Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2006
Senatul · MO 59/2006 · 2006-04-21
Not„ pentru exercitarea de c„tre senatori a dreptului de sesizare a Cur˛ii Constitu˛ionale asupra urm„toarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 17 alin. (2) ∫i (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea ∫i func˛ionarea Cur˛ii Constitu˛ionale, republicat„: — Lege pentru aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 198/2005 privind constituirea, alimentarea ∫i utilizarea fondului de Óntre˛inere, Ónlocuire ∫i dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiaz„ de asisten˛„ financiar„ nerambursabil„ din partea Uniunii Europene; — Lege privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 167/2005 pentru suspendarea aplic„rii Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 110/2005 privind v‚nzarea spa˛iilor proprietate privat„ a statului sau a unit„˛ilor administrativ-teritoriale, cu destina˛ia de cabinete medicale, precum ∫i a spa˛iilor Ón care se desf„∫oar„ activit„˛i conexe actului medical; — Lege pentru Ónfiin˛area comunei Bucerdea Gr‚noas„, prin reorganizarea comunei Cr„ciunelu de Jos, jude˛ul Alba; — Legea monumentelor de for public
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
· other
· other · respins
· other
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· other
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· other
· other
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
220 de discursuri
Doamnelor ∫i domnilor senatori, v„ invit Ón sala de ∫edin˛„. Doamnelor ∫i domnilor senatori, v„ invit Ón sal„! Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Declar deschis„ ∫edin˛a plenului Senatului de ast„zi, 13 aprilie 2006.
™edin˛a este condus„ de subsemnatul, Ón calitate de vicepre∫edinte al Senatului, asistat de domnii senatori Gheorghe Funar ∫i Puskás Valentin Zoltán, secretari ai Senatului.
Ordinea de zi este cea care v-a fost distribuit„, iar Biroul permanent, Ómpreun„ cu liderii grupurilor parlamentare v„ propun lucr„ri Ón plen p‚n„ la ora 13,00.
Cvorumul de ∫edin˛„ este de 69 de parlamentari ∫i absenteaz„ motivat de la lucr„rile Senatului un num„r de 24 colegi senatori. 6 sunt membri ai Guvernului, dar observ c„ domnul ministru Ioan Codru˛ ™ere∫ este prezent, 5 colegi senatori sunt absen˛i motiva˛i, fiind membri ai Guvernului. 13 colegi sunt observatori Ón Parlamentul European; un coleg este prezent, domnul Ioan Alexandru Mor˛un. Sper c„ nu a˛i pierdut avionul, ci sunte˛i prezent din con∫tiin˛„! Un coleg este bolnav, domnul Octav Cozm‚nc„, ∫i 4 colegi senatori sunt pleca˛i Ón delega˛ii, respectiv domnii senatori Radu Mircea Berceanu, Ilie Ila∫cu, Mihail Lupoi ∫i doamna senator Mihaela Rodica St„noiu.
Œnainte de a supune votului dumneavoastr„ sau de a face apelul, v„ rog s„-mi permite˛i s„ v„ aduc la cuno∫tin˛„ c„ ave˛i posibilitatea s„ v„ exercita˛i dreptul de a sesiza Curtea Constitu˛ional„, Óntruc‚t la secretarul general al Senatului au fost depuse un num„r de 4 legi. V„ rog s„-mi permite˛i s„ vi le reamintesc, doamnelor ∫i domnilor senatori:
— Lege pentru aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 198/2005 privind constituirea, alimentarea ∫i utilizarea fondului de Óntre˛inere, Ónlocuire ∫i dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiaz„ de asisten˛„ financiar„ nerambursabil„ din partea Uniunii Europene;
— Lege privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 167/2005 pentru suspendarea aplic„rii Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 110/2005 privind v‚nzarea spa˛iilor proprietate privat„ a statului sau a unit„˛ilor administrativ-teritoriale, cu destina˛ia de cabinete
medicale, precum ∫i a spa˛iilor Ón care se desf„∫oar„ activit„˛i conexe actului medical;
— Lege pentru Ónfiin˛area comunei Bucerdea Gr‚noas„, prin reorganizarea comunei Cr„ciunelu de Jos, jude˛ul Alba;
— Legea monumentelor de for public.
Œn situa˛ia Ón care aprecia˛i c„ aceste legi con˛in prevederi neconstitu˛ionale, ave˛i posibilitatea s„ sesiza˛i Curtea Constitu˛ional„.
Œntruc‚t apelurile noastre prin care invitam colegii se pare c„ nu dau rezultate, o s„-l invit pe domnul secretar Funar s„ fac„ apelul, ca s„ Óncepem bine ziua de ast„zi.
## **Domnul Gheorghe Funar:**
Domnule pre∫edinte de ∫edin˛„, Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Permite˛i-mi s„ trec la prima lectur„ a apelului nominal.
|minal.|| |---|---| |Antonie ™tefan Mihail|prezent| |Apostol Neculai|absent| |Arca∫ Viorel|prezent| |Ardelean Aurel|absent| |Arion Viorel|prezent| |Athanasiu Alexandru|absent| |Basgan Ion|prezent| |Berceanu Radu Mircea|delega˛ie| |Blaga Vasile|prezent| |Bobe∫ Marin|prezent| |Cazacu Cornelia|prezent„| |C‚mpeanu Radu Anton|prezent| |C‚rlan Dan|prezent| |Chelaru Ioan|absent| |Cintez„ Mircea|prezent| |Ciornei Silvia|prezent„| |Cioroianu Adrian Mihai|euroobservator| |Cismaru Ivan|prezent| |Copos Gheorghe|prezent| |Corodan Ioan|prezent| |Cozm‚nc„ Octav|bolnav| |Cre˛u Corina|euroobservator| |Cre˛u Ovidiu Teodor|prezent| |Cucuian Cristian|prezent| |Cuta∫ George Sabin|prezent| |Daea Petre|prezent| |David Cristian|prezent| |David Gheorghe|prezent| |Diaconescu Cristian|absent| |Dina Carol|prezent| |Dinescu Valentin|prezent| |D‚ncu Vasile|prezent| |Duca Viorel Senior|absent|
## 4 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
Dumitrescu Ion Mihai prezent Dumitrescu Gheorghe Viorel prezent Dumitru Constantin prezent Eckstein Kovács Péter prezent Fekete Szabó Andras Levente absent Filipescu Teodor absent Florescu Ion prezent Flutur Gheorghe prezent Frunda György prezent Funar Gheorghe prezent G„ucan Constantin prezent Geoan„ Mircea Dan absent Georgescu Radu Cristian absent Gheorghe Constantin prezent Ha∫otti Puiu prezent Ila∫cu Ilie delega˛ie Iliescu Ion prezent Ilu∫c„ Daniel delega˛ie Ion Vasile prezent Iorga Nicolae Marian prezent Iorgovan Antonie prezent Io˛cu Petru Nicolae prezent Iv„nescu Paula Maria prezent„ Jurcan Dorel prezent Loghin Irina prezent„ Lupoi Mihail delega˛ie Maior George Cristian prezent Mardare Radu C„t„lin prezent Marinescu Marius prezent Markó Béla prezent Mele∫canu Teodor Viorel prezent Mereu˛„ Mircea Gheorghe prezent Mih„escu Eugen prezent Mih„ilescu Petru ™erban absent Moisuc Viorica Georgeta Pompilia prezent„ Moraru Ion prezent Mor˛un Alexandru Ioan prezent Neagoe Otilian prezent Neagu Nicolae prezent Németh Csaba prezent Nicolae ™erban prezent Nicolai Norica prezent„ Novolan Traian prezent Onaca Dorel Constantin absent Oprea Mario Ovidiu prezent Oprescu Sorin Mircea absent Pascu Corneliu prezent P„curaru Nicolae Paul Anton prezent P„unescu Adrian absent Pere∫ Alexandru prezent Pete ™tefan prezent Petre Maria prezent„ Petrescu Ilie prezent Popa Aron Ioan prezent Popa Dan Gabriel prezent Popa Nicolae Vlad prezent Popescu Dan Mircea absent Popescu Ionel prezent Popescu Irinel prezent Popescu Mihail prezent
||
## Domnule pre∫edinte,
Œntre timp a mai sosit domnul ministru Blaga Vasile, l-am pus prezent; domnul senator Cintez„ Mircea este prezent.
Doamna senator Norica Nicolai, v-am trecut prezent„.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
V„ mul˛umesc, domnule secretar.
Stimate colege ∫i stima˛i colegi, v„ consult dac„ ave˛i observa˛ii Ón leg„tur„ cu programul de lucru al Senatului pentru ziua de ast„zi.
Dac„ nu sunt observa˛ii, v„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra programului de lucru.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 V„ rog s„ vota˛i.
Ia s„ vedem!
## **Domnul Valentin Dinescu**
**:**
F„r„ discu˛ii confiden˛iale, domnule pre∫edinte!
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Primeam consulta˛ii Ón materie de tehnic„.
Deci, stimate colege ∫i stima˛i colegi, v„ rog s„ vota˛i programul de lucru.
## **Domnul Vasile Ion**
**:**
Solicit cuv‚ntul, domnule pre∫edinte!
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Dup„ vot sau Ónainte de vot?
## **Domnul Vasile Ion**
**:**
Œnainte de vot, domnule pre∫edinte.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Domnul senator Ion Vasile.
Numai pu˛in, v„ rog s„ nu vota˛i! Invit colegii senatori s„-∫i ocupe locurile.
Ave˛i cuv‚ntul, domnule senator.
## **Domnul Vasile Ion:**
Domnule pre∫edinte de ∫edin˛„,
™tiu c„ nu este o regul„ sau c„ nu exist„ obi∫nuin˛a unei asemenea solicit„ri, dar, av‚nd Ón vedere ceea ce se Ónt‚mpl„ Ón zona de viitur„ a Dun„rii, av‚nd Ón vedere modul Ón care este prezentat„ aceast„ situa˛ie Ón massmedia ∫i av‚nd Ón vedere faptul c„ exist„ Ón momentul de fa˛„ o mul˛ime de cet„˛eni care suport„ aceast„ situa˛ie, cet„˛eni ai Rom‚niei, consider c„ Senatul, ast„zi, p‚n„ la finele programului, ar trebui s„ primeasc„ o informare din partea Guvernului asupra acestei st„ri, asupra m„surilor care au fost luate, Óntruc‚t, implicit, din aceast„ perspectiv„, Ón˛elegem c„ nu sunt luate m„suri suficiente pentru a asigura starea de normalitate sau de lini∫te a acestor oameni, care sunt Ón mare pericol.
Deci v-a∫ ruga, din aceast„ perspectiv„, s„ facem o solicitare: poate p‚n„ la finele acestui program, Ón˛eleg‚nd c„ de ast„zi p‚n„ mar˛i noi nu ne mai Ónt‚lnim Ón plen s„ primim aceast„ informa˛ie.
V„ mul˛umesc foarte mult.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
V„ mul˛umesc, domnule senator.
Sigur c„ noi putem s„ discut„m aceast„ chestiune sau s„ fim informa˛i Ón plenul Senatului, Óns„ solicitarea nu poate fi f„cut„ Ón plen.
Pe de alt„ parte, prin faptul c„ domnul senator Blaga Vasile, ministrul administra˛iei ∫i internelor, este prezent, sunt convins c„ Domnia sa poate s„ ofere c‚teva
informa˛ii, av‚nd Ón vedere responsabilitatea ministerial„ pe care o are.
Rog colegii senatori s„-∫i ocupe locurile.
V„ invit, domnule ministru Blaga, Ón situa˛ia Ón care dori˛i s„ oferi˛i r„spuns colegului senator Ion Vasile. V„ rog.
## **Domnul Vasile Blaga** — _ministrul administra˛iei ∫i internelor_ **:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Vreau s„ v„ spun c„ ultima evaluare am f„cut-o asear„, Ón Comitetul Na˛ional de Situa˛ii de Urgen˛„, la ora 18,00, dup„ care cu to˛i prefec˛ii ∫i subprefec˛ii din jude˛ele dun„rene am avut o videoconferin˛„.
Situa˛ia este urm„toarea.
Œn acest moment, sunt mobilizate absolut toate resursele de care dispune statul, Ón special Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor, dar ∫i cele dou„ ministere, Ministerul Mediului ∫i Gospod„ririi Apelor ∫i Ministerul Agriculturii, P„durilor ∫i Dezvolt„rii Rurale, pentru c„ A.N.I.F.-ul este la agricultur„ ∫i cea mai mare parte din diguri este Ón gestiunea lor. Sunt preg„tite ∫i inventariate absolut toate mijloacele tehnice, indiferent de natura capitalului, de la intrarea Dun„rii Ón ˛ar„ ∫i p‚n„ la intrarea Ón mare. ™tim exact pe ce ne baz„m, ∫tim exact unde sunt depozitele de materiale.
Mergem, cu tot efortul, pe varianta men˛inerii Dun„rii Ón matc„ ∫i Óntre diguri. Pentru c„ Ón acest moment, la 15.200 m[3] , c‚t are Dun„rea, pe secund„, la intrarea Ón ˛ar„, v„ rog s„ v„ g‚ndi˛i c„ transport„ 1,2 miliarde m[3] de ap„ pe zi. Deci a Óncerca Ón acest moment devers„ri controlate Ón anumite incinte nu rezolv„ problema dec‚t pentru un timp foarte scurt.
Sigur c„ este o presiune foarte mare pe diguri. Sunt dou„ s„pt„m‚ni de c‚nd este o presiune foarte mare pe diguri. Nu s-a mai Ónt‚lnit niciodat„ ˛ara cu astfel de situa˛ii, dar credem c„ digurile vor rezista. Ele sunt supravegheate zi ∫i noapte, at‚t din aer, de c„tre echipe mixte, de la Ministerul Mediului ∫i Gospod„ririi Apelor, Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor, Ón primul r‚nd. De asemenea, armata ne pune la dispozi˛ie 4 aparate de zbor cu echipaje cu tot, iar unit„˛ile Ministerului Ap„r„rii Na˛ionale din zon„ sunt preg„tite.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
V„ mul˛umesc, domnule ministru. Stimate colege ∫i stima˛i colegi,
V„ rog s„ nu deschidem o dezbatere pe aceast„ tem„.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 S-a solicitat o simpl„ informare, ea s-a f„cut. Iar Ón condi˛iile Ón care vom aprecia c„ se impune s„ facem dezbateri vom programa acest lucru Ón plenul Camerei.
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i asupra programului de lucru.
Dac„ nu sunt interven˛ii, v„ rog s„ ne pronun˛„m prin vot asupra programului de lucru.
- Rog colegii senatori s„ voteze. V„ rog s„ vota˛i.
Programul de lucru al Senatului este aprobat de plen cu 70 de voturi pentru ∫i un vot contra.
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i Ón leg„tur„ cu ordinea de zi.
Dac„ nu sunt interven˛ii, v„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra ordinii de zi stabilite de c„tre Biroul permanent, Ómpreun„ cu liderii grupurilor parlamentare.
- V„ rog s„ vota˛i.
Ordinea de zi este aprobat„ de plenul Senatului cu 64 de voturi pentru ∫i dou„ ab˛ineri.
La punctul 1 Ón ordinea de zi avem Ónscris proiectul de Hot„r‚re pentru modificarea art. 4 din Hot„r‚rea Senatului nr. 29/2005 privind Ónfiin˛area unei comisii de anchet„ pentru investigarea afirma˛iilor cu privire la existen˛a unor centre de deten˛ie ale C.I.A. sau a unor zboruri ale avioanelor Ónchiriate de C.I.A. pe teritoriul Rom‚niei, Ón sensul prezent„rii raportului pe data de 1 iunie 2006.
- V„ consult dac„ ave˛i observa˛ii.
- Dac„ nu sunt observa˛ii, v„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin
- vot asupra proiectului de hot„r‚re propus plenului.
- Rog colegii senatori s„ voteze.
Adoptat de plen cu 60 de voturi pentru ∫i o ab˛inere.
## **Domnul Vasile Ion**
**:**
Solicit cuv‚ntul, domnule pre∫edinte.
Domnul senator Ion Vasile, v„ rog, ave˛i cuv‚ntul.
simplu raport Ón care s„ infirm„m aceast„ situa˛ie, care poate fi sau nu crezut„.
De aceea, cred c„ obliga˛ia Guvernului de a Óntreprinde aceste demersuri, de a cere explica˛ii celor care au f„cut asemenea afirma˛ii este absolut obligatorie. V„ mul˛umesc.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## V„ mul˛umesc ∫i eu.
V„ rog s„ observa˛i c„ interven˛ia dumneavoastr„ nu era Ón leg„tur„ cu proiectul de hot„r‚re aprobat de plenul Senatului, Óntruc‚t prin art. 4 se stabilea expres c„ termenul p‚n„ la care va fi prezentat se prelunge∫te p‚n„ la data de 1 iunie. Deci nu este nici o chestiune de fond Ón proiectul de hot„r‚re pe care noi s„ o putem aborda ast„zi.
V„ rog, la punctul 2 din ordinea de zi: propunerea legislativ„ privind modificarea ∫i completarea Legii nr. 462/2001 pentru aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei ∫i faunei s„lbatice.
Ini˛iatorul este prezent?
Comisia sesizat„ Ón fond: Comisia pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„.
Domnul deputat Cornel Popa? Nu este.
V„ rog, punctul de vedere al comisiei noastre permanente.
## **Domnul Corneliu Pascu:**
## Domnule pre∫edinte,
Au ap„rut o serie de observa˛ii ale Guvernului la aceast„ ini˛iativ„ legislativ„ ∫i am propune s„ se retrimit„ la comisie ∫i s„ administr„m procedura de 60 de zile pentru acest proiect, pentru c„ au fost observa˛ii care sunt Ón contradic˛ie cu Legea protec˛iei mediului, lege trecut„ prin Senat ∫i prin Camera Deputa˛ilor.
## Domnule pre∫edinte,
## Stimate colege ∫i stima˛i colegi,
Mi se pare cumva un pic simplist modul Ón care... sau neterminat„ maniera Ón care noi am abordat acest subiect.
Suntem cu to˛ii con∫tien˛i, suntem absolut convin∫i c„ afirma˛iile f„cute despre existen˛a unor — eu ∫tiu? — loca˛ii Ón care C.I.A. a avut de˛inu˛i din diverse alte ˛„ri pe teritoriul Rom‚niei mi se par foarte grave. Evident c„ noi prezent„m acest raport Ón care infirm„m aceast„ situa˛ie, cunoscut fiind impactul at‚t politic, c‚t ∫i importan˛a existen˛ei sau nonexisten˛ei acestor loca˛ii pe teritoriul Rom‚niei.
Œn aceste condi˛ii, consider c„, pe l‚ng„ acest raport, Guvernul ar trebui s„ ini˛ieze un demers c„tre cei care au f„cut aceste afirma˛ii ∫i s„ cear„ ∫i ni∫te explica˛ii, merg‚nd p‚n„ la chestiuni care ˛in de o anumit„ situa˛ie juridic„. Este inadmisibil s„ se fac„ ni∫te afirma˛ii, probabil conduse de anumite interese politice sau de alt ordin, iar noi s„ reac˛ion„m numai prin prezentarea unui
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## Alte interven˛ii?
Deci grupurile parlamentare sus˛in solicitarea venit„ din partea domnului pre∫edinte Corneliu Pascu, da?
Atunci avem dou„ chestiuni de rezolvat. O prim„ chestiune este aceea de a prelungi termenul de dezbatere de la 45 la 60 de zile, iar cea de-a doua chestiune, dac„ aproba˛i prelungirea dezbaterilor Ón Senat, returnarea la Comisia pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„ a propunerii legislative.
V„ rog, domnul senator Stoica Ilie.
Ceea ce a propus domnul pre∫edinte Corneliu Pascu voiam s„ propun eu ∫i, suplimentar, trimiterea ∫i la Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, pentru raport comun, Óntruc‚t legea este destul de complex„, prive∫te Ón general proprietatea ∫i eu zic c„ ∫i Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri trebuie s„ se pronun˛e.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
Domnul pre∫edinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri?
Observ c„, optimist, da˛i din cap.
Œn principiu, de acord, domnule pre∫edinte.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Da. Œn principiu, de acord.
Stimate colege ∫i stima˛i colegi,
V„ rog s„ ne pronun˛„m Ón leg„tur„ cu cele dou„ solicit„ri, dar, Ón primul r‚nd,
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Solicitare aprobat„ de plenul Senatului cu 61 de voturi pentru ∫i 3 voturi contra.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
La punctul 3 Ón ordinea de zi avem Ónscris„ propunerea legislativ„ privind modificarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 73/29 iunie 2005 pentru modificarea ∫i completarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 107/2002 privind Ónfiin˛area Administra˛iei Na˛ionale îApele Rom‚ne“.
