Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 octombrie 2013
Declarații politice · respins
Daniel Iane
Discurs
Vreau să vă supun atenției câteva elemente din „Agenda digitală pentru Europa 2020” care are ca principal obiectiv o mai bună exploatare a potențialului tehnologiei informației și comunicării, proiect prin care putem crea premisele optime inovării, ale creșterii economice sustenabile și ale progresului.
O piață digitală unică pentru Europa înseamnă, din punctul meu de vedere, un context favorabil pentru creșterea economică inteligentă și durabilă la nivel european, implicit și în România. Armonizarea serviciilor digitale la nivel european urmărește să sporească interoperabilitatea, să impună un standard european, să consolideze încrederea cetățenilor europeni în serviciile online.
„Agenda digitală pentru Europa 2020” este un proiect măreț care, dacă va fi transpus în realitate, va fi o realizare esențială pentru dezvoltarea țărilor Uniunii Europene și a întregii Europe. Cei mai mulți specialiști în IT, conform unor statistici oficiale, sunt în Europa. România excelează din punctul de vedere al specialiștilor în domeniul IT, suntem chiar pe primul loc în Europa la acest capitol și pe locul șase la nivel mondial. Acest fapt ne oferă încredere că putem aduce cu succes agenda digitală în România.
Vreau să punctez trei lucruri care sunt primordiale pentru reușita acestui proiect european în România: creșterea gradului de alfabetizare digitală, dezvoltarea infrastructurii necesare răspândirii accesului la internet și în zona rurală sau în zonele puțin mai greu accesibile, cum ar fi anumite zone montane, și oprirea exodului de IT-iști români.
Internetul face parte din viața cotidiană a multor cetățeni europeni. În țările aflate sub standardele europene, din anumite puncte de vedere, gradul de alfabetizare digitală este foarte mic, iar acest lucru este valabil și în cazul
României. Comisia Europeană a înțeles să prioritizeze alfabetizarea digitală și dezvoltarea competențelor TIC prin finanțarea unor programe în acest sens, dedicate cetățenilor europeni.
România ocupă unul dintre ultimele locuri în Europa la gradul de răspândire a internetului broadband. Doar 14% din populație are acces la internet, deși prețul abonamentelor de internet este destul de mic în comparație cu celelalte țări europene. Românii trebuie să dispună de internet rapid și ultrarapid, accesibil tuturor și puțin costisitor, iar finanțările europene pentru investițiile în internet de bandă largă sunt principala soluție.
În industria IT din România regăsim același fenomen ca cel din sănătate sau din educație, și anume exodul creierelor. Cei mai buni IT-iști ai noștri preferă să plece pentru o viață mai bună, pentru un câștig salarial conform cu pregătirea lor. În România, există ingineri și programatori foarte valoroși. Acest segment poate fi caracterizat drept un mix între creativitate și inteligență, profesionalism și o structură care poate elabora oricând proiecte sigure și sustenabile pe termen lung, iar „Agenda digitală pentru Europa 2020” este un astfel de proiect, ce poate fi implementat cu ajutorul celor mai buni IT-iști români.