Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2012
Declarații politice · Trimis la votul final
Manuela Mitrea
Discurs
„Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei”
17 octombrie este o zi fără semnificație pentru mulți dintre noi. Cu toate acestea, ea reprezintă Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei.
În ultimul deceniu al mileniului trecut Organizația Națiunilor Unite a acordat o atenție sporită acestei teme, iar în anul 1995 Adunarea Generală a proclamat perioada 1997–2006 ca Primul deceniu al Națiunilor Unite pentru stoparea sărăciei, având ca temă „Eradicarea sărăciei – un imperativ etic, social, politic și economic al umanității”.
Oficial, România este a doua țară săracă din UE, potrivit clasamentelor națiunilor în funcție de performanțele economice, realizate de instituțiile financiare internaționale.
În România anului 2012, din cauza sărăciei, oamenii emigrează, ajung să-și vândă organele, să-și abandoneze copiii sau chiar să ceară să fie eutanasiați, și asta pentru că sunt disperați că nu mai au cu ce să trăiască.
Sute de mii de oameni nu au un loc de muncă, salariile bugetarilor au fost diminuate, pensiile sunt mici, iar mulți dintre acești oameni nu au bani pentru medicamente sau pâine. În tot acest timp, prețurile cresc mereu.
Nu trebuie să ne mai întrebăm cum s-a ajuns în această situație, nu trebuie să dăm vina pe criză, ci pe cei care au guvernat în ultimii ani, luând măsuri de austeritate extrem de dure pentru populație: de la încercarea de tăiere a pensiilor la interzicerea cumulului pensiei cu salariul, de la diminuarea salariilor bugetarilor la închiderea spitalelor, școlilor și grădinițelor.
Acum, cei care au luat măsurile de sărăcire a românilor încearcă să spună oamenilor că au făcut bine țării și că nu au nicio vină pentru această situație, în timp ce o altă guvernare trebuie să îndrepte lucrurile.
Nelson Mandela a spus că „Eradicarea sărăciei nu este un gest de caritate, este un act de justiție”, însă pentru o mare parte din români eradicarea sărăciei este doar o poveste, nimeni nu mai crede că acest lucru se poate întâmpla. Pentru români nu mai contează vorbele, ci faptele, așa că haideți să le demonstrăm românilor că nu doar promitem, ci și facem!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.