Constantin Adăscăliței

„Ziua drepturilor omului – 10 decembrie”

La data de 4 decembrie 1950, Plenara ONU a hotărât ca prin Rezoluția 423(V) toate statele membre să sărbătorească Ziua drepturilor omului pe data de 10 decembrie. În ultimele decenii, această dată a constituit un prilej pentru numeroase țări și organizații să găzduiască reuniuni politice, conferințe și evenimente social-culturale care se ocupă cu problematici legate de drepturile omului.

În ultimii 20 ani, România a încercat să-și armonizeze legislația în domeniu după modelul european, în care prevalează drepturile individuale fundamentale și demnitatea ființei umane. Societatea românească contemporană încearcă să recupereze decalajele de mentalitate și pune accentul pe dreptul tuturor indivizilor: femei, bărbați, persoane cu dizabilități, persoane aflate la limita subzistenței. Poate nicăieri nu avem probleme mai grave cum sunt cele din mediul rural.

Aș dori să vă evidențiez două astfel de aspecte cu care m-am întâlnit în colegiul rural pe care îl reprezint în Parlament. Este vorba despre situația minorităților, pe de-o parte, și despre situația persoanelor cu dizabilități, două categorii defavorizate, care în mediul rural sunt, din păcate, marginalizate de către comunitate într-un mod care încalcă flagrant drepturile elementare ale omului.

În ceea ce privește minoritățile ne vom referi la etnia romă și în mod special la comunitățile rome din zona Moldovei și Colegiului 3 Iași, deoarece aceste comunități reflectă o cazuistică diferită față de ce vedem îndeobște la posturile TV. Amintesc câteva comunități rome cu care am avut șansa să colaborez în ultimii ani și pentru a căror dezvoltare mi-am luat angajamentul să lupt în actualul mandat.

Este vorba de satul Slobozia, comuna Voinești, satul Glodenii Gândului, comuna Tibănești și satul 10 Prăjini, comuna Dagata, ultimul fiind locul de obârșie al celebrei fanfare care duce renumele României în spectacole internaționale. Am stat de multe ori în mijlocul acestor oameni pe care am ajuns să îi cunosc și să le înțeleg problemele. Am descoperit în aceste localități oameni săraci, dar și gospodari, artiști care țin la tradiție, oameni demni care înțeleg mersul societății și realitățile politice. Din nefericire, pe lângă problemele pe care le au toți românii din mediul rural, comunitățile de mai sus se izbesc de o barieră imaginară a discriminării, fapt care duce doar la adâncirea prăpastiei între ei și „majoritari”. De prisos să mai spunem că soluția stă în creșterea gradului de toleranță și în încurajarea tuturor inițiativelor care au ca finalitate educația și integrarea interetnică.

Felicit Guvernul României pentru elaborarea și implementarea „Strategiei naționale de incluziune pentru minoritatea romilor 2012–2020” și salut toți actorii sociali care doresc un dialog cât mai flexibil și transparent pentru aceste deziderate.

O altă categorie marginalizată de societate despre care vreau să vorbim astăzi este cea a persoanelor cu dizabilități. Am amintit în trecut câteva cazuri concrete din comuna Dagata, județul Iași, dar și din alte comunități, în care însoțitorii de persoane cu handicap grav au fost concediați de către primărie, lipsind întreaga familie de banii atât de necesari traiului. Îndemn acele voci care la întocmirea bugetului pe 2014 au criticat alocările pentru însoțitorii de persoane cu handicap să reflecteze la ceea ce înseamnă solidaritatea unei clase politice responsabile.