Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Raul Victor Surdu-Soreanu
Discurs
„Ziua Pământului. Chestiunea țărănească”. Moțiunea simplă.
Au trecut câteva zile bune din data de 22 aprilie, dată la care se sărbătorește Ziua Pământului, zi ce a fost fondată de senatorul Gaylord Nelson, în anul 1970, cu scopul cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată față de mediu, față de Pământ.
La început, această zi era celebrată de câteva milioane de cetățeni americani, iar după două decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre. Atunci a fost fondată și organizația neguvernamentală „Earth Day USA”, care, din 1991, coordonează pe plan național și internațional ceea ce pornise ca un eveniment strict american.
După 1990, Ziua Pământului a fost sărbătorită și în țara noastră.
Alte 70 milioane de oameni din multe țări au aderat la aceste activități. Astăzi sunt implicate, de asemenea, peste 4.000 de organizații nonguvernamentale din 170 de țări ale lumii.
Rețeaua Ziua Pământului, constituită cu prilejul celebrării acestei importante zile cuprinse în Calendarul evenimentelor ecologice, include multe tipuri de organizații din diferite domenii de activitate, care promovează acțiuni cu scopul de a educa populația și de a favoriza participarea publicului în acțiunile ecologice.
Am urmărit cu atenție acțiunile întreprinse în România pe 22 aprilie și am constatat că, exceptând câteva publicații, printre care și „Informația Vălenilorˮ din Colegiul 6 Ștefan cel Mare, au amintit, spre lauda lor, despre Ziua Pământului, despre importanța acestei zile în care toți cetățenii României ar trebui să-și reamintească de tot ceea ce reprezintă pentru noi Pământul. Alte acțiuni cu caracter local și național n-au avut loc.
Din păcate, nici la nivelul cel mai înalt, Președinția României, nu s-a marcat acest eveniment așa cum s-ar fi cuvenit, prin acordarea unor înalte distincții acelor organizații neguvernamentale sau publicații, sau personalități care au desfășurat de-a lungul vieții și mai ales în ultimul an activități de protecție și conservare a solului, a apei, a pădurilor, a atmosferei, remarcându-se fie în universul familiei, al locuinței sau pe plan național prin activități de oprire sau de combatere a neglijenței cu care oamenii contribuie în fiecare zi la degradarea Pământului.
Doresc ca prin această intervenție să stimulez toate organismele românești în ideea de a nu-și pierde speranța și că este mai mult decât necesar să revitalizeze prezența zilnică în această esențială lucrare dumnezeiască, protecția Pământului, pământ care, de fapt, înseamnă viață, lucrare care ar trebui să atingă maximum de satisfacție în fiecare an pe 22 aprilie – Ziua Pământului.
Sunt optimist și cred că cele câteva nenorociri care s-au abătut asupra Pământului, și din păcate multe reprezintă o consecință a intervenției omului, ar putea fi stopate și ca urmare a inițiativei în curs de dezbatere și aprobare în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și