Vasile Filip Soporan

„Vulturii au început să tacă”

Acum, în preajma alegerilor prezidențiale, cei care cereau decalarea alegerilor parlamentare de alegerile prezidențiale afirmă detașați că s-a pierdut un an. Anul 2009, pe lângă problemele de fond legate de căderea economică la nivel mondial, a fost un an al așteptării, un an al clarificărilor politice, pentru că în mentalitatea politică colectivă președintele este cel care dă tonul, este cel care stabilește formula guvernamentală. Mai este puțin timp pentru ca lucrurile să fie clarificare la nivelul persoanei câștigătoare, dar consider că în plan politic, și mai ales în plan economic, sunt încă foarte multe de clarificat.

În prezent, ne aflăm în etapa încrâncenărilor, încrâncenări care nu ne duc departe, pentru că abordările și discuțiile publice se manifestă asupra clarificărilor care trebuie aduse Constituției pentru soluționarea crizei guvernamentale, iar fiecare actor politic, dintre cei importanți, are ceva de spus în contradictoriu, lăsând problemele României departe de noi, probabil din cauza lipsei unor soluții sau a timpului insuficient pentru găsirea unor astfel de soluții. Am impresia că vulturii au început să tacă, iar papagalii știuți și neștiuți încep să flecărească, pentru că flecăreala este cea care se percepe la nivelul mesajelor transmise de la nivelul unor lideri, în grandomania lor.

Ce ar spune vulturii? În primul rând faptul că există acorduri ce trebuie onorate cu Uniunea Europeană, Banca

Mondială, Fondul Monetar Internațional, există Planul Național de Dezvoltare, există Planul de Convergență cu Zona Euro, există dorințele exprimate de investitorii care pot să conducă la relansarea economică a României prin menținerea cotei unice și a TVA, prin stabilitate fiscală, prin eficientizarea colectării taxelor, prin reducerea evaziunii fiscale și printr-o strategie fiscală coerentă. Când se vor petrece aceste lucruri?

În momentul în care datoria publică face un salt în ultimul an la 30 miliarde lei, ajungând la aproape 30% din PIB, când administrația publică este destructurată prin politizarea excesivă și prin zguduirea periodică, la intervale care își micșorează perioada unui ciclu de funcționare la șase luni. România, conform specialiștilor care acționează în lumea bancară, are nevoie de un model de creștere diferit sau cel puțin îmbunătățit. Agricultura, energia, turismul și infrastructura ar putea acționa ca un catalizator pentru dezvoltare, dacă sunt sprijinite de politicile publice. De ce am mai avea nevoie? Pe lângă un plan coerent și profesionist, în care să se țină seama de vulnerabilitățile sistemului, este nevoie — pentru menținerea stabilității la nivel macroscopic — și de menținerea finanțărilor care pot să vină de la FMI și de la Uniunea Europeană.

Pentru foarte mulți, drumul posibil de urmat, în lipsa unei viziuni asupra transformării României, se desfășoară între două prăpăstii: prăpastia certurilor și neînțelegerilor și prăpastia drumurilor paralele, în care fiecare, independent de celălalt, își formulează un drum, generând drumuri consumatoare de energie, fără a avea convergența unui drum al soluțiilor eficiente.