Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2018
Declarații politice · respins
Ștefan Ovidiu Popa
Discurs
„Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate”
Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate este declarată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în data de 6 noiembrie a fiecărui an, pentru a atrage atenția asupra daunelor aduse mediului, ecosistemelor și resurselor naturale în perioadele de conflict armat, dar și asupra efectelor negative care se mențin mult timp după terminarea unui război, afectând mai multe generații.
ONU a apreciat că trebuie luate în considerare problemele de mediu, care anterior nu erau făcute publice, dar reprezentau efecte grave, deși, în mod tradițional, în perioadele de război sau în timpul conflictelor izbânda se măsura în funcție de numărul de victime și răniți și de nivelul distrugerii orașelor și a mijloacelor de trai.
În plus, Programul ONU pentru Mediu, UNEP, a constatat că, în ultimii 60 de ani, cel puțin 40% din toate conflictele interne au avut legătură cu exploatarea resurselor naturale, fie resurse cu valoare mare, precum diamante, aur sau petrol, sau resurse insuficiente, cum ar fi solul fertil sau apa.
Trebuie să recunoaștem că eradicarea sărăciei în toate formele și dimensiunile sale, inclusiv sărăcia extremă, reprezintă cea mai mare provocare la nivel mondial și o cerință indispensabilă pentru dezvoltarea durabilă.
Organizația Națiunilor Unite acordă o importanță deosebită asigurării faptului că acțiunile în domeniul mediului fac parte din strategiile de prevenire a conflictelor, de menținere și de consolidare a păcii, deoarece nu poate exista o pace durabilă dacă resursele naturale care susțin mijloacele de subzistență și ecosistemele sunt distruse.
Resursele naturale trebuie să fie abordate sistematic și eficient în eforturile de menținere a păcii, la toate nivelurile, de la Consiliul de Securitate al ONU până la persoanele dedicate care lucrează în zonele de conflict.
Suntem hotărâți să promovăm societăți pașnice, echitabile și incluzive, care sunt libere de teamă și violență. Nu poate exista o dezvoltare durabilă fără prevenție!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.