Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2015
other
Hubert Petru Ștefan Thuma
Discurs
Vreau să vă rog să vă îndreptați astăzi atenția către valorificarea resurselor regenerabile, un subiect care, din punctul meu de vedere, este insuficient dezbătut. Cu toate că, în conformitate cu rapoartele naționale și internaționale, în acest moment România și-a îndeplinit obligațiile asumate prin acordurile încheiate cu Uniunea Europeană, promovarea valorificării resurselor regenerabile trebuie să continue. Consider că trebuie să avem în vedere inclusiv situația politică și economică relativ instabilă la nivel european în acest moment și faptul că țara noastră este dependentă de materia primă livrată de alte state. Este doar unul dintre motivele pentru care trebuie să ne atingem obiectivele privind securitatea energetică. Așa cum se precizează și în programul economic al Partidului Național Liberal, lansat săptămâna trecută, avansul tehnologic permite în prezent valorificarea în condiții de eficiență economică a unor resurse exploatate prea puțin până acum. Concret, trebuie să ne orientăm către valorificarea resurselor de biomasă. Este principala resursă regenerabilă disponibilă în România, cu o repartizare relativ uniformă pe teritoriul național. Acesta este un prim pas pentru a intra pe un făgaș normal, conform condițiilor europene și, nu în ultimul rând, care ne poate crește independența energetică.
Un alt pas extrem de important este completarea și modernizarea legislației, pentru o bună funcționare a sistemului energetic. Este obligatoriu să soluționăm probleme generate în sistemul energetic, precum cea legată de volatilitatea producției. Din punct de vedere tehnic, schemele de susținere a producției de energie din surse regenerabile și/sau facilitățile fiscale acordate trebuie să țină cont de costul specific/MW instalat al diverselor tehnologii, prioritățile României privind mixul energetic sau valorificarea unei anumite resurse, dispersia producătorilor în teritoriu. Vom analiza oportunitatea ca schema de susținere prin certificate verzi să fie completată de mecanisme suplimentare, care să mențină sistemul de certificate verzi pentru producătorii de talie mare și medie și să introducă tarife reglementate pentru cei de talie mică și foarte mică.
Desigur, necesarul va fi asigurat în cea mai mare parte, tot prin metodele convenționale. Este motivul pentru care, în vederea asigurării unui mix energetic echilibrat, se va menține interesul pentru investițiile în unități de producere a energiei electrice ce utilizează surse regenerabile de energie, cărbune prin tehnologii curate, energia nucleară prin tehnologii sigure și cu impact redus asupra mediului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.