Comisia pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„, sesizat„ Ón fond.
Ini˛iatori, domnii deputa˛i Rare∫ M„nescu ∫i Mih„i˛„ Calimente.
Dac„ sunt prezen˛i, Ói invit la tribun„. Dac„ nu sunt, rog punctul de vedere al Comisiei pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„.
Ofer cuv‚ntul domnului pre∫edinte Pascu.
Comisia noastr„ a dezb„tut propunerea legislativ„ Ón ∫edin˛a din 15 martie ∫i, Ón urma dezbaterilor generale ∫i pe articole, membrii comisiei au hot„r‚t, Ón unanimitate, Óntocmirea raportului de respingere.
V„ mul˛umesc.
Punctul de vedere al Guvernului. Microfonul nr. 9, v„ rog.
## **Domnul Constantin Popescu** — _secretar de stat Ón_
_Ministerul Mediului ∫i Gospod„ririi Apelor_ **:**
Suntem de acord cu raportul de respingere.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
V„ mul˛umesc.
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i la dezbateri generale.
Dac„ nu sunt interven˛ii,
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
La punctul 4 Ón ordinea de zi avem Ónscris„ propunerea legislativ„ pentru modificarea ∫i completarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 108/2001 privind exploata˛iile agricole.
Comisia sesizat„ Ón fond: Comisia pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„.
Ini˛iatori, o serie de colegi deputa˛i: Ioan Munteanu, Vasile Mocanu, Ioan Stan, Ion Mocioalc„, Liviu Dina ∫i Ion Dumitru.
Dac„ sunt prezen˛i, Ói invit s„-∫i sus˛in„ propunerea legislativ„. Dac„ nu, ofer cuv‚ntul domnului pre∫edinte Pascu.
V„ rog s„ prezenta˛i raportul Comisiei pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„.
Comisia a dezb„tut propunerea legislativ„ Ón ∫edin˛a din 8 martie.
Œn urma dezbaterilor generale ∫i pe articole, membrii comisiei au hot„r‚t Óntocmirea raportului de respingere, cu 5 voturi pentru ∫i 4 ab˛ineri.
V„ mul˛umesc.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
™i eu v„ mul˛umesc.
Invit reprezentantul Ministerului Agriculturii, P„durilor ∫i Dezvolt„rii Rurale pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului.
Microfonul nr. 9, v„ rog. Ave˛i cuv‚ntul.
Domnule secretar de stat, v„ rog s„ prezenta˛i punctul de vedere al Ministerului Agriculturii.
V„ rog s„-l l„sa˛i sau dac„ vre˛i s„ vorbi˛i am‚ndoi... Domnule secretar de stat, v„ rog s„ prezenta˛i punctul de vedere al Ministerului Agriculturii.
Deci, la punctul 4, v„ rog s„ prezenta˛i punctul de vedere al Ministerului Agriculturii.
Da, Ól invit pe fostul ministru, domnul Petre Daea, s„ prezinte punctul de vedere, dac„ Guvernul apreciaz„ c„ nu-∫i poate prezenta punctul de vedere. Ave˛i cuv‚ntul la dezbateri generale, p‚n„ se documenteaz„ reprezentantul Guvernului.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Noi sus˛inem raportul Óntocmit ∫i prezentat de comisie Ón plen, printr-o analiz„ temeinic„ pe care am f„cut-o Ón comisia de specialitate.
V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
Da.
Consult Guvernul dac„ este de acord cu raportul de respingere sau dore∫te adoptarea propunerii legislative. V„ rog, ave˛i cuv‚ntul, microfonul nr. 8.
## **Domnul C„t„lin Doic„** — _secretar de stat Ón Ministerul Finan˛elor Publice_ **:**
## Domnule pre∫edinte,
Guvernul este de acord cu raportul de respingere, av‚nd un punct de vedere negativ la propunerea legislativ„.
Bine c„ a˛i r„spuns, c„ tocmai a venit ∫i domnul ministru Flutur, ∫i atunci Ói crea˛i probleme.
Mul˛umesc.
Dac„ mai sunt alte interven˛ii pe propunerea legislativ„?
Dac„ nu mai sunt alte interven˛ii la dezbaterile generale, v„ rog s„ observa˛i c„ raportul este negativ, c„ nu sunt amendamente. V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra raportului Óntocmit de Comisia pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„.
Rog colegii senatori s„ voteze. V„ rog s„ vota˛i raportul negativ.
Raportul negativ Óntocmit de Comisia pentru agricultur„ a fost adoptat de plenul Senatului cu 62 de voturi pentru, 6 Ómpotriv„ ∫i 4 ab˛ineri ∫i, pe cale de consecin˛„, propunerea legislativ„ a fost respins„.
La punctul 5 Ón ordinea de zi avem Ónscris„ propunerea legislativ„ pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Ini˛iator, domnul senator Dan Voiculescu.
Comisia sesizat„ Ón fond: Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital.
Œl invit pe domnul pre∫edinte Dan Voiculescu s„ prezinte propunerea legislativ„. Microfonul nr. 10.
## Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Cred c„ este vorba de un lucru foarte important, nu numai pentru Parlament, nu numai pentru Guvern, ci pentru Rom‚nia Ón ansamblu...
Domnule senator Ha∫otti, vorbea un senator...
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Rog colegii senatori s„ fac„ lini∫te Ón sal„ ∫i s„-∫i ocupe locurile. V„ rog.
Ave˛i cuv‚ntul, domnule pre∫edinte.
Dup„ cum e cunoscut, s-a primit avizul favorabil de la Consiliul Legislativ. Avem un aviz favorabil de la Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital, cu amendamente.
Œn schimb, avem un aviz negativ de la Guvern. Œn c‚teva cuvinte voi Óncerca s„ v„ prezint cele 3 motive
pentru care Guvernul a dat un aviz negativ ∫i voi Óncerca tot acum s„ le demontez ∫i s„ v„ demonstrez c„ motivele Guvernului nu stau Ón picioare.
Primul motiv invocat de Guvern era legat de un zvon c„ reducerile f„cute de produc„tori nu ajung la consumatorul final. Pentru a elimina acest zvon, am luat leg„tura cu patronatele, care, de altfel, m„ bucur s„ v„ anun˛ c„ sunt Ón loj„ ca invita˛i, at‚t patronatele, c‚t ∫i sindicatele din industria alimentar„, care au transmis parlamentarilor, membrilor Senatului, o scrisoare, prin care se angajeaz„ ca reducerea pre˛urilor, a T.V.A.-ului, s„ fie reg„sit„ Ón magazine practic la consumatorul final.
Al doilea argument al Guvernului era legat de faptul c„, atunci c‚nd o propunere vizeaz„ o diminuare a veniturilor la buget, ini˛iatorul are obliga˛ia s„ prezinte ∫i sursele de unde vor fi acoperite diferen˛ele respective. Este vorba de aproximativ 15.000 de miliarde lei. Iar ca surse, Guvernul, reprezentat aici, Ón˛eleg, de domnul secretar de stat Doic„ C„t„lin, pe care l-a∫ ruga s„ noteze cel pu˛in 4 surse de unde le poate acoperi.
Prima ar fi legat„ de faptul c„ Ón bugetul pe anul 2006, din c‚te cunoa∫tem noi, este calculat un salariu minim de 3,3 milioane lei; nu s-a mai majorat, el a r„mas la 2,5 milioane, deci avem o diferen˛„ de 800 milioane pe salariat, care, din calculele pe care le-am f„cut, pot duce la aproximativ 3.000 miliarde lei.
De asemenea, ∫tim c„ s-a aprobat Ón Senat taxa pe viciu, care aduce un supliment de 15.000 miliarde lei vechi.
Avem un fond na˛ional de dezvoltare care poate asigura 17.000 de miliarde lei, avem un plus de venituri Ónregistrat pe trimestrul I 2006 care urmeaz„ s„ fie folosit la o eventual„... Practic, prin sporirea gradului de colectare s-a realizat ∫i poate fi folosit la o rectificare bugetar„ ∫i, nu Ón ultimul r‚nd, avem un TVA, pe care-l vom colecta suplimentar pe taxa de viciu.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œl invit pe domnul pre∫edinte Varujan Vosganian s„ prezinte raportul Comisiei pentru buget, finan˛e ∫i b„nci. Ave˛i cuv‚ntul. Microfonul nr. 7.
## Domnule pre∫edinte,
Œn urma argumentelor prezentate de ini˛iator ∫i Ón urma avizului negativ dat de Guvernul Rom‚niei, comisia a luat Ón dezbatere acest proiect de lege ∫i, Ón urma dezbaterilor, raportul este favorabil, cu 6 voturi la 5, 6 voturi apar˛in‚nd reprezentan˛ilor Ón comisie ai Grupurilor parlamentare ale P.S.D., P.R.M. ∫i P.C.
Mul˛umesc.
## Da, v„ mul˛umesc.
Œl invit la cuv‚nt pe domnul secretar de stat C„t„lin Doic„, din partea Guvernului.
Ave˛i cuv‚ntul. Microfonul nr. 8.
C„t„lin Doic„
#38494Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Dup„ cum s-a spus, punctul de vedere al Guvernului a fost Ónaintat Ón scris c„tre Senat. Este un punct de vedere negativ, a fost Óndelung dezb„tut Ón comisia de specialitate ∫i totu∫i raportul este pozitiv.
Motivele principale pentru care Guvernul nu poate sus˛ine aceast„ propunere legislativ„ au fost destul de corect prezentate de domnul senator Voiculescu, ini˛iatorul acestei propuneri legislative. Se refereau la sursele de venituri care ar fi trebuit s„ acopere aceast„ diminuare a veniturilor bugetare ∫i, de asemenea, se refer„ la aderarea Rom‚niei la Uniunea European„, ceea ce impune eforturi deosebite din punct de vedere bugetar. Cam acestea au fost motivele principale pentru care Guvernul nu sus˛ine propunerea legislativ„.
V„ mul˛umesc.
Da, mul˛umesc.
Declar deschise dezbaterile generale.
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i Ón numele grupurilor parlamentare.
Da, v„ rog, Grupul parlamentar P.R.M. V„ rog, domnul senator Dinescu.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
## Stima˛i colegi,
Probabil c„, dac„ ne-am raporta la o atitudine meschin„ fa˛„ de aceast„ ini˛iativ„ legislativ„, Grupul parlamentar al Partidului Rom‚nia Mare nu ar trebui s-o voteze, Ón replic„ la faptul c„ mo˛iunea noastr„ simpl„, de∫i con˛inea elemente de reducere a TVA-ului pentru principalele produse alimentare, nu a fost sus˛inut„ de Partidul Conservator.
Via˛a Óns„ are o alt„ dimensiune. Via˛a real„ este cu totul alta. De aceea, nu interese meschine de partid m-au adus la acest microfon, ci faptul c„ prognozele sunt extrem de alarmante Ón leg„tur„ cu situa˛ia biologic„ a unei importante categorii a popula˛iei din Rom‚nia, expus„ la tot felul de riscuri de Ómboln„vire.
V„ rog s„ ave˛i Ón vedere c„ sunt zvonuri alarmante care spun c„ se va umbla, Ón mod propor˛ional, at‚t la TVA, Ón sensul cre∫terii ei, c‚t ∫i la cota unic„ de impozitare. Aceasta presupune c„ situa˛ia, ∫i a∫a dramatic„, a unei importante categorii, m„ refer aici Ón primul r‚nd la b„tr‚ni, va deveni ∫i mai dramatic„.
De aceea, grupul nostru parlamentar va sus˛ine aceast„ ini˛iativ„ legislativ„.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc, domnule senator.
Domnul senator Varujan Vosganian, dori˛i s„ interveni˛i?
V„ rog. Din partea grupului, am spus, Ónt‚i! V„ rog, ave˛i cuv‚ntul, Grupul D.A.
## Stima˛i colegi,
Cum bine ne-am obi∫nuit Ón ultima vreme, exist„ unele teme sensibile, a c„ror abordare este adesea dificil„, datorit„ Ónc„rc„turii emo˛ionale, sociale sau electorale. Abordarea pe care v-o propun eu ast„zi este
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 o abordare realist„, chiar dac„ riscant„ din perspectivele pe care vi le-am enumerat adineauri.
Nu este prima oar„ c‚nd iau cuv‚ntul Ón acest Parlament, Ón cei 16 ani Ón care am fost prezent Ón comisiile economice ale Parlamentului Ón cele dou„ Camere, la aceast„ tem„ privind reducerea taxei pe valoare ad„ugat„ pentru alimente. Am parcurs numeroase legi fiscale, care au operat reduceri de TVA pentru diverse produse.
Pot s„ v„ spun, Ón urma evalu„rilor f„cute de Institutul Na˛ional de Statistic„ ∫i de diverse institute specializate, Institutul Na˛ional de Prognoz„, Comisia Na˛ional„ de Prognoz„ ∫i altele, c„, except‚nd reducerea de TVA la medicamente, unde este vorba de un pre˛ fix, niciodat„ reducerile de TVA nu au dus la reduceri corespunz„toare Ón pre˛urile de consum. Este o informa˛ie pe care trebuie s„ o avem Ón vedere atunci c‚nd dorim s„ disociem caracterul popular, de sus˛inere a categoriilor defavorizate, de efectele reale pe care o astfel de m„sur„ le poate avea.
Stima˛i colegi,
Dac„ am fi avut aceast„ dezbatere Ón 2012 sau chiar Ón 2009, a∫ fi fost primul dintre dumneavoastr„ s-o sus˛in. Sunt multe ˛„ri Ón Uniunea European„ unde TVA la alimente este mai redus„ dec‚t TVA standard. Œn acele ˛„ri infla˛ia este de p‚n„ la 3%, nu exist„ pre˛uri administrate ∫i nu exist„ influen˛e de alt„ natur„ asupra pre˛urilor finale. De ce vorbeam de anul 2009? Pentru c„ anul 2009, teoretic, ar trebui s„ fie anul Ón care ne vom Óncadra cu infla˛ia Ón cerin˛ele Tratatului de la Maastricht, ∫i atunci pre˛urile vor fi Óntr-adev„r rezultatul costurilor, al poverii fiscale ∫i al confrunt„rii dintre cerere ∫i ofert„, f„r„ influen˛e de natura puseurilor infla˛ioniste.
Care este situa˛ia Ón Rom‚nia ast„zi? Avem Ónc„ o infla˛ie care anul trecut a fost situat„ la peste 8%, iar anul acesta ne-am fixat o cifr„ de infla˛ie Óntre 5 ∫i 6%. Œn al doilea r‚nd, suntem Óntr-un proces consistent de aliniere a pre˛urilor la pre˛urile europene.
Termen de adoptare tacit„ este 24 aprilie 2006!
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
Atunci Ómi pare r„u! P‚n„ proiectul ajunge la Camera Deputa˛ilor sper s„ v„ pune˛i de acord ∫i cu strategia fiscal„, Ón care noi nu am f„cut aceast„ prevedere.
V„ mul˛umesc.
Œn consecin˛„, Grupul parlamentar P.N.L.—P.D., Ón urma acestor considerente, va vota Ómpotriva acestei ini˛iative legislative.
Da. Mul˛umesc.
Grupul parlamentar U.D.M.R., domnul senator Puskás. Dup„ aceea, v„ ofer cuv‚ntul, domnule senator ™tefan Viorel.
## Domnule pre∫edinte, Distins Senat,
De la acest microfon, numai Ón aceast„ sesiune, am vorbit de dou„ ori deja despre probleme asem„n„toare sau chiar despre cele referitoare la TVA ∫i Ónainte, de mai multe ori, am exprimat punctul nostru de vedere Ón leg„tur„ cu pre˛urile din Rom‚nia.
™i trebuie s„ revin la ceea ce am spus acum 3 ani, atunci c‚nd s-a hot„r‚t reducerea TVA-ului la medicamente ∫i atunci c‚nd am f„cut un pariu cu Senatul c„ nu vor sc„dea pre˛urile la medicamente, Ón ciuda reducerii TVA-ului, ∫i a∫a a fost. Pre˛urile nu au sc„zut, ba, mai mult, au crescut. Œn alte cazuri, c‚nd Parlamentul a vrut s„ ia ni∫te m„suri sociale care ar fi trebuit s„ vin„ Ón ajutorul consumatorului direct ∫i, Ón realitate, nu s-a realizat acest lucru ∫i v„d ∫i Ón acest caz acela∫i lucru.
Atunci c‚nd Óntr-adev„r o ini˛iativ„ legislativ„ dore∫te s„ vin„ Ón ajutorul popula˛iei, efectul se pierde p‚n„ ajunge la popula˛ie, din cauz„ c„ Ón Rom‚nia de dup„ 1990 nu am asistat niciodat„ la sc„derea pre˛urilor. Chiar dac„ patronatele spun acum un lucru, din cauza pie˛ei, nu din vina d‚n∫ilor, nu se va putea realiza acest deziderat de a reduce pre˛ul. Atunci c‚nd a crescut paritatea dolar-leu, au crescut pre˛urile; atunci c‚nd a sc„zut paritatea dolar-leu, au crescut pre˛urile. Atunci c‚nd gr‚ul a fost scump, au crescut pre˛urile, c‚nd a devenit ieftin, au crescut pre˛urile. Crede˛i c„ acum, cu reducerea TVA-ului, vom ajunge Ón final la reducerea pre˛urilor? Din p„cate, impresia ∫i convingerea noastr„ este c„ nu vom ajunge la aceast„ reducere.
Deci noi nu Ómpotriva ini˛iativei legislative vot„m, ci Ómpotriva consecin˛elor pe care le-au produs p‚n„ acum toate aceste ini˛iative generoase care Ón Parlament au dorit s„ ajute popula˛ia, dar Ón realitate, datorit„ conjuncturii de pia˛„ din Rom‚nia, nu au ajutat popula˛ia.
Din aceast„ cauz„, U.D.M.R. va vota Ómpotriva propunerii legislative.
Da. Mul˛umesc, domnule senator.
Invit reprezentantul Grupului parlamentar P.S.D., domnul senator ™tefan Viorel, la cuv‚nt.
## **Domnul Viorel ™tefan:**
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Sigur, ∫i grupul nostru va vota pentru aceast„ propunere legislativ„ ∫i Ón aceast„ afirma˛ie nu aduc nimic nou, pentru c„ noi Óncerc„m un sentiment de satisfac˛ie c„ m„car o p„rticic„ din angajamentul nostru electoral are ∫anse s„ fie transpus Óntr-o reglementare Ón vigoare.
™i aceasta datorit„ Ónt‚mpl„rii — nu ∫tiu dac„ s-o denumesc fericit„ sau nefericit„ — c„ Partidul Conservator s-a angajat Ón fa˛a electoratului, Ómpreun„ cu noi, s„ reduc„ TVA-ul la 5% pentru produsele alimentare de baz„, iar ast„zi, datorit„ contextului politic din Rom‚nia, acest partid este obligat s„ participe la guvernare Óntr-o alian˛„ cu ni∫te parteneri care sunt Ómpotriva acestui angajament. ™i, uite a∫a, s-a n„scut aceast„ solu˛ie de compromis: TVA la produsele alimentare de baz„ nu 5%, a∫a cum Ómpreun„ cu reprezentan˛ii Partidului Conservator am g‚ndit noi c„ este bine s„ oferim rom‚nilor Ón campania electoral„, ci 9%. 9% apare ca o solu˛ie de compromis Óntre angajamentul electoral al Partidului Conservator ∫i situa˛ia real„ de ast„zi, c‚nd cota unic„ de impozitare a adus Guvernul Ón situa˛ia s„ nu aib„ suficiente resurse pentru a sus˛ine cheltuielile bugetare.
™i, din p„cate pentru actuala guvernare, propunerea ˛inte∫te singura surs„ de venit care s-ar p„rea c„ func˛ioneaz„, TVA-ul. De ce? Pentru c„ prin introducerea cotei unice, impozitele directe au sc„zut dramatic, prin gestiunea proast„ a politicii Ón domeniul produselor accizate. De∫i accizele au crescut Óntr-un ritm nepermis ∫i mult peste angajamentele europene, Óncas„rile la buget din accize sunt Óntr-o permanent„ sc„dere, cu toate c„ reprezentan˛i ai mediului de afaceri au spus-o Ón nenum„rate r‚nduri ∫i o spun Ón continuare, c„ o astfel de politic„ de cre∫tere a accizelor — prin tot felul de ini˛iative tip taxa pe viciu, ∫tiu eu, cre∫terea accizelor pentru c„ s-a apreciat leul ∫i tot felul de motiva˛ii din acestea care nu sunt deloc economice — nu face dec‚t s„ duc„ nivelul accizelor Ón Rom‚nia la un nivel la care contrabanda cu produse accizate, evaziunea fiscal„, s„ creasc„ Ón dimensiune. ™i aceasta se vede foarte clar urm„rind modul Ón care, de∫i nivelul accizelor, unitar, este Ón cre∫tere, Óncas„rile din aceast„ surs„ sunt Ón sc„dere.
Da, mul˛umesc.
Grupul parlamentar al Partidului Conservator, doamna senator Ciornei Silvia.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori...
Rog colegii senatori s„ fac„ lini∫te Ón sal„. V„ rog s„ v„ ocupa˛i locurile ∫i s„ p„stra˛i lini∫tea Ón sal„. Ave˛i cuv‚ntul.
## **Doamna Silvia Ciornei:**
Œncerc‚nd s„ r„spund ∫i unor afirma˛ii care s-au f„cut de la acest microfon, a∫ vrea s„ Óncep prin a preciza c„ Partidul Conservator ∫i ini˛iatorul acestui proiect de lege, domnul senator Dan Voiculescu, nu ∫i-au propus s„ vin„ Ón fa˛a Senatului cu un proiect populist. Este un proiect foarte bine documentat, at‚t Ón ceea ce prive∫te legisla˛ia european„ ∫i practica ˛„rilor membre ale Uniunii Europene, c‚t ∫i Ón ceea ce prive∫te condi˛iile interne ∫i oportunitatea ∫i necesitatea introducerii unei astfel de m„suri Ón legisla˛ia rom‚neasc„.
A∫a cum s-a mai men˛ionat, Ón Uniunea European„, cu excep˛ia unei singure ˛„ri, Slovacia, toate ˛„rile europene practic„ o tax„ redus„ la produsele alimentare, ∫i nu numai la produsele alimentare, ci ∫i la toate materiile prime, inclusiv energie, gaz, deci toate _input_ -urile care intr„ la produc˛ia de produse alimentare.
Marea Britanie, Irlanda au o cot„ de 0% la produse alimentare, Germania — 7%, Italia — 4%, Fran˛a — 5,5%, Polonia, ca s„ dau o ˛ar„ nou membru al Uniunii Europene — 7% ∫i chiar 3% pentru produse alimentare neprocesate.
Av‚nd Ón vedere c„ este o practic„ care se reg„se∫te la Óntregul nivel al Uniunii Europene, cred c„ este obligatoriu ∫i pentru Rom‚nia s„ introduc„ un TVA redus la produsele alimentare. Guvernul, noi, politicienii, avem datoria s„ venim Ón sprijinul popula˛iei cu m„suri care s„ asigure un nivel de trai decent, Ón condi˛iile Ón care, Ón acest proces de integrare european„, Rom‚nia ∫i-a asumat cre∫terea costurilor la utilit„˛i la nivelul Uniunii Europene.
Pe plan intern, a∫a cum ∫i ini˛iatorul a precizat, nivelul mic al salariilor, ca s„ nu mai vorbim de nivelul mic al pensiilor, faptul c„, Ón prezent, consumul de produse alimentare este cu mult sub media european„ — se pomenea de consumul de p‚ine care este la 25% din consumul Uniunii Europene, consumul de carne este la 50% — are nu numai influen˛„ asupra nivelului de trai, dar ∫i asupra s„n„t„˛ii popula˛iei rom‚ne.
S-a mai spus de la acest microfon c„ o astfel de m„sur„ nu va avea impact asupra pre˛ului final la consumatori pentru produsele alimentare. Pot s„ v„ spun c„ Partidul Conservator a dezb„tut acest proiect cu patronatele din industria alimentar„ — ∫i le mul˛umesc c„ sunt ast„zi prezente s„ asiste la aceast„ dezbatere — ∫i eu cred c„ patronatele Ó∫i vor respecta angajamentul pe care ∫i l-au luat de a sc„dea pre˛ul la produsele alimentare, pentru c„ este Ón interesul lor. O astfel de m„sur„ va duce la sc„derea evaziunii ∫i, Ón consecin˛„, la o concuren˛„ corect„ pe pia˛„, un lucru pe care patronatele ∫i-l doresc.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Da. V„ mul˛umesc, doamna senator. Stima˛i colegi,
S-au exprimat reprezentan˛ii tuturor grupurilor parlamentare. Rug„mintea mea este, dac„ se mai fac
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 interven˛ii, ele s„ fie mai concentrate, Óntruc‚t avem 51 de proiecte de lege Ónscrise Ón ordinea de zi.
Mai sunt doi colegi... Numai pu˛in. Œnainte de a v„ oferi cuv‚ntul, repet precizarea, grupurile parlamentare s-au exprimat prin vorbitorii care au luat cuv‚ntul.
Consult plenul Senatului dac„ este de acord s„ continu„m dezbaterile, pentru a da posibilitatea ∫i altor colegi s„ se exprime. Sunt obligat s„ supun la vot, pentru c„ ridic„ m‚na colegii din sal„.
Deci v„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot. Continuarea dezbaterilor. S„ mearg„!
Imediat, numai pu˛in!
Deci v„ rog s„ vota˛i continuarea dezbaterilor. Dac„ vota˛i îDa“, sigur c„ voi oferi cuv‚ntul, Ón nume propriu, senatorilor, dac„ vota˛i îNu“, vom asculta punctul de vedere al Guvernului ∫i al ini˛iatorului.
Nu. Dezbaterile sunt Ónchise.
Ofer cuv‚ntul ini˛iatorului proiectului de lege, domnul senator Voiculescu.
V„ rog s„ lua˛i loc. Œn momentul Ón care plenul a votat s„ nu continue dezbaterile...
V„ rog, dac„ dori˛i, Ón urma dezbaterilor, domnule senator Voiculescu, Ón calitate de ini˛iator, s„ face˛i preciz„rile de rigoare.
Microfonul nr. 10.
Domnule pre∫edinte,
Nu am de f„cut comentarii.
Am urm„rit foarte atent lu„rile de pozi˛ie ale reprezentan˛ilor grupurilor parlamentare. R„m‚n stupefiat de punctul de vedere al domnului Vosganian, un specialist Ón domeniul buget-finan˛e, care face unele afirma˛ii care sunt departe de realitate, dar pentru asta, probabil, dac„ va fi de acord, vom avea o discu˛ie de specialitate separat.
Sunt ∫i m‚hnit, ∫i nemul˛umit de faptul c„ colegii no∫tri din Alian˛„, P.N.L. ∫i P.D., nu sprijin„ o ini˛iativ„ a partenerilor lor. Sigur c„, f„r„ a amenin˛a pe nimeni, ne rezerv„m dreptul, Grupul Partidului Conservator, s„ analiz„m foarte atent ini˛iativele colegilor no∫tri de la P.N.L. ∫i P.D. Ón continuare, pentru c„ trebuie o dat„ pentru totdeauna s„ se Ón˛eleag„ c„ nu exist„ partid mare ∫i partid mic dec‚t pentru o perioad„ de timp.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œn numele Guvernului, dac„ dori˛i argumenta˛ii suplimentare?
C„t„lin Doic„
#61640Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Guvernul ∫i-a exprimat, dup„ cum v-am spus, punctul de vedere. L-a sus˛inut ∫i Ón comisie. Acolo a pierdut. Votul este la dispozi˛ia dumneavoastr„.
Mul˛umesc.
Œn numele comisiei, domnule pre∫edinte Vosganian. Microfonul nr. 7.
Nu mai doresc dec‚t s„ adaug c„ nu am spus c„ impozitele vor cre∫te, iar veniturile bugetare pe acest an sunt mult mai mari dec‚t cele de anul trecut, dar suplimentul va fi alocat pentru programul de modernizare a Ónv„˛„m‚ntului.
Mul˛umesc.
Declar Ónchise dezbaterile generale.
Œn anexa nr. 2 avem un amendament respins, care se refer„ la art. 140. Amendamentul apar˛ine domnului senator Funar.
Dac„ se sus˛ine? V„ rog, ave˛i cuv‚ntul. Microfonul central.
Este un amendament la art. 140 alin. 2.
Ave˛i cuv‚ntul.
## **Domnul Gheorghe Funar:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
A∫a cum s-a afirmat foarte limpede ∫i ast„zi de c„tre Grupul parlamentar P.R.M., partidul nostru se pronun˛„ pentru reducerea TVA-ului la produsele alimentare.
Amendamentul meu, respins, din p„cate, la Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital, vizeaz„ reducerea TVA-ului la 7%. Este o solu˛ie de compromis Óntre propunerea sus˛inut„ Ón campania electoral„ de P.S.D. ∫i propunerea f„cut„ ast„zi Ón fa˛a plenului Senatului de c„tre Partidul Conservator. Procentul de 7% la TVA este utilizat Ón multe ˛„ri din Uniunea European„, ∫i a∫ exemplifica doar cu Germania.
Guvernul a sus˛inut de nenum„rate ori c„ trebuie s„ ne aliniem la nivelul pre˛urilor din Uniunea European„ ∫i rom‚nii sunt Óngrozi˛i afl‚nd de cre∫terile, aproape Ón fiecare lun„, ale pre˛urilor la carburan˛i, la energia electric„, la gaze ∫i a∫a mai departe.
Este necesar, doamnelor ∫i domnilor senatori, acum, cu c‚teva zile Ónaintea zilelor de Pa∫ti, al catolicilor ∫i al ortodoc∫ilor, s„ le facem Ón sf‚r∫it o bucurie rom‚nilor, mai ales c„ mul˛i dintre ei sunt Óngrijora˛i, sunt milioane de rom‚ni Óngrijora˛i de cre∫terea nivelului apelor ∫i de consecin˛ele acestor inunda˛ii.
V„ solicit, doamnelor ∫i domnilor senatori, s„ le facem o bucurie rom‚nilor, vot‚nd acest amendament...
Stima˛i colegi, v„ rog s„ face˛i lini∫te.
## **Domnul Gheorghe Funar:**
...iar sursele de finan˛are exist„...
Subliniez c„ sursele de finan˛are exist„ ∫i au fost men˛ionate ∫i de c„tre ini˛iator, domnul senator Voiculescu.
V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## V„ mul˛umesc.
Stima˛i colegi, aveam sentimentul c„ sunte˛i nemul˛umi˛i c„ nu i-am oferit cuv‚ntul domnului senator Marinescu, de aceea face˛i g„l„gie.
Deci v„ rog s„ face˛i lini∫te Ón sal„.
Œn leg„tur„ cu amendamentul de la art. 140 alin. 2, rog s„ se pronun˛e pre∫edintele comisiei ∫i ini˛iatorul, domnul senator Voiculescu.
Microfonul nr. 10.
Nu avem nimic Ómpotriv„. Cu c‚t TVA-ul la produsele alimentare de baz„ va fi mai mic, Ón limitele admise de Uniunea European„, respectiv 5%, cu at‚t mai bine.
Guvernul, v„ rog.
C„t„lin Doic„
#65000Nu putem sus˛ine, domnule pre∫edinte, aceast„ propunere legislativ„. Nu sus˛inem 9%, cum am putea s„ sus˛inem 7%? Influen˛a asupra veniturilor bugetare este mult mai mare, Ón sensul negativ.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc. Domnul pre∫edinte Vosganian.
Comisia, Ón larg„ majoritate, s-a pronun˛at Ómpotriva acestei propuneri.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Mul˛umesc.
Stima˛i colegi,
Vot · Respins
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Din sal„
#65774V„ rug„m, liste!
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Da. Liste pentru grupurile parlamentare.
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i Ón leg„tur„ cu amendamentele existente Ón anexa nr. 1. Nu sunt interven˛ii.
Œn aceast„ situa˛ie,
Vot · Amânat
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
V„ rog, domnul senator Gavril„ Vasilescu.
V„ rog s„ face˛i lini∫te Ón sal„!
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Œn numele Grupului parlamentar al Partidului Conservator, solicit ca votul pentru raport ∫i pentru lege s„ fie vot secret electronic.
Mul˛umesc.
Vot secret?
Electronic.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Da.
Da. Mul˛umesc.
Stima˛i colegi, v„ rog s„ face˛i lini∫te.
Stima˛i colegi, v„ rog s„ face˛i lini∫te Ón sal„. V„ rog s„ face˛i lini∫te Ón sal„.
Modalitatea de vot secret este prev„zut„ Ón regulament ∫i orice grup parlamentar are dreptul s„ solicite vot deschis, vot secret, vot cu buletine ∫i a∫a mai departe. Chiar ieri am discutat ∫i am votat prin apel nominal.
Deci
Vot · Respins
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Œn aceast„ situa˛ie, v„ propun, din partea conducerii ∫edin˛ei, votul deschis electronic.
Stima˛i colegi, v„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra raportului, cu amendament. Raportul este favorabil.
Deci v„ rog s„ vota˛i raportul, cu amendament. V„ rog s„ vota˛i.
Raportul Comisiei pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital, cu amendament, este adoptat de plenul Senatului cu 63 de voturi pentru, 35 de voturi Ómpotriv„ ∫i o ab˛inere.
Din sal„
#67778V„ rug„m, liste!
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Liste pentru grupurile parlamentare.
Precizez c„ legea are caracter de lege ordinar„ ∫i o
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Propunerea legislativ„ este adoptat„ de plenul Senatului, cu 65 de voturi pentru ∫i 34 Ómpotriv„.
V„ rog, liste pentru grupurile parlamentare.
Rog colegii senatori s„ fac„ lini∫te. V„ rog s„ r„m‚ne˛i Ón sal„.
Œi rog pe invita˛i s„ nu se manifeste Ón acest fel!
Stima˛i colegi, v„ reamintesