Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Ionel Stancu
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Discurs
Vreau să vă aduc astăzi în atenție câteva considerații cu privire la exercițiul bugetar multianual al UE pentru perioada 2014–2020. Conform părerii specialiștilor, acesta reprezintă o șansă pentru țara noastră de a putea, în sfârșit, să bifeze o serie de performanțe notabile în ceea ce privește subiectul legat de atât de mult dorita creștere economică și subiectul, cel puțin la fel de delicat, al atragerii de fonduri europene. Să nu uităm că, din păcate, țara noastră este unul dintre statele membre ale UE cu cea mai proastă rată de absorbție a acestor fonduri (la un moment dat ne clasam chiar pe ultimul loc).
Având în vedere faptul că România a atras, în ultimii cinci ani, numai 15% din sumele alocate, consider că, cel mai târziu din 2014, Guvernul român trebuie să lanseze cât mai multe proiecte noi, pliabile pe un nou sistem de absorbție a fondurilor europene, schimbat în profunzime. Conform analizelor și datelor puse la dispoziție de Ministerul Fondurilor Europene, reiese că în următorii șapte ani, respectiv în perioada 2014–2020, vom avea un sistem instituțional simplificat și mult mai ușor de abordat, pentru accesarea fondurilor europene.
Nu poate decât să ne bucure o astfel de inițiativă, având în vedere numeroasele probleme birocratice, și nu numai, pe care cei interesați de atragerea de bani europeni erau obligați să le soluționeze. Excesul de reglementare este unul dintre factorii care au înfrânat puternic absorbția, motiv pentru care au fost făcute toate demersurile necesare pentru extinderea cu un an a perioadei de cheltuire a fondurilor. Sper că, așa cum declara ministrul de resort, Ministerul Fondurilor Europene și toate celelalte instituții ale statului român implicate în utilizarea banilor europeni vor continua să implementeze toate măsurile necesare pentru a asigura accelerarea ratei de absorbție a fondurilor UE.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.