Ovidiu Alexandru Raețchi

Ziua Națională a Holocaustului, comemorată anual la data de 9 octombrie, este momentul care marchează începutul deportării, în 1942, de către autoritățile antonesciene a peste 250.000 de evrei în Transnistria.

Holocaustul este – în ciuda unor încercări stângace, neinspirate sau, după caz, inepte, de a-l nega din rațiuni „patriotice” – un moment grav din istoria națională. El a avut loc, este un fapt documentat, o realitate efectivă, și încercarea de a muta discuția din istoriografia pură în zona edulcorărilor morale nu schimbă realitatea și nu ne face cumva mai buni sau mai drepți. Fiecare răspunde pentru faptele sale: inclusiv Antonescu, inclusiv România. Avem, ca români, datoria și responsabilitatea de a ne reaminti periodic trecutul și de a ni-l asuma în forma sa integrală, necosmetizată, chiar dacă – sau tocmai pentru că – el are și momente neonorante. Discriminările la care comunitatea evreiască a fost supusă în câteva momente istorice grave și speciale nu pot fi uitate sau iertate doar pentru că, în general – într-o realitate chiar seculară –, relația românilor cu poporul evreu a fost una excepțională.

În baza mandatului meu de parlamentar, ales inclusiv de cetățenii israelieni proveniți din România, încerc, pe de o parte, să le apăr interesele prezente, iar pe de altă parte să potențez relațiile istorice, culturale și spirituale dintre cele două țări. Și trebuie spus astăzi, în Ziua Națională a Holocaustului, că avem multe de făcut pentru a recupera și cinsti memoria evreilor pieriți în dezlănțuirea fascistă din secolul XX.

Trebuie să promovăm atât moștenirea comunității evreiești din România – monumente, sinagogi, cimitire –, cât și contribuția istorică a evreilor români la edificarea statului Israel și la apariția și clarificarea mișcării sioniste.

Putem cu toții – Guvern, Parlament, autorități locale – să facem mai mult, de pildă, pentru cimitirele evreiești din România, la care comunitatea din Israel este atât de sensibilă. În România există 826 de cimitire evreiești. Dintre acestea multe sunt în paragină sau suferă de diverse forme de vandalism. Unele cimitire evreiești au devenit gropi de gunoi și de leșuri de animale, în perimetrul altora pasc animale, o parte dintre ele se folosesc ca teren agricol pentru cultivarea de legume, iar de la altă parte gardurile și pietrele funerare au fost furate și folosite la construcția caselor. Și toate acestea în condițiile în care majoritatea cimitirelor sunt monumente istorice, având o vechime de 150 – 200 de ani.

În plus, cred că trebuie să vorbim mai des despre momente importante, precum înființarea comunității Rosh Pinna – un mic precursor al statului Israel – în 21 iulie 1882 de către evreii din Moinești. Mă gândesc și la importanța Congresului Sionist de la Focșani, ce a avut loc în zilele de 30–31 decembrie 1881, atunci când sub conducerea lui Samuel Pineles din Galați s-a discutat în premieră despre colonizare și s-a intonat, pentru prima dată, imnul „Hatikva”.