Manuela Mitrea

„Ziua Internațională a Limbii Materne”

Proclamată de către Conferința generală UNESCO din 1999, Ziua Internațională a Limbii Materne, 21 februarie, promovează recunoașterea și utilizarea limbilor materne. În această zi, statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecția și revigorarea diversității culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacțiune și înțelegere între popoare diferite.

Scriitorul francez Stendhal spunea că „primul instrument al geniului unui popor este limba sa”. Limba maternă reprezintă identitatea națională și culturală a individului și este una dintre dimensiunile fundamentale ale ființei umane. Cu toate acestea, potrivit statisticilor oficiale, se estimează că mai mult de jumătate dintre cele 7.000 de limbi vorbite în lume sunt pe cale de dispariție. Este, prin urmare, obligatoriu să se acționeze de urgență. Cum? Încurajând și dezvoltând politici lingvistice care să faciliteze fiecărei comunități utilizarea limbii sale primare sau materne, și cât se poate mai frecvent, inclusiv în învățămant, stăpânirea deopotrivă a unei limbi naționale sau regionale și a uneia internaționale, încurajând totodată vorbitorii unei limbi dominante să stăpânească o altă limbă națională sau regională și una sau două limbi internaționale. Numai un multilingvism perfect asumat poate permite tuturor limbilor să-și găsească locul în lumea noastră globalizată.

România se numără printre țările care asigură minorităților naționale posibilitatea de a urma învățământul în limba maternă și de a-și dezvolta cultura și tradițiile. Prin revizuirea sa în urma referendumului din octombrie 2003, Constituția României prevede că în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii care aparțin unei minorități naționale au o pondere semnificativă, să se asigure folosirea (în scris și oral) a limbii acelei minorități în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice descentralizate. Cetățenii români aparținând minorităților naționale au, de asemenea, dreptul de a se exprima în limba lor maternă în fața instanțelor judecătorești. S-a reglementat prin lege și folosirea denumirilor paralele de localități în română și în limbile minorităților etnice locale.

În același timp, există etnici români ce trăiesc în statele vecine care trebuie să aibă condiții de exprimare la nivelul cerințelor europene, iar statul român trebuie să facă mai mult pentru aceștia.

Noi, europenii, am învățat să fim mândri de bogata noastră moștenire, inclusiv cea lingvistică, pe care trebuie să o conservăm. Totodată, trebuie să-i facem și pe alții părtași la această bogăție și să-i sprijinim să-și păstreze limba și tradițiile. Dispariția unui singur om este o tragedie. Ce-am putea spune de dispariția unei limbi sau a unui popor? Putem noi să rămânem pasivi când mor limbi și popoare?

„Unitate în diversitate” nu este un slogan doar pentru Europa, ci pentru întreaga umanitate!