Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2010
Informare · informare
Eugen Nicolicea
Discurs
În ceea ce privește motivele acestea neconstituționale, genocid și așa mai departe, expunerea de motive – vă rog să fiți atenți, că aflați lucruri interesante – a fost folosită de Guvernul Boc în 2009, septembrie. Este _copy-paste_ după aceea. Este folosită și acum.
Guvernul Boc, în septembrie 2009, avea două componente: PSD și PDL. Dintre autorii expunerii și ai motivației genocidului sunt: Nica Dan, Ilie Sârbu, Ecaterina Andronescu, Ponta Victor, care acum se critică pe ei și nu i-aș crede decât dacă și-ar da demisia.
Poziția, atunci, o aveau pentru că erau miniștri și, în momentul când le-am spus să susținem moțiunea de cenzură, ne-au interzis să intrăm în sală și la trei săptămâni m-au dat afară.
Acum, domnii mei, mottoul pe care l-ați pus la această moțiune, citat din Eminescu, este valabil și astăzi. Și acum alții sunt de vină, domnii mei autori Nica Dan, Ilie Sârbu, Andronescu, astăzi critici ai ceea ce spuneați acum 8 luni de zile?!
Pentru aceste motive, nu se poate susține o astfel de moțiune.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.