Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2018
other
Alina Teiș
Discurs
„Ziua Armatei Române”
O zi importantă pentru noi, cetățenii României, dar și pentru istoria acestei țări este ziua în care ne amintim de eroii neamului românesc și de dragostea lor pentru noi, o dragoste atât de mare încât au fost capabili să se jertfească, să-și dea propria viață, pentru ca noi să fim astăzi liberi.
25 octombrie este Ziua Armatei Române, ziua celor care au servit și mai servesc și acum patria în uniforma militară. Momentul este unul de evocare a faptelor eroice ale înaintașilor noștri, precum cele de la Posada, Rovine, Podul Înalt, Războieni, Călugăreni, Plevna, Smârdan, Mărăști, Mărășești sau Oituz.
Ziua Forțelor Armate Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 2 octombrie 1951, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 octombrie. Sărbătorirea acestei zile este stipulată prin Decretul nr. 381 din 1959. Iar data nu a fost aleasă întâmplător, 25 octombrie 1944 semnificând data eliberării totale a teritoriului național de sub ocupație hortysto-fascistă. La 25 octombrie 1944 armata română elibera ultima localitate românească de sub ocupație străină, orașul Carei.
Acțiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal alcătuiesc un drum glorios, soldat pe pământul din Transilvania cu numeroase jertfe. Așa se face că mii de militari au căzut vitejește în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu-Mureș, Oarba de Mureș, Păuliș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare și Carei. Peste 500.000 de militari au luptat pentru eliberarea întregului teritoriu național, iar, dintre aceștia, mai bine de 50.000 au fost răniți sau uciși.
Odată cu încheierea acțiunii de eliberare a teritoriului patriei, armata română a participat la eliberarea Ungariei. Peste 200.000 de soldați români au luat parte la această acțiune. Iar, mai apoi, bravii noștri soldați au mers pe frontul Cehoslovaciei și Austriei.
La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârșit cu victoria Națiunilor Unite, armata română se găsea în apropiere de Praga și în estul Austriei. De acolo s-a întors în țară cu drapelele de luptă acoperite de glorie. Și au trecut pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care și-a făcut datoria nu doar față de patria și de poporul lor, ci și față de alte popoare.
Ziua Armatei Române este, așadar, un simbol al păstrării independenței și suveranității naționale. Cred că armata română este cea care și-a câștigat un loc aparte în inima fiecărui român, prin luptele eroice care au marcat evoluția istorică a statului nostru și până în ziua de astăzi, când armata reprezintă cu onoare și profesionalism România în teatrele de operații internaționale.
Îi cinstim, astăzi, pe eroii care și-au dat viața pentru a apăra statul român și le declarăm respect celor care, în prezent, cinstesc țara în haine militare.
La mulți ani Armatei Române!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .