Marian Ghiveciu

„Zona montană în pericol”

Efectele drastice ale crizei economice din România și situația de mare gravitate sub aspect economic și social care se înregistra la sfârșitul anului 2009 în cele 3.560 de sate de munte din Carpații României și în special în agrozootehnia montană, ca efect direct al marginalizării/ignorării constante din ultimii 20 de ani a acestui mare și important sector, ar trebui să scoată din amorțeală actuala guvernare.

Agrozootehnia montană este un sector specific – neasimilabil marii agriculturi, un „motor” al economiei rurale montane care cuprinde 3,2 milioane hectare teren agricol, 2,3 milioane pășuni și fânețe, 950.000 de gospodării – în majoritate de subzistență – și circa 2,1 milioane agricultori montani tradiționali.

Din analiza făcută am constatat direct că în anul 2009 în zona montană s-au întâmplat următoarele:

• au scăzut dramatic efectivele de animale la taurine și ovine, în unele zone chiar peste 80%, cu reducerea echivalentă a volumului de îngrășăminte organice și degradări ale structurii florei naturale a fânețelor și pășunilor, fenomen ireversibil;

• s-a abandonat masiv ocupația de bază, agrozootehnică, la nivelul gospodăriilor montane, de către tineretul provenit din aceste gospodării, a cărui menire tradițională este asigurare continuității;

• a îmbătrânit accentuat și îngrijitor populația din zonă. Din această cauză, tot mai mari suprafețe de fânețe sunt necosite, pășunile sunt abandonate și degradate, iar dezinteresul este în creștere sau neputință fizică – pentru modernizarea grajdurilor, mecanizare, rase, bună gospodărire, instruire profesională și altele;

• a apărut exodul masiv al tineretului provenit din gospodăriile montane spre orașe și străinătate, fără tendințe de revenire;

• formele de sprijin ce au fost acordate la nivel național și din Uniunea Europeană au fost și sunt mult insuficiente față de nevoile reale ale menținerii și dezvoltării agrozootehniei montane. Majoritatea sprijinului din Uniunea Europeană se consumă pe alimente, medicamente, obiecte casnice și

adeseori pe alcool, luând aspect de ajutor social, cu efect subminimal pentru modernizarea și creșterea veniturilor la nivelul gospodăriilor montane;

• învățământul agroeconomic montan, profesional și gimnazial a rămas neadaptat specificității montane, blocându-se astfel realizarea capacității generațiilor tinere de a realiza progres în gospodăriile moștenite, spre a deveni competitive în ansamblul național și al Uniunii Europene;

• proiectele susținute de UNESCO privind înființarea a opt școli profesionale de agricultură montană s-au oprit din curs în 2009, sub justificarea crizei economice.

Consider că gravitatea specială a acestor realități constă în faptul că, la munte, pierderea economică ce se înregistrează prin degradarea/dispariția gospodăriilor montane are caracter definitiv deoarece acest tip specific de agricultură montană, cu bază tradițională multiseculară, nu mai poate fi redresat în condițiile actuale, iar soluțiile de înlocuire nu sunt posibile atât din cauza costurilor foarte mari ce ar fi necesare, dar mai ales privind forța de muncă activă, permanentă și adaptată psihic și fizic condițiilor montane, cunoscătoare a practicilor tradiționale.