Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iulie 2000
Senatul · MO 96/2000 · 2000-07-03
· procedural · adoptat
· procedural
45 de discursuri
Stimaþi colegi,
Vã invit sã vã ocupaþi locurile în salã.
Declar deschisã ºedinþa Senatului României din data de 22 iunie 2000.
Aveþi propunerile Biroului permanent cu privire la ordinea de zi de astãzi ºi am sã vã rog, dacã aveþi de fãcut observaþii cu privire la aceastã ordine de zi, dacã nu, sã vã exprimaþi...,
Da, vã rog, domnule senator!
Din salã
#1065Nu avem ordinea de zi.
N-aþi primit-o? Este. Da. Vã rog!
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Dacã tot suntem la ordinea de zi, am o rugãminte la dumneavoastrã ºi la Biroul permanent. Existã o iniþiativã legislativã referitoare la reeºalonarea datoriilor, pe care
am discutat-o anul trecut, în aprilie, când s-au votat primele douã articole ºi a rãmas în continuare, de 20Ð30 de ori, trecutã în ordinea de zi ºi acum nu mai este absolut deloc pe nici o ordine de zi, nici a sãptãmânii acesteia, nici a celei viitoare. Nu se poate ca o lucrare, în continuare, sã fie privitã astfel. O introducem, nu suntem de acord, suntem de acord, dar trebuie cumva..., am rugat ca lucrurile..., din dezbatere, în continuare, sã fie, sã aibã prioritate, aºa cum este ºi regulamentul.
De asemenea, aº ruga sã facem în aºa fel ca propunerile legislative privind declararea comunelor ºi a municipiilor, ai cãror iniþiatori sunt de mai multe culori politice, sã nu cumva sã o facem..., sã fie trecutã ca ºi anul trecut, fãrã sã avem în vedere ºi discutarea lor... Deci, rog sã nu mai fie o formalitate.
Vã rog foarte mult!
Da.
Vã mulþumesc.
În legãturã cu problema a doua ridicatã de dumneavoastrã, dificultatea imensã este cã noi trecem, adoptãm aceste proiecte ºi ele se înmormânteazã la Camerã. Sunt unele adoptate de noi cu un an în urmã ºi la Camerã nu-ºi gãsesc locul în ordinea de zi. Am intervenit de douã ori ºi am sã mai intervin.
Mã scuzaþi, domnule preºedinte, dacã-mi permiteþi sã mai iau cuvântul.
Vã spun eu, 535 este.
Bine, e în regulã.
Da.
Sã ne facem noi datoria în legãturã cu aceste proiecte ºi dupã aceea sã vedem ce face Camera, vã rog mult de tot!
Da, noi ne-o facem. E-n regulã. Domnul senator Fuior.
Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor senatori,
Ordinea de zi a noastrã este: lucrãri în comisiile permanente privind avizarea proiectului de lege pentru abilitarea Guvernului.
Înainte de a se întruni comisiile, aº ruga comisia formatã din domnii senatori Caraman Petru, Nicolaescu Sergiu, Tambozi Justin, Feldman Alexandru, Bunduc Gheorghe ºi Fuior Victor sã ne întrunim la camera 532, deoarece avem Hotãrârea Senatului privind constituirea unei comisii speciale pentru avizarea propunerii legislative privind instituirea medaliei ”400 de ani de la Unirea Þãrilor Române sub sceptrul lui Mihai ViteazulÒ, iar termenul lor este de 25, deci pânã duminicã.
Deci, înainte de a merge ºi adopta în comisiile permanente ale Senatului, sã ne întrunim, aceastã comisie, la camera 532, pentru a face raportul. Vã mulþumesc.
Eu iau intervenþia dumneavoastrã ca pe un anunþ pe care, probabil, colegii noºtri l-au aflat. Nu vã împiedicã nimeni sã vã întâlniþi întâi acolo ºi apoi sã mergeþi la comisii.
O secundã, domnule preºedinte!
Da, poftiþi!
O secundã, domnule preºedinte, am o întrebare pentru domnul senator Fuior.
Camera 532 este sala de ºedinþe a Comisiei juridice? În cazul acesta, eu nu pot fi de acord pentru cã la ora 10,00 se întruneºte Comisia juridicã ºi atunci nu vã putem ceda sala.
Eu ºtiam cã este 535.
Eu nu ºtiu pe numere, eu ºtiu unde este sala.
Important e sã ºtiþi camera, nu numãrul.
Deci, vã rog sã vã exprimaþi votul cu privire la ordinea de zi aºa cum e propusã ea de Biroul permanent. Vã rog votul dumneavoastrã!
Cu 81 de voturi pentru, 3 voturi împotrivã ºi o abþinere, ordinea de zi a fost aprobatã. Stimaþi colegi,
Avem un singur punct pe ordinea de zi, avem prevãzutã aprobarea programului de lucru al Senatului pe perioada ultimei sãptãmâni din aceastã sesiune, sãptãmâna viitoare.
Sper cã aveþi desfãºurãtorul ºi programul acestei sãptãmâni.
Îl reamintesc.
Luni
#5295ªedinþã obiºnuitã, începând de la orele 14,00 Ñ grupurile parlamentare.
De la 15,00Ð19,30 Ñ lucrãri în plen.
Declaraþii politice.
Dezbateri de proiecte.
Interpelãri, întrebãri ºi rãspunsuri.
Marþi
#5504Începând de la ora 9,00 Ñ ºedinþa comunã a celor douã Camere, iar de la ora 15,00, dacã nu se terminã ºedinþa comunã, vã rog sã fiþi atenþi, în cazul în care ºedinþa comunã nu epuizeazã ordinea de zi, vom continua în ºedinþã comunã ºi dupã-amiazã ºi atunci, evident, nu ne vom mai þine ºedinþa noastrã de plen. Dacã se terminã la orele 13,00, începând de la orele 15,00, marþi, vom avea ºedinþã în plenul nostru.
Miercuri
#5932De la orele 9,00Ð18,00, cu pauza de prânz, lucrãri în plen.
Joi
#6010Începând de la orele 9,00 pânã la orele 18,00, lucrãri în plen, cu pauzã de prânz ºi cu o ºedinþã a Biroului permanent.
Vineri
#6143Dacã nu izbutim sã adoptãm proiectul acesta de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanþe, am prevãzut, pentru orice, o ºedinþã de la orele 9,00 la 13,00. Dacã, aºa cum repet încã o datã, pânã joi nu izbutim sã încheiem aceastã dezbatere asupra unei legi pe care trebuie s-o dãm, cu întârzierea cu care ne-a trimis-o Guvernul, ca întotdeauna, din pãcate, sã încercãm noi..., de aceea astãzi Biroul permanent vã propune ca, imediat dupã ce vom adopta programul pentru sãptãmâna viitoare, sã vã reîntâlniþi în cadrul comisiilor de specialitate, în special Comisia juridicã, unde au fost invitaþi cei ce n-au putut veni.
Iatã, sunt anunþat cã s-a ºi suspendat ºedinþa de Guvern, ca sã poatã veni aproape în întregime, câþi vor veni de la Guvern, iar celelalte comisii pentru a da avize. Problemã..., aveþi adresele, în momentul în care vã terminaþi aceastã obligaþie, sigur cã programul se încheie. Vã rog!
Domnul senator Turianu.
Pentru ordinea de zi a sãptãmânii urmãtoare, eu sunt convins cã va rãmâne timp suficient, dupã ce se voteazã proiectul legii abilitãrii... ªtiþi bine cã de legea abilitãrii nu þine nimeni seama...
Domnule preºedinte,
Am formulat zeci de cereri cãtre Biroul permanent, prin care am rugat sã se punã pe ordinea de zi în discuþie o serie de proiecte legislative ale Senatului României. Citesc acum cu oarecare plãcere în **Cotidianul** ºi trag concluzia cã domnul Stoica a renunþat la pachetul de legi, deoarece marile modificãri pe care vrea sã le aducã Codului penal constau în abrogarea homosexualitãþii, hãrþuirea sexualã ºi infracþiunile contra demnitãþii...
## **Domnul Mircea Ionescu-Quintus:**
Mã iertaþi, homosexualitatea nu poate fi abrogatã, poate fi evitatã, eventual.
De ce vã spun? Adicã spre marea bucurie a rubicondului vicepreºedinte al Camerei Deputaþilor, iatã cã intrã pe ordinea de zi aceastã mare problemã.
Domnule preºedinte,
Lãsând de-o parte aceste lucruri, eu citesc aici cã art. 205 ºi 206, preluate în iniþiativa guvernamentalã, constituie un plagiat al propunerii legislative depuse de mine la Biroul permanent al Senatului. Adicã eu sunt de acord, pânã la urmã, ºi cu plagiatul ãsta, dar puneþi-l pe rol; adicã rugãmintea mea este sã puneþi pe rol atât 205 ºi 206 din Codul penal.
ªi, în ultimul rând, ºi cu asta am încheiat, este inadmisibil sã tergiversãm atât de mult cele câteva firave iniþiative legislative privind Legea alegerilor generale. Sunt câteva modificãri, nu sunt substanþiale, domnule preºedinte, nu vine cu schimbarea sistemului electoral. Sunt niºte observaþii, zic eu, de bun-simþ, care trebuie votate înainte de alegeri, ca sã nu se spunã cã nu este timp. Este vorba de ”candidat independentÒ pe listã de partid, câteva lucruri de precizat, pentru a nu ajunge la veritabile dispute.
## Domnule preºedinte,
Rog Biroul permanent sã le punã pe rol, sã le discute Senatul României, indiferent ce se întâmplã, ºi dupã aceea discutãm, vorba Domniei voastre, cu casele, cu oraºe nou-înfiinþate care or sã moarã acolo. Haideþi sã ne ocupãm puþin de legea electoralã.
Eu vã mulþumesc mult pentru înþelegere.
Împãrtãºesc în totul punctul dumneavoastrã de vedere. Am ºi fãcut o declaraþie în acest sens, Comisia juridicã însã trebuie sã ne dea raportul.
Vã rog!
Domnul senator Buruianã.
## **Domnul Florin Buruianã:**
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Am sã ridic o problemã de principiu
Domnule preºedinte,...
Vã rog sã-l ascultãm pe domnul senator Buruianã.
Noi nu putem sã lucrãm mereu de azi pe mâine, adicã suntem mereu în situaþia ca sã aflãm astãzi ce trebuie sã facem astãzi sau, uneori, ce trebuia sã facem ieri ºi aºa mai departe. Cred cã este cazul ca în aceastã ultimã sãptãmânã, conform programului normal pe care-l are, Senatul sã se gândeascã ºi sã fim informaþi cu anume perspectivã asupra intenþiilor legiuitorului sau conducerii forurilor legislative în legãturã cu urmãtoarea perioadã. Adicã sunt anumite reglementãri, cum s-a enunþat aici, legate de alegeri, sau de aceastã lege pe care am tot amânat-o, a caselor naþionalizate, sau alte lucruri importante care trebuie sã aibã cel puþin mãcar pentru noi o anumitã logicã în ceea ce priveºte modul lor de rezolvare ºi de abordare, adicã intenþionãm sã le rezolvãm imediat dupã 1 iulie, într-o prelungire de o sãptãmânã, douã, altfel cumva, pentru cã noi mergem în teritoriu, avem ºi noi program cu alegãtorii, mã rog, cu cetãþenii cu care lucrãm, trebuie sã ne facem un anume program, nu putem sã plutim veºnic în incertitudine. De aceea, aº ruga ca sã se facã o perspectivã de mãcar douã sãptãmâni în problema asta. Noi, ieri, de exemplu, nu ºtiam ce program avem astãzi. Aºa ceva nu este posibil pentru Senatul României!
## **Domnul Mircea Ionescu-Quintus:**
Aveþi dreptate, suntem supuºi unor situaþii de atâta urgenþã încât Biroul permanent, atât cât a chibzuit, a socotit cã totuºi primul lucru pe care trebuie sã-l terminãm este aceastã lege.
Cu privire la cele spuse de dumneavoastrã, doresc sã vã spun cã între 1Ð10 iulie existã aceastã întâlnire a O.S.C.E.-ului la Bucureºti, care îi mobilizeazã pe foarte mulþi dintre parlamentarii noºtri. Nu este posibilã o ºedinþã, o sesiune extraordinarã în aceastã perioadã, dupã cum, dupã pãrerea mea, ºi am sã mã consult cu colegii din Biroul permanent, e dreptul meu sã convoc o sesiune extraordinarã, dar aceasta n-o putem face decât, dupã pãrerea mea, ºi vom vedea dacã ºi ceilalþi sunt de aceeaºi idee, la sfârºitul vacanþei, în nici un caz la mijloc, ca sã anulãm...
Bun, dumneavoastrã faceþi aºa, eu n-am spus cum, dar a pune, de pildã, o sesiune extraordinarã între 3 ºi 10 iulie înseamnã sã anulãm întreaga vacanþã. Dacã dumneavoastrã nu sunteþi de acord..., eu n-am hotãrât, eu spun ceea ce gândim ºi o sã vã propunem ºi veþi afla sãptãmâna viitoare.
Vã rog, domnul senator!
## Domnule preºedinte,
Eu consider cã nu existã nici un fel de piedicã ca sesiunea extraordinarã sã se desfãºoare în aceeaºi perioadã cu sesiunea O.S.C.E., sesiunea O.S.C.E. are loc la Camera Deputaþilor, noi lucrãm aici. Nu existã nici o piedicã a persoanelor, pentru cã vom fi aici în numãrul necesar desfãºurãrii ºedinþei. Eu considder cã momentul cel mai oportun ºi imperios necesar pentru sesiunea extraordinarã este începutul lunii iulie, ºi anume ca sã dezbatem pânã la epuizare legea caselor, pânã la epuizarea legii, nu a senatorilor, sã terminãm aceastã lege ºi sã încheiem sesiunea extraordinarã când legea va fi încheiatã. Cã va fi la 5 iulie, cã va fi la 10 iulie sau la 1 septembrie, stãm toatã vacanþa ºi facem sesiune extraordinarã dacã nu existã dorinþa de a se vota legea aceasta mai repede.
Bun, este punctul dumneavoastrã de vedere, noi n-am luat nici o hotãrâre. Aþi rãmas acelaºi idealist, domnule coleg, dacã dumneavoastrã vã închipuiþi cã în paralel cu sesiunea aceasta a O.S.C.E.-ului ºi cu începutul vacanþei vom avea cvorum. Nu putem sã riscãm la infinit sã ne facem de ruºine..., Vã rog, vã rog sã luaþi loc, v-am ascultat punctul de vedere, probabil cã aveþi un interes ca restul timpului sã fie liber..., interese personale avem fiecare, însã important este ca sã respectãm interesul ºi prestigiul acestei instituþii. A convoca o sesiune extraordinarã ºi a constata cã nu avem cvorum ar însemna sã ne dãm toþi demisia de onoare, ori nu putem sã lãsãm pânã la toamnã þara fãrã Senat. Vom chibzui sã facem cum este mai bine ºi cum este mai operativ.
Din salã
#13861În limita disponibilitãþilor de timp.
Da, sigur cã da.
Domnul Cristian Dumitrescu.
Nu mai avem timp la comisii, domnule preºedinte.
Da, cu asta am încheiat discuþia.
Domnule preºedinte,
Deci, foarte pe scurt, eu cred cã Biroul permanent în înþelepciunea sa va gãsi soluþia cea mai bunã, dar aº avea o rugãminte ºi în numele grupului parlamentar pe care-l reprezint. Pânã sãptãmâna viitoare ar fi foarte bine ca aceastã construcþie sã fie stabilitã pentru a se anunþa senatorilor. Cã începe la 20, 21 sau 25 august, dar sã se ºtie ºi, de asemenea, v-aº ruga ca pe perioada de varã, conform obiceiului, pentru acele comisii care doresc sã lucreze, sã se creeze aceste condiþii în aºa fel încât sã...
Câte 5 zile de fiecare comisie.
Da, ca sã se poatã pregãti dosarele ºi în rest cum doriþi.
## **Domnul Mircea Ionescu-Quintus:**
Da, vã mulþumesc.
Cu acestea, vã supun aprobãrii programul pentru sãptãmâna viitoare. Vã rog sã vã exprimaþi votul.
Cu 90 de voturi pentru, nici un vot împotrivã ºi douã abþineri a fost aprobat programul pentru sãptãmâna viitoare.
Avem aprobat programul ºi pentru astãzi.
Vã rog frumos ºi insistent sã mergeþi la comisii ºi sã încercãm sã terminãm cât mai curând.
Depinde de noi dacã mergem sãptãmâna viitoare în întregime sau numai pânã joi.
Vã mulþumesc.
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI Ñ CAMERA DEPUTAÞILOR
#15450Regia Autonomã ”Monitorul OficialÒ, str. Izvor nr. 2Ð4, Palatul Parlamentului, sectorul 5 **,** Bucureºti, cont nr. 2511.1Ñ12.1/ROL Banca Comercialã Românã Ñ S.A. Ñ Sucursala ”UnireaÒ Bucureºti ºi nr. 5069427282 Trezoreria sector 5, Bucureºti. Adresa pentru publicitate : Serviciul relaþii cu publicul ºi agenþii economici, Bucureºti, ºos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, telefon 411.58.33. Tiparul : Regia Autonomã ”Monitorul OficialÒ, tel. 490.65.52, 335.01.11/2178 ºi 402.21.78, E-mail: ramomrk@bx.logicnet.ro, Internet: www.monitoruloficial.ro
**ISSN** 1220Ð4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 96/3.VII.2000 conþine 4 pagini.**
Preþul 1.916 lei