Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2014
other · adoptat
Camelia Margareta Bogdănici
Discurs
„Ziua mondială a sănătății 2014 – «Entități mici, pericol mare!»”
Ieri, 7 aprilie 2014, a fost sărbătorită Ziua mondială a sănătății, eveniment ce marchează apariția Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948.
Sloganul sub care se desfășoară campania din acest an este: „Entități mici, pericol mare!”, tema campaniei fiind reprezentată de bolile transmise prin diferiți vectori, precum țânțarii, muștele, gândacii, căpușele sau melcii de apă dulce. Făcând parte dintr-un partid politic încă mic, dar cu perspective mari, și extrapolând mottoul acestei campanii, doresc să transmit colegilor din partidele politice mari că activitatea desfășurată în acest an de Partidul Mișcarea Populară va fi puternic inspirată de sloganul OMS.
Scopul acestei campanii mondiale este de a sensibiliza populația, pe de o parte, dar și profesioniștii din domeniul sănătății și autoritățile publice, pe de altă parte, cu privire la amenințarea pe care o reprezintă acești vectori și la bolile transmise prin aceștia.
La inițiativa mea, tinerii din Partidul Mișcarea Populară Iași au donat sânge, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv dat cu această ocazie, importantă atât pentru întreaga comunitate de tineri din Iași, dar și pentru populația din municipiul și județul Iași.
Acest context deosebit ar fi trebuit să reprezinte pentru Ministerul Sănătății un bun prilej de prezentare a reușitelor înregistrate în timpul guvernării USL și PSD.
În calitate de cadru medical, dar și ca parlamentar, remarc cu mâhnire că atât în timpul guvernării USL, dar și acum, când la cârma Ministerului Sănătății se află PSD, nu putem vorbi decât de nereușite și insuccese care au marcat în mod negativ funcționarea sistemului sanitar, ceea ce a dus, mai degrabă, la înregistrarea unor regrese în sistem. Din păcate, prin măsurile pe care le-a luat până acum și le ia chiar și actualmente Guvernul PSD, Ministerul Sănătății acționează împotriva sistemului sanitar românesc, măsuri ce degradează tot mai mult un sistem ce trebuie modernizat și reformat urgent.
Amânarea la nesfârșit a aprobării listei de medicamente compensate, amendarea repetată și de multe ori fără noimă a Legii privind reforma în domeniul sănătății, deși este cunoscut faptul că România are nevoie de o nouă lege care să guverneze sistemul sanitar, modificările de rău augur aduse contractului-cadru din sănătate, elaborarea defectuoasă și în detrimentul sănătății românilor a pachetelor privind serviciile medicale, nealocarea de către Ministerul Sănătății a sumelor necesare implementării programelor naționale de sănătate sunt doar câteva măsuri grave luate de Ministerul Sănătății în detrimentul întregului sistem sanitar.
În încheiere, doresc să urez întregului corp medical din România sănătate, putere de muncă și multe succese în activitatea medicală pe care o desfășoară. De asemenea, permiteți-mi să felicit toți profesioniștii din sănătate pentru succesele lor, la care au ajuns de cele mai multe ori cu resurse foarte puține și precare, dar cu multă determinare și pasiune!