este de 5%, cu mult mai mic decât a promis ministrul care își lăuda reforma în decembrie 2005.
Pachetul de servicii medicale acordat de către medicii de familie este în continuare un pachet al mediciniei de subzistență. Acest argument ne arată că declarațiile ministrului sănătății sunt teribiliste, mincinoase și nu țin loc de nevoia acută de bani.
## 3. Asistența medicală de specialitate
Prin emiterea ordinului privind aprobarea nomenclatorului de specializări medicale, ministrul a reușit să bulverseze și mai mult sistemul.
Sub pretextul că noul nomenclator ar asimila unele specializări medicale nerecunoscute mutual pe teritoriul Uniunii Europene, Nicolăescu a desființat specializări medicale extrem de importante. Astfel, oncologia a fost
asimilată de medicina internă, deși în multe țări din Uniunea Europeană ea este specializare distinctă. Același lucru s-a întâmplat cu expertiza medicală a capacității de muncă, cu genetica medicală, cu neurologia, cu ortopedia pediatrică, cu neonatologia, cu medicina sportivă și, în sfârșit, cu epidemiologia și igiena, toate acestea fiind recunoscute sau în curs de recunoaștere în țările Uniunii Europene.
Ambulatoriile de specialitate, ambulatoriile de spital nu au nici până acum norme de funcționare distincte, ca entități concrete, unele dintre ele, ambulatoriile de spital, de exemplu, fiind cufundate în structura spitalului.
4. Asistența medicală terțiară – spitalele
S-a reușit, este drept, cu eforturi considerabile centralizarea deciziei la nivelul Ministerului Sănătății Publice, în special al ministrului care a devenit astfel vătaful-șef al sistemului sanitar, al doctorimii din spitale.
Prin minciună și ipocrizie susținute, prim-ministrul a înlăturat prin ordonanțe de urgență succesive, calificate apoi ca neconstituționale de Curtea Constituțională, o mare parte dintre profesioniștii sistemului, înlocuindu-i cu mari manageri școliți la fără frecvență� timp de două săptămâni. Singurul criteriu a fost cel politic, după liste aprobate și parafate de liderii Alianței D.A.
Rezultatul dezastruos al acestor numiri este scăderea unor indicatori de eficiență și de performanță la unele spitale de referință.
La finalul anului 2006 situația la unele spitale era dramatică, cunoscută, însă, de profesioniștii numiți de Nicolăescu, dar ascunsă din cauza lipsurilor financiare cronice, bolnavii fiind evident cei care au simțit și vor simți „marea reformă a marelui Nicolăescu”.
Consiliile de administrație de la nivelul spitalelor, organisme de conducere din care făceau parte reprezentanți ai comunității locale, ai Colegiului Medicilor din România și ai lumii academice, au fost desființate.
Abuzând de putere, ministrul a demis 450 de directori generali, 1.600 de persoane membri în consiliile directoare și peste 4.000 de membri ai consiliilor de administrație.
Ei și?! A mers administrația spitalului mai bine? Ei bine, nu, pentru că la sfârșitul anului 2006 datoriile noilor manageri de spitale totalizau o sumă de 6.000 miliarde de lei vechi, peste datoriile anilor anteriori.
Din pachetul de legi intitulate „ale sănătății”, de departe Legea spitalelor evidențiază clar dorința furibundă de deprofesionalizare a organelor de conducere ale unităților sanitare, dorința nemărginită de a acapara întreg sistemul de sănătate.
S-a produs, astfel, transmiterea puterii decizionale și administrative de la comunitatea locală la ministrul sănătății, care poate dispune astfel, după bunul său plac, atât asupra conducerii spitalelor, cât și asupra bazei materiale a acestora.
Ar trebui să fie interesați de situația dezastruoasă în care se află spitalele, care au ajuns să refuze la internare bolnavi pe motiv că nu au bani pentru a trata bolnavii.
Nu mai departe de ieri, prim-ministrul făcea aceeași observație în ședință, de a nu se mai întâlni cu situații de
genul acesta, deci știe și dânsul. Din acel moment, am fost convins că este informat, într-adevăr, de ceea ce se întâmplă în sistem, dar, probabil, nu vrea să acționeze din alte motive.
Grija pentru cetățean a fost uitată pe parcursul celor doi ani și jumătate de guvernare contabilă în sănătate, iar toate măsurile anunțate și promise de creștere și susținere financiară a actului medical s-au dovedit a fi praf aruncat în ochii oamenilor.
Până acum, reforma în spital a însemnat reducerea a mii de paturi, servicii de proastă calitate cu materiale sanitare lipsă sau medicamente pe care trebuie să și le cumpere bolnavul. Bolnavii trebuie să plătească analizele și investigațiile, iar, mai recent, se permite recompensarea ulterioară nu la medic, ci într-un cont special care să mai scutească ministerul de unele cheltuieli.
Și, uite așa, plătitorii asigurărilor de sănătate devin fără voia lor finanțatori ai sistemului de sănătate. Reforma în spitale poate fi de două feluri:
– reforma organizațională: circuitele, organizarea spitalului, principiile de funcționare au rămas, în fond, aceleași;
– reforma financiară: nu s-au modificat formele de finanțare, de proiecție și, în principiu, de utilizare a bugetului, neexistând niciun fel de putere de decizie la nivel de spital, mă refer la bugetul global pe hârtie, el însuși nu poate funcționa din cauza amendamentelor care nu au fost aduse Legii finanțelor publice.
Concluzia este că nu există autonomie instituțională, sistemul este supercentralizat la nivel de minister – număr de paturi, număr de personal, buget, licitații etc.
În absența unei politici coerente în sănătate, cu accent pe obiective pe termen mediu și care să vizeze o reglementare unitară axată pe pacient asigurat, se va înregistra o escaladare a costurilor și o gravă scădere a calității serviciilor medicale.
Ceea ce face acum ministrul sănătății se cheamă „politica mărgelelor lucitoare”, uitând că România nu a avut niciodată în ultimele secole o organizare tribală.
5. Nefasta gestionare a programelor naționale de tratament în diabet, cancer și SIDA
Aceste programe, alături de altele mai puțin cunoscute, au asigurat în ultimii ani tratamente gratuite pentru toți bolnavii cu aceste afecțiuni grave. Am asistat cu toții la calvarul din ultimele luni al bolnavilor de diabet, umiliți și lăsați de cele mai multe ori fără medicamentele care înseamnă pentru ei dreptul la viață.
Practic, prin desființarea Programului național de tratament al diabetului zaharat și al cancerului s-a generat o creștere a consumului valoric cu 67%, cu o creștere nesemnificativă, însă, în partea cealaltă, a numărului de pacienți.
În numai două luni întreaga populație diabetică a fost trecută pe cele mai scumpe medicații existente. La antidiabeticele orale prețul a crescut cu câteva procente.
S-a întâmplat așa: mai mulți bani la cei care vând, mai puține medicamente pentru bolnavi. A apărut necesitatea
mobilizării de fonduri suplimentare, mobilizarea financiară a susținerii acestei măsuri se cifrează la 1.000 miliarde lei vechi, adică 30 milioane euro.
Programul național de oncologie
Prin ordin al ministrului sănătății specializarea de oncologie medicală a fost desființată, iar medicamentele se pot distribui la farmaciile cu circuit deschis, dar medicamentele oncologice au prețuri mari și foarte puține farmacii își permit să se aprovizioneze.
Atunci când bolnavii de cancer au constatat că această măsură îi dezavantajează, au ieșit în stradă să protesteze. Au fost, însă, priviți cu aceeași aroganță ministerială.
Programul național pentru combaterea HIV/SIDA și TBC finanțat din Fondul global de combatere a HIV/SIDA, TBC și malarie
România a beneficiat de un credit nerambursabil în valoare de 40 milioane USD.
Eșecul controlării fondurilor a dus la anularea accesului Ministerului Sănătății Publice la fondurile nerambursabile de la fondul global pentru 2008–2009, bani care ar fi completat susținerea strategiei naționale de combatere a acestei boli.
6. Activitatea Ministerului Sănătății Publice
Este o premieră pentru Ministerul Sănătății Publice, după 1990, ca ministrul sănătății, în calitate de ordonator principal de credite, de profesie contabil, să nu fie în stare să cheltuiască circa 3.000 miliarde lei vechi, aceștia fiind returnați bugetului de stat în luna decembrie 2006.
Eugen Nicolăescu trebuie să facă publică derularea împrumuturilor externe de la Banca Mondială, apărând, în ultimul timp, informații publice din zona Ministerului Economiei și Finanțelor că există riscul suspendării sau al plății unor penalități din cauza încălcării flagrante a unor termeni contractuali.
În ceea ce privește Programul de evaluare a stării de sănătate a populației, costurile pentru acest program sunt trucate. Din declarațiile publice ale ministrului ele se cifrează în jurul sumei de 300 milioane euro, dar, în realitate, nu costă decât 50 milioane, adică de 6 ori mai puțin decât susține ministrul.
Analizele propuse nu realizează nici pe de parte o „scanare a sănătății populației”, hemoleucograma și analizele de biochimie nereușind să scaneze decât eventualul diabet sau, parțial, afectarea hepatică, fiind complet insuficiente întro țară în care mortalitatea este cauzată în proporție de 66% de bolile cardiovasculare. Nu există o strategie de _screening_ bazată pe o evidență clară, nu există definirea segmentelor populației cu risc sau o analiză a raportului cost/eficiență.
În fond, metoda contravine flagrant principiilor de educație pentru sănătate, întărind în conștiința publică ideea că este bine să-ți faci analizele o dată pe an, în loc să încurajeze metoda de viață sănătoasă, în loc să încurajeze relația medic–pacient și o strategie coerentă de _screening_ pentru populația cu risc.
La o scurtă contabilizare, cuvânt care-i place în mod sigur domnului ministru care se luptă în ministerul acela cu cifrele
ce reprezintă viețile oamenilor, dar pentru dânsul nu contează...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.