Constantin Codreanu

„Votul electronic, o necesitate practică și o chestiune de securitate pentru românii din afara granițelor țării. Solicit Guvernului adoptarea unei ordonanțe de urgență”

Referendumul național din 6 și 7 octombrie anul curent a scos la iveală, o dată în plus, necesitatea introducerii votului electronic. Mulți cetățeni români din cei circa 6 milioane plecați în străinătate pentru a-și întreține familiile rămase în țară nu au reușit să voteze, pentru simplul fapt că specificul muncii lor sau distanțele foarte lungi până la secțiile de votare nu le-au permis să o facă.

Primele trei state europene ca mărime – Germania, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii –, dar și Austria, Belgia, Elveția sau Estonia, însumând mai mult de jumătate din populația Uniunii Europene, dar și alte state importante din lume, ca Australia, Brazilia, Canada sau Japonia, au prevăzut în legislația lor dreptul cetățenilor de a vota electronic. De exemplu, în Estonia, un stat exsovietic care a aderat la Uniunea Europeană și la NATO înaintea României, aproape un sfert dintre electori, 24%, uzează de dreptul de a vota electronic.

Votul electronic ar putea facilita accesul cetățenilor la procesul electoral, în condițiile în care circa 90% din populația activă din țară și 100% din populația românească din diaspora de mobilitate dispun de mijloace personale de conectare la internet – computer, tabletă sau telefon –, de natură să le permită depășirea oricăror constrângeri de timp și spațiu. De fapt, votul electronic reprezintă în ziua de astăzi o formă eficientă de a combate absenteismul.

Într-o lume globalizată, în cazul unei națiuni cum este a noastră, cu cea mai mare rată a expatrierii zilnice după Siria și cu cel mai mare procent de cetățeni plecați peste hotare – circa 1/3 din electorat – la scara Uniunii Europene, introducerea votului electronic este mai mult decât o necesitate.

Așa cum se știe, votul electronic nu doar că oferă un plus de transparență procesului electoral și permiterea evitării fraudelor, ci reduce substanțial costurile. Acolo unde votul electronic a fost introdus costurile medii pe fiecare alegător s-au redus cu mai bine de 1/3. Asta înseamnă că, dacă legislația română ar fi prevăzut dreptul de vot electronic, referendumul din 6 și 7 octombrie ne-ar fi putut costa cu 14 milioane de euro mai puțin, iar rata de participare ar fi putut crește cu circa două milioane de alegători, ceea ce ar fi făcut referendumul valabil.

Votul electronic nu este un moft, ci o chestiune de securitate pentru foarte mulți cetățeni români din afara granițelor.

În statele care interzic expres dubla cetățenie, cum este, bunăoară, Ucraina, statul cu cea mai mare minoritate românească autohtonă, majoritatea cetățenilor români evită, pentru motive evidente și de înțeles, să se prezinte la urne cu ocazia scrutinelor naționale din România, întrucât toate secțiile de votare organizate în această țară sunt supravegheate îndeaproape de reprezentanții SBU, Serviciul Ucrainean de Securitate, preocupați să depisteze și să sancționeze persoanele cu dublă cetățenie.