Manuela Mitrea

## „Ziua Internațională a Bolnavului”

De 18 ani, data de 11 februarie este, pentru lumea creștină, Ziua Internațională a Bolnavului, fiind dedicată celor care suferă de diferite afecțiuni fizice, psihice sau morale. Această celebrare a fost instituită în anul 1992 de către Papa Ioan Paul al ll-lea, în ziua în care Biserica Catolică celebrează apariția Sfintei Fecioare Maria la Lourdes, în Franța, anul acesta împlinindu-se 152 de ani de la prima apariție.

Celebrarea anuală a acestei zile are scopul de a sensibiliza poporul lui Dumnezeu și, în consecință, diferitele instituții sanitare și chiar societatea civilă cu privire la necesitatea de a asigura cea mai bună asistență celor bolnavi, de a-i ajuta să valorizeze, pe plan uman, suferința.

Boala reprezintă o perioadă de criză, niciodată așteptată sau meritată, în care căutăm cu disperare ajutor la Dumnezeu și la aproapele, într-un mod în care nu o facem la vreme de sănătate. Suferința bolilor trupești generează simultan și suferințe ale sufletului – singurătatea celui bolnav, disperarea și neîncrederea în bunătatea divină, poate chiar reproșul adus lui Dumnezeu – „De ce eu?” Biserica amintește mereu faptul că momentele de criză ale vieții noastre, în special bolile, pot fi înțelese ca momente în care Dumnezeu ne iubește, iar pe cei pe care îi iubește, îi încearcă. Pentru a privi boala ca lecție de viață și iubire, omul are nevoie de ajutorul omului, ca instrument activ al lui Dumnezeu.

Românii au devenit cu timpul cel mai bolnav popor al Uniunii Europene. Un raport al Societății Academice Române constată dezastrul din sistemul medical.

Victime ale sărăciei și bolilor, oameni trecuți de anii tinereții, diagnosticați cu afecțiuni grave, aleg să moară înainte de a le veni vremea. Spitalele sunt pline de pacienți internați în secții de terapie intensivă, ținuți în viață de aparate, dar care au renunțat să lupte pentru viață. Unii dintre ei, deznădăjduiți, se aud vorbind, ca pentru sine, că nu mai vor să trăiască. Aceștia sunt cei care și-au pierdut orice urmă de speranță și care vor să le fie curmat chinul. Misiunea importantă a Bisericii de a se îngriji de suferința umană, în orice formă a ei, este o binecuvântare pentru fiecare dintre noi și, pentru aceasta, ca și pentru multe altele, de altfel, vreau să aduc un pios omagiu preoților, călugărilor, măicuțelor ce se dedică iubirii celor necăjiți, urmând astfel pilda lui Cristos. „Iubirea care creează binele scoțându-l chiar și din rău, scoțându-l prin intermediul suferinței, așa cum binele suprem al răscumpărării lumii a fost scos din crucea lui Cristos și, în mod constant, pornește de la ea. Crucea lui Cristos a devenit un izvor din care curg fluvii de apă vie”, nota în scrisoarea apostolică „Salvifici doloris” Papa Ioan Paul al ll-lea.

Fiecare zi ar trebui să fie Ziua Internațională a Bolnavului, dar cred că e bine să avem o astfel de zi, să ne aducem aminte să fim mai atenți cu cei de lângă noi, pentru că nimeni nu este ferit de boală și suferință.