Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2010
Informare · informare
Titus Corlățean
Discurs
## **Domnul Titus Corlățean:**
Domnule președinte, Stimate colege, Stimați colegi,
Am ascultat cu mare atenție toți vorbitorii care s-au adresat de la microfonul plenului Parlamentului și, în primul rând, pe prim-ministrul României, și astăzi l-am auzit pe prim-ministrul Emil Boc cerând celor mulți, salariaților, pensionarilor, celor aflați azi în stradă sau invitați la balcoane, să accepte să se sacrifice, spunând încă o dată că aceste măsuri sunt necesare și sunt singurele măsuri. Și a mai spus domnul prim-ministru: „Nu avem nimic de ascuns”.
Astăzi mă voi adresa, la rândul meu, și prim-ministrului, și miniștrilor, dintre care unii dintre ei ceva mai devreme se amuzau sau aplaudau, și mai ales mă voi adresa celor care fac parte din Parlamentul României atât din Grupul parlamentar al PDL, cât și reprezentanților UDMR, ai Grupului minorităților naționale, așa-zișilor independenți, pentru că – și aici mă îndrept spre cei care sunt invitați în balcoane – vă voi aduce la cunoștință un exemplu extrem de concret, documentat, deci cu documente, care ne va face pe toți să înțelegem mai bine despre ce este vorba în realitate și îi va ajuta pe oamenii din stradă sau pe cei de la balcoane să înțeleagă, în realitate, de ce guvernanții actuali preferă să-i sacrifice pe cei mulți, să taie din pensii și din salarii, și nu să taie din privilegiile, din contractele economice oneroase și din ceea ce fac – și acesta este elementul nou – nu doar în plan intern, ci și în relațiile internaționale ale României.
Acum câteva luni, în aprilie, un cotidian central, de obicei extrem de apropiat puterii, a făcut o mișcare extrem de interesantă, a dat publicității doar câteva dintre documentele dintr-un set mai larg de documente, vorbind de un interes economic extrem de bogat al guvernanților PDL pe relația externă. Acest episod a trecut neobservat. M-am uitat cu ceva mai mare atenție pe acest subiect și astăzi pot să vă prezint un set de documente, nu cred că este setul complet, care spune următoarele lucruri: cei care vorbeau și-i acuzau pe alții, inclusiv zilele trecute, de cum vând unii țara rușilor și ce interese absconse există fac anumite lucruri extrem de interesante și, în opinia mea, extrem de grave pentru cel care, ceva mai devreme, invoca aspectele de securitate națională.
Pot să vă prezint, domnule prim-ministru, un set de documente reprezentând o corespondență pe care colegii dumneavoastră din Grupul senatorial al PDL au avut-o cu figuri influente de la Moscova, în primul rând cu vicepreședintele Dumei Alexander Babakov și cu companii, firme puternice din Federația Rusă. Pe scurt, este vorba de o corespondență care propune realizarea unor afaceri în diferite domenii păstorite, subliniez, anul trecut, ca și în acest an, de miniștrii PDL. Este vorba, în primul rând, de domeniul strategic al energiei, este vorba de infrastructură, de turism, de transporturi. Vă sună cunoscut, nu? Portofoliile PDL. Corespondență purtată în 2009, atunci când miniștrii PSD aveau impresia că guvernează în coaliție cu PDL, este vorba despre o corespondență semnată inițial de liderul Grupului senatorial al PDL, domnul Traian Constantin Igaș, și de senatorul PDL Andrei Florin Mircea, care invocă, în plus de asta, și calitatea de vicepreședinte al Grupului de prietenie parlamentar cu Federația Rusă.