Ion Dumitru

„Zona montană, o șansă pentru România”

Zona montană, prin resursele pe care le deține, reprezintă una dintre problemele economice și sociale de primă importanță pentru România. Zona montană se întinde pe 29% din suprafața țării, unde locuiesc 2,1 milioane locuitori în 1,2 milioane de gospodării și care dețin 2,9 milioane de hectare de teren agricol.

Potențialul agricol și silvic al zonei montane și arhitectura specifică mediului rural sunt factori care favorizează turismul rural. La această dată, deși există unele semnale pozitive de extindere a agroturismului, totuși câțiva factori restrictivi blochează extinderea turismului la capacitatea oferită de peisaj și cultura tradițională. Factorii restrictivi sunt infrastructura (șosele, căi ferate, servicii bancare, poștale, telecomunicațiile rapide și sigure), condițiile de locuit modeste, de neacceptat chiar și pentru turiștii mai puțin pretențioși, oferite de majoritatea gospodăriilor țărănești montane, instrucția insuficientă a gospodarilor, nesiguranța și insecuritatea personală a turiștilor.

Faptul că numai 0,1% din economia rurală a României provine din agroturism, comparativ cu 4,4% din țările Uniunii Europene, este un indicator economic edificator pentru starea agroturismului românesc. Sunt necesare investiții importante în agroturism pentru punerea în valoare a resurselor rurale.

În cazul zonei montane, economia agricolă montaniardă, economia forestieră și cea agroturistică se întrepătrund.

Economia agricolă montaniardă, în mare parte ecologică sau organică, axată pe creșterea vacilor de lapte, a tineretului taurin și pe activități pastorale de oierit estival, poate fi împletită cu activitatea de recoltare și prelucrare a fructelor de pădure și a plantelor medicinale din flora spontană montană, iar ambele, conexate cu activități agroturistice de iarnă și de vară sau legate de obiceiurile pastorale și etnofolclorice, religioase, activități sportive și de drumeție, toate acestea constituind căi de sporire importantă a economiei rurale montane, de valorificare superioară a capitalului natural al zonei montane.

A doua problemă a dezvoltării rurale, în zonele predominant silvice, o reprezintă economia forestieră – exploatarea și prelucrarea masei lemnoase. Economia forestieră românească este departe de a fi o componentă importantă a economiei rurale din zona montană.

În cadrul extins al economiei forestiere, două aspecte trebuie să constituie obiective ale programelor de dezvoltare și amenajare rurală. Primul se referă la extinderea pădurilor, a perdelelor forestiere de protecție, întreținerea celor actuale, iar al doilea aspect cuprinde exploatarea rațională a pădurilor și prelucrarea materialului lemnos brut în produse finite înalt prelucrate, cu valoare adăugată brută. România obține, în medie, pe tona de produs lemnos de 3,2 ori mai puțin față de țările din Uniunea Europeană (80 euro/tonă în România și 260 euro/tonă în Uniunea Europeană). Explicația este simplă: o parte ridicată a valorii produsului forestier provine din exportul de bușteni (46%).