Stenogramă plen

Stenogramă plen · Camera Deputaților · 22 noiembrie 2002 · monitorul.ai

#1917

Amintind cã peste câteva luni, în primãvara anului 2003, se vor împlini 10 ani de când România a devenit

membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, daþi-mi voie sã evoc rolul deosebit de important pe care Consiliul Europei l-a jucat ºi îl joacã ca promotor al procesului de integrare europeanã, precum ºi sprijinul deosebit dat României pentru consolidarea democraþiei ºi a statului de drept.

Apreciem în mod deosebit faptul cã þara noastrã se înscrie printre primele state pe care dumneavoastrã, domnule preºedinte Schieder, le vizitaþi dupã preluarea mandatului de preºedinte al Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei ºi vedem în aceastã primã vizitã a dumneavoastrã atât un semn de atenþie ºi prietenie, cât mai ales o nouã dovadã a sprijinului constant pe care România îl primeºte din partea structurilor Consiliului Europei, precum ºi recunoaºterea eforturilor pe care þara noastrã le face pentru desãvârºirea proceselor democratice în plan intern ºi pentru deplina sa integrare în marea familie europeanã.

Daþi-mi voie, stimaþi colegi, sã prezint câteva date despre personalitatea înaltului nostru oaspete.

Domnul Peter Schieder s-a nãscut în Viena, la 20 august 1941. În ceea ce priveºte studiile ºi activitãþile profesionale, a urmat studii de drept la Universitatea din Viena între 1960Ñ1964, apoi a devenit critic de film, editor al revistei pentru tineret ”TrotzdemÒ, directorul firmei de publicitate ”Werbe und Verlagsgesellschaft-WVGÒ, membru al Consiliului Corporaþiei austriece de radiodifuziune O.R.F., preºedinte al Consiliului ”Kabel-T.V.Ò din Viena, companie de studii ºi cercetare pentru televiziunea prin cablu, preºedinte al Consiliului Centralei Electrice Danubiene Ñ vedeþi larga paletã de preocupãri pe care a avut-o distinsul nostru oaspete Ñ, preºedinte al Comitetului de finanþe al ORF1, reprezentant al proprietarului ”Vorwarts-AGÒ, editurã, membru al Comitetului editorial al periodicului ”ZukunftÒ, director al ”Progress WerbungÒ, companie de publicitate. În ceea ce priveºte activitatea politicã, a fost, între 1964 ºi 1972, preºedinte al Tineretului Socialist Austriac; între 1984 ºi 1988, secretar generalal S.P.O.; între 1955 ºi 2002, preºedinte al Filialei Wien-Penzig al Partidului Social Democratic Austriac, membru al Consiliului de conducere al Partidului Social Democrat.

Funcþii publice: între 1970Ñ1973, membru al Parlamentului (Nationalrat); 1970Ñ1974, membru al Comisiei parlamentare pentru serviciile de armate; 1973Ñ1984, consilier cu funcþii executive ºi membru al Landului Viena; vicepreºedinte al Grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat, din 1988, preºedinte al Comisiei de politicã externã a Nationalrat-ului; din 1999, membru al Subcomisiei permanente privind problemele Uniunii Europene a Nationalrat.

Activitãþi internaþionale: între 1964Ñ1972, membru al Comitetului Executiv al Uniunii Internaþionale a Tineretului Socialist; 1969Ñ1971, preºedinte al Adunãrii Mondiale a Tineretului; 1971Ñ1974 ºi din 1987, membru al Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei; din 1974Ñ1985, membru al Congresului Autoritãþilor Locale ºi Regionale al Consiului Europei; din 1984, delegat la Congresul Internaþionalei Socialiste; 1991Ñ2002, preºedinte al Grupului socialist din Adunarea Parlamentarã a Consiliului Europei; 1992Ñ1995, membru al Comisiei Naþionale a Coordonatorilor Iniþiativei Central-Europene; 1992Ñ1999, membru al Adunãrii Parlamentare a O.S.C.E.; 1995Ñ2001, membru al Comitetului Executiv al Partidului Socialiºtilor Europeni Ð P.E.S.; din 1995, lider al delegaþiei austriece în Adunarea COSAC; din 1998, membru al delegaþiei austriece la Uniunea interparlamentarã U.I.P.

De asemenea, precizãm ºi alte activitãþi care îi onoreazã ºi îi completeazã acest palmares cu adevãrat impresionant: membru al Comitetului de conducere al Asociaþiei austriece de politicã externã ºi relaþii internaþionale; membru al Comitetului de conducere al Institutului austriac pentru relaþii internaþionale ºi al Organizaþiei centrale pentru austriecii rezidenþi în strãinãtate; membru fondator al Consiliului Asociaþiei austriece pentru relaþii cu China; membru al Consiliului Miºcãrii Europene din Austria Ð EBO.

Iatã, stimaþi colegi, cã avem toate motivele sã apreciem din nou cã suntem onoraþi de prezenþa în România a unei înalte personalitãþi internaþionale. Aveþi cuvântul, distinse domnule preºedinte Peter Schieder.

Valer Dorneanu

#6335

## **Domnul Peter Schieder** Ñ _preºedintele Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei_ **:**

Mulþumesc, domnule preºedinte. Dragi colegi parlamentari,

Dragi membri ai delegaþiei române la Adunarea Parlamentarã a Consiliului Europei ºi aº putea spune aici chiar dragi prieteni,

Nu sunt primul preºedinte al Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei care a avut onoarea sã fie invitat sã vorbeascã în Parlamentul României, din momentul în care þara dumneavoastrã a intrat în aceastã organizaþie. Am evitat intenþionat sã menþionez cuvântãrile þinute înainte în acest lãcaº ºi aº vrea sã evit multe lucruri care s-au mai spus deja.

Istoria României în ultimii 30 de ani, mai ales de la aderarea ei în Consiliul Europei, acum 9 ani ºi o lunã, este impresionantã, este inspiratã ºi meritã povestitã ºi repovestitã. Îmi aduc bine aminte sesiunea dumneavoastrã de toamnã din 1993 când Adunarea a adoptat un aviz pozitiv privind cererea României de a intra în Consiliul Europei. Îmi aduc aminte de dezbaterile de atunci, câteodatã foarte intense, în lunile care au precedat votul din Camerã. În momentul acela, la fel ca ºi azi, toatã lumea a fost de acord cã acest vot covârºitor pozitiv în favoarea României s-a bazat pe speranþa ºi pe

încrederea pe care o aveam. A fost o îndepãrtare clarã de la practica anterioarã conform cãreia þara trebuia sã îndeplineascã majoritatea criteriilor de aderare înainte de a deveni membrã.

Dacã s-ar fi folosit acea metodã în cazul României în acel moment, probabil cã ar fi trebuit sã aºteptaþi mai mult decât aþi aºteptat. Însã, prin amânarea aderãrii, Consiliul Europei ar fi ignorat aceastã dorinþã covârºitoare a întregului popor român de a-ºi restabili legãturile cu Europa democraticã ºi angajamentul de a participa la sacrificiile necesare ºi la activitatea necesarã pentru ca sã se întâmple acest lucru. Votul Adunãrii ºi deciziile ulterioare ale Comitetului miniºtrilor au reprezentat o investiþie în viitor ºi un risc calculat care a dat roade ºi a dat niºte dividende imense. Astãzi, România este o democraþie funcþionalã, un factor de stabilitate în regiune, un membru respectat al Consiliului Europei. Va deveni curând membrã NATO ºi un serios candidat pentru aderarea la Uniunea Europeanã într-un viitor nu prea îndepãrtat.

Nu am nici o intenþie sã-mi asum meritul pentru aceste realizãri impresionante. Aºa cã aº vrea sã cred cã Consiliul Europei a ajutat România în aceastã direcþie însã, în final, dumneavoastrã singuri sunteþi cei care aþi fãcut atâtea eforturi, aþi rezistat în vremuri dificile pentru a ajunge acolo unde vã aflaþi azi.

În Consiliul Europei, statutul dumneavoastrã s-a schimbat. Nu mai reprezentaþi un pasiv, ci reprezentaþi un activ indiscutabil. ªi asta s-a petrecut aproape peste noapte. Reprezentanþii dumneavoastrã la nivel parlamentar ºi la nivel de guvern au cãpãtat rapid reputaþia de a fi niºte politicieni serioºi care cunosc activitatea Consiliului Europei ºi cauzele acestuia. Nu intenþionez sã menþionez toþi colegii români care au lucrat ca raportori pentru o serie de probleme cruciale, probleme politice aflate pe agenda Adunãrii în ultimii câþiva ani, sau care au ocupat posturi importante în structura parlamentarã, pentru cã riscul de a uita pe cineva ar fi prea mare. Însã un lucru putem spune cu siguranþã: nu a existat nici mãcar o unicã iniþiativã majorã a acestui organism cãreia membrii delegaþiei române sã nu i se fi alãturat într-o manierã semnificativã.

Nu am obiceiul sã fac un clasament al delegaþiilor naþionale pe baza intensitãþii muncii lor în cadrul Adunãrii. Dar dacã aº face aºa ceva, România ar fi cu siguranþã undeva pe partea superioarã a listei. Cred cã singura remarcã criticã pe care aº putea-o face se referã la compoziþia delegaþiei. Nu existã nici o îndoialã cã ea reprezintã din punct de vedere politic þara. Însã, din pãcate, nu putem spune acelaºi lucru ºi în materie de reprezentare a celor douã sexe în aceastã delegaþie. Din 20 de reprezentanþi existã o singurã femeie.

România continuã sã aparþinã acestui curent regretabil care limiteazã participarea femeilor în politicã, nu numai în cadrul Adunãrii, dar ºi în societate în general.

Activitatea impresionantã a României, care desfãºoarã o activitate constructivã în cooperarea internaþionalã ºi europeanã, nu s-a limitat, bineînþeles, doar la Consiliul

Europei. În perioada în care România a avut conducerea O.C.D.-ului, prin domnul Mircea Geoanã, domnul Adrian Severin, aceastã perioadã este încã în amintirea noastrã ca una din perioadele cele mai active din timpurile recente.

Aº dori, de asemenea, sã-mi exprim aprecierea cu privire la tot ceea ce a fãcut România pentru a îmbunãtãþi pe mai departe relaþiile ºi cooperarea dintre cele douã organizaþii, între Consiliul Europei ºi O.S.C.E. Atunci când este vorba de respectarea normelor ºi principiilor Consiliului Europei, România a întreprins foarte multe lucruri, chiar dacã uneori încã mai existã domenii în care persistã probleme în ciuda unor eforturi deosebite întreprinse de autoritãþi.

În aprilie 1997 Adunarea a tras concluzia cã România ºi-a îndeplinit cele mai importante obligaþii ºi angajamente asumate, motiv pentru care a decis sã încheie procedura de monitorizare. Cu toate acestea, ºi-a exprimat îngrijorarea în legãturã cu lipsa de progrese în câteva domenii. A cerut ferm României sã asigure independenþa puterii judecãtoreºti ºi sã îndepãrteze din Codul penal diverse prevederi inacceptabile, în special cele care-i afecteazã pe homosexuali ºi libertatea presei.

Adunarea a atras, de asemenea, atenþia în legãturã cu condiþiile deplorabile din închisorile din România ºi a încurajat autoritãþile sã rezolve problema proprietãþilor confiscate sau expropriate. Ultimele douã domenii de îngrijorare sunt cele în care era vorba de situaþia copiilor abandonaþi, cazuri de rasism, de xenofobie ºi de intoleranþã, în special în ceea ce-i priveºte pe romi.

Acum, dupã cinci ani ºi jumãtate, s-au înregistrat progrese considerabile în toate aceste domenii. În general, putem afirma cã România ºi-a îndeplinit toate aceste solicitãri de a schimba legile existente sau de a adopta noi legi.

Toate elementele maºinãriei juridice, mecanismelor juridice existã; acum, provocarea este sã le facem pe toate sã ºi funcþioneze. Nu este suficient ca principiile sau standardele ºi valorile Consiliului Europei sã fie acceptate ºi sprijinite în mod formal, oficial, de cele mai înalte autoritãþi. Ele trebuie sã fie, de asemenea, acceptate ºi respectate la toate nivelurile. Cel mai bun test al respectãrii se întâmplã la nivelul de jos, în instanþe de judecatã, în închisori, în secþiile de poliþie, în diverse localitãþi, în contactul cetãþenilor cu autoritãþile, la punctele de control de frontierã, în ºcoli, pe stradã, pe strãzile Bucureºtiului ºi în diverse sate din provincie.

În decembrie anul trecut România a îndepãrtat, în fine, notoriul articol 200 din Codul penal care incrimina homosexualitatea ºi aº vrea sã vã felicit pentru aceastã decizie care a avut o importanþã deosebitã, chiar dacã aþi fãcut-o foarte târziu.

România a semnat, de asemenea, Protocolul nr. 12 la Convenþia Europeanã a Drepturilor Omului împotriva tuturor formelor de discriminare ºi sper cã în curând va trece la ratificarea acestuia. Provocarea care vi se adreseazã acum este de a schimba atitudinile. Toleranþa nu se poate impune prin lege. Ea trebuie sã fie predatã, învãþatã ºi acceptatã. Fiecare dintre dumneavoastrã, statul, partidele politice, mass-media, autoritãþile religioase ºi societatea civilã au o responsabilitate, trebuie sã contribuie la schimbarea de mentalitãþi care sã aibã loc în mintea ºi în inimile tuturor.

Din nou, ca în toate þãrile noastre membre, avem o responsabilitate de a construi o societate în care toþi cetãþenii, indiferent de convingeri politice, de credinþã, de origine etnicã, de orientare sexualã sau orice alte caracteristici personale, sã se simtã acceptaþi, bine veniþi ºi în siguranþã.

Acelaºi lucru se poate spune despre situaþia minoritãþilor într-o þarã, în special populaþia romã, ca ºi problemele persistente ale copiilor abandonaþi care trãiesc pe stradã. Autoritãþile române trebuie sã fie felicitate pentru eforturile considerabile pe care le-au întreprins în construirea unui cadru legislativ ºi administrativ care sã facã faþã, sã se ocupe de situaþia existentã ºi pentru îmbunãtãþirile concrete realizate pânã în prezent.

Recomandarea de a desfãºura o campanie împotriva rasismului, a xenofobiei, a intoleranþei, pe care Adunarea a fãcut-o în raportul de monitorizare din 1997, s-a pus în aplicare împreunã cu o serie de alte mãsuri de îmbunãtãþire a integrãrii sociale a romilor. ªi, cu toate acestea, ar fi o dovadã de prea mult optimism sã afirmãm cã toate problemele ar fi fost rezolvate. Exodul romilor înspre vestul Europei continuã, creeazã probleme, continuã sã creeze tensiuni care reprezintã o ameninþare spre suspendarea vizelor pentru cetãþenii români. Existã acest pericol faþã de aceastã realizare obþinutã recent: înlãturarea vizelor. Deºi este clar cã acest exod este motivat în mare mãsurã de considerente mai degrabã

economice ºi nu politice, îºi are rãdãcinile în condiþiile sociale dificile în care anumite segmente ale populaþiei României trãiesc în aceastã þarã.

Este satisfãcãtor faptul cã autoritãþile s-au decis sã se ocupe de aceastã situaþie înainte de a dãuna imaginii internaþionale ºi statutului întregii þãri, dar orice soluþie pe termen îndelungat va trebui sã gãseascã modalitatea de a-i împiedica pe oameni sã mai emigreze. Deci trebuie sã vrea, fiindcã vor sã rãmânã aici ºi nu fiindcã nu pot sã plece. Din nou, acest lucru va impune investiþii deosebite, inclusiv investiþii financiare în îmbunãtãþirea accesului la învãþãmânt, la pregãtirea profesionalã, la gãsirea unui loc de muncã, la asistenþã medicalã, la protecþie socialã, la locuinþã în condiþii decente. În acest efort pe care trebuie sã-l facã, România va continua sã primeascã asistenþã concretã din partea instituþiilor europene.

În consolidarea structurilor democratice interne România s-a impus, de asemenea, ca factor-cheie de stabilitate în aceastã regiune. ªi nu este vorba de orice regiune, este vorba tocmai de zona Balcanilor în a cãror istorie recentã, tragicã în conflicte, de vãrsãri de sânge, România nu s-a implicat în nici un fel în aceste lucruri, dar a trebuit sã sufere consecinþe economice extrem de dãunãtoare. Relaþiile dumneavoastrã cu vecinii se îmbunãtãþesc, iar chestiunile sensibile care mai rãmân sunt tratate în mod rezonabil, raþional.

Stabilitatea în zona Balcanilor are o importanþã crucialã pentru toate þãrile din regiune, inclusiv pentru România, dar ºi pentru întregul continent european. Sper cã aderarea Republicii Federale a Iugoslaviei sau, în fine, Serbia ºi Muntenegru la Consiliul Europei aducând ultimele þãri din Europa de Sud-Est sau, cum ar spune preºedintele român, pe bunã dreptate, Òultimele þãri central-europeneÒ în cadrul nostru de drepturi ale omului ºi de standarde democratice obligatorii, va contribui pe mai departe la realizarea acestui obiectiv.

În septembrie Adunarea noastrã a dat lumina verde condiþionatã pentru aderarea acestei þãri, cerând Comitetului de miniºtri sã-ºi reþinã invitaþia pânã când o cartã constituþionalã care sã reglementeze relaþiile între Serbia ºi Muntenegru va fi adoptatã de Parlamentul celor douã republici. S-a sperat în acel moment cã acest lucru se va realiza pânã la întâlnirea de sãptãmâna trecutã a Comitetului de miniºtri de la Strasbourg. Din nefericire, acest lucru nu s-a întâmplat. Nu s-a schimbat nimic în legãturã cu statusul chestiunii cartelor constituþionale.

De asemenea, existã o îngrijorare crescândã cu privire la mãsura în care aceastã þarã îºi îndeplineºte obligaþiile în Naþiunile Unite, în special în ceea ce priveºte cooperarea cu Tribunalul de la Haga.

Personal, am convingerea cã aceste dificultãþi au o naturã tranzitorie, sunt temporare ºi mã aºtept cã autoritãþile din aceste þãri vor reacþiona rapid ºi în mod decisiv în legãturã cu toate aceste probleme. Dar este important sã repetãm faptul cã calitatea de membru al Consiliului Europei nu este ceva care se câºtigã în mod automat. Trebuie sã faci eforturi, sã munceºti pentru a o obþine. Ca ºi alte þãri înaintea ei, Iugoslavia nu va beneficia de nici un fel de exceptare de la aceste reguli.

Chestiunea cooperãrii cu Tribunalul Penal Internaþional de la Haga are o importanþã deosebitã aici. Europa rãmâne decisã în angajamentul sãu faþã de justiþia internaþionalã pentru crimele de rãzboi ºi crimele împotriva umanitãþii. Indiferent dacã este vorba de Tribunalul de la Haga sau de noua Curte Penalã Internaþionalã, avem cu toþii obligaþia de a sprijini în mod activ aceste instituþii ºi de a face tot ce ne stã în putere pentru a asigura funcþionarea lor normalã ºi independentã.

Adunarea considerã, de asemenea, cã Tribunalul Penal Internaþional trebuie sã joace un rol semnificativ în lupta internaþionalã împotriva terorismului, o luptã care, fãrã nici o îndoialã, va rãmâne o prioritate cheie în activitãþile agenþiilor, instituþiilor internaþionale ºi autoritãþilor naþionale, în egalã mãsurã. Consiliul Europei poate sã-ºi aducã o contribuþie deosebitã la aceste eforturi, iar acþiunile sale, din punctul de vedere al Adunãrii, ar trebui sã fie inspirate de urmãtorul set de principii: în primul rând, niciodatã nu poate sã existe nici o justificare pentru recurgerea la terorism. Acest lucru a fost întotdeauna ºi va rãmâne poziþia Adunãrii.

În al doilea rând, trebuie sã nu permitem ca drepturile omului sã devinã victimã a terorismului, nici sã fie sacrificate în lupta guvernelor noastre împotriva terorismului.

În al treilea rând, o politicã antiteroristã încununatã de succes ar trebui sã împiedice sau sã reducã numãrul de teroriºti, ºi nu sã creeze mai mulþi teroriºti. Acþiunile, actele teroriste, în special când sunt îndreptate împotriva civililor, sunt niºte fapte abominabile ºi de nejustificat.

Cu toate acestea, reacþia disproporþionatã ºi nediscriminatã, care afecteazã numeroase persoane nevinovate, este contraproductivã, este greºitã ºi de-a dreptul o prostie: faciliteazã recrutarea unui numãr ºi mai mare de extremiºti; creeazã o armatã care poate sã semene teroare ºi moarte decenii de-acum înainte. În al patrulea rând, teroriºtii se tem de drepturile omului. În timp ce unii considerã cã drepturile omului ºi libertãþile civile pot sã-i ajute pe teroriºti sã-ºi planifice ºi sã-ºi îndeplineascã acþiunile pe termen îndelungat, se întâmplã exact contrariul. De fapt, teroriºtii urãsc libertatea ºi prosperã când este vorba de oprimare, de nedreptate, cenzurã, torturã. De câte ori autoritãþile de stat se îndepãrteazã de standardele universale cunoscute ale dreptãþii ºi drepturilor omului, munca teroriºtilor devine mult mai uºoarã ºi le mãreºte sprijinul popular.

În al cincilea rând, atacarea rãdãcinilor terorismului nu este un semn de slãbiciune. Represiunea ca atare, singurã, nu va funcþiona niciodatã. Pentru a câºtiga lupta împotriva terorismului trebuie sã instalãm niºte mãsuri pe termen lung, mãsuri preventive, de naturã socialã, economicã. În legãturã cu terorismul, trebuie sã rezolvãm problemele legitime ºi sã le rezolvãm rapid, înainte ca ele sã fie exploatate de teroriºti.

Consiliul Europei, prin grupurile lui multidisciplinare de acþiune împotriva terorismului, aproape cã ºi-a încheiat activitatea pentru a defini niºte linii directoare pentru o acþiune guvernamentalã pe baza acestor principii.

Totuºi, responsabilitatea nu revine doar guvernelor. Parlamentele trebuie sã se asigure cã legislaþia adoptatã de ele este în conformitate cu aceste linii directoare ºi au rolul de a veghea la implementarea acþiunilor guvernamentale.

Dragi prieteni, voi încheia cu câteva observaþii referitoare la viitorul Consiliului Europei. O datã cu aderarea vecinului dumneavoastrã, numãrul membrilor Consiliului se va ridica la 45. Doar douã þãri din Europa (Monaco ºi Belarus) vor rãmâne în afara familiei noastre, evident, pentru cauze foarte diferite.

Având în vedere sfârºitul acestui proces de extindere ºi, o datã cu acceptarea primelor þãri candidate în Uniunea Europeanã, în interval de un an, va veni momentul sã revizuim relaþiile între cele douã mari instituþii politice europene.

În consecinþã, iniþiativa noastrã este de a reuni un al treilea summit, o a treia întâlnire la nivel înalt a Consiliului Europei, care trebuie sã se concentreze

asupra consolidãrii mecanismelor juridice ºi politice ale Consiliului, pentru consolidarea ºi protejarea drepturilor omului ºi democraþiei, pentru ca Uniunea Europeanã sã participe în mãsurã mai mare în aceste mecanisme.

Ar fi naiv sã pretindem cã suntem într-o concurenþã cu Uniunea Europeanã. Dimpotrivã, cred cã cuvântul cheie în cazul acesta este complementaritatea. Însã Consiliul Europei nu are intenþia sã devinã un fel de premiu de consolare pentru cei lãsaþi în afara clubului de la Bruxelles.

Noi am fost creaþi pentru a proteja ºi pentru a dezvolta ideea unei Europe bazate pe drepturile omului, pe democraþie ºi pe statul de drept. Sarcina noastrã va fi sã asigurãm cã aceste valori sunt respectate în întreaga Europã, de toate þãrile de pe continent ºi din Uniunea Europeanã.

Aceasta este Europa pe care o caut eu, ºi ºtiu cã ºi dumneavoastrã o cãutaþi. Împreunã putem sã o gãsim. Vã mulþumesc foarte mult.

Cuprins

Stenograma

Alocuþiunea domnului Peter Schieder, preºedintele Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei