Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2014
Declarații politice · adoptat
Cornel Itu
Discurs
„Vrem bani pentru reforme? Avem nevoie de noul Cod al insolvenței”
În această sesiune parlamentară, pe agenda Camerei Deputaților se află un subiect extrem de important, pe care suntem datori să-l tratăm cu maximă responsabilitate. Este vorba de legislația privind insolvența persoanelor juridice, un domeniu esențial pentru economia națională și pentru mediul de afaceri.
După cum știți, pe data de 25 octombrie 2013 a intrat în vigoare noul Cod al insolvenței, iar o săptămână mai târziu, pe 1 noiembrie 2013, Curtea Constituțională publica în Monitorul Oficial al României decizia sa prin care a declarat codul, în integralitatea sa, neconstituțional.
Fără să mă erijez într-un judecător al judecătorilor de la Curtea Constituțională, decizia nu cred că a făcut decât să afecteze o mai bună colectare a impozitelor, știut fiind faptul că vechea Lege a insolvenței îi favorizează pe cei care vor să fenteze statul și creditorii. Este de notorietate acest aspect.
Guvernul ne-a transmis de această dată noul Cod al insolvenței sub forma unui proiect de lege, proiect care nu mai prevede că procedura va fi aplicată și dosarelor de insolvență deja deschise și nici nu mai include un paragraf distinct legat de insolvența în audiovizual, prevedere care a stârnit un întreg scandal din partea unor patroni de presă pe care îi caracterizează zicala „Fă ce spune popa, nu ce face popa!”.
Camera Deputaților este Camera decizională pentru adoptarea proiectului de lege ce a intrat, de curând, în Comisia juridică și cred că ar trebui să ne gândim cu toții la sprijinirea mediului de afaceri onest atunci când ni se va cere votul. Am fost absolut surprins de respingerea proiectului de către colegii liberali din Senat, în condițiile în care legea a fost elaborată de Ministerul Finanțelor sub conducerea domnului Daniel Chițoiu. Vă amintesc declarația făcută de Daniel Chițoiu la vremea când Guvernul promova noul Cod al insolvenței: „Fiecare beneficiază de prevederile Legii insolvenței actuale și pot să-și ceară insolvența voluntară și stau bine mersi, nu achită nici furnizorii, nici creditorii, dar nici bugetul de stat. Aceștia perturbă mediul economic, avem concurență neloială între cel care plătește și cel care nu plătește”. Cred că este o opinie de bun-simț, al cărei adevăr nu ar trebui să fie condiționat nici de culoarea politică, nici de tensiuni între membrii aceluiași partid.
Din discuțiile pe care le-am avut cu oamenii din colegiul meu, înțeleg că practicienii în insolvență și judecătorii doresc acest Cod al insolvenței, doresc stabilitate din punct de vedere legislativ. Actualul Cod este o piedică în colectarea banilor, pentru că multe firme intră în insolvență pentru a evita plata impozitelor. E o adevărată modă, însă legea o permite, iar creditorii, adică furnizorii onești și statul, au de pierdut. În schimb, câștigă evazioniștii.
Avem nevoie de reforme în educație, în sănătate, în justiție, însă toate acestea sunt condiționate de bani. Așadar, totul pornește de la reforme în domeniul economiei și finanțelor, reforme care să ajute contribuabilul onest și să-l descurajeze pe cel care încearcă să dea țepe partenerilor de afaceri și statului. Doar așa vom reuși să creștem nivelul de colectare a impozitelor și să avem un stat bogat, care să întoarcă populației servicii de calitate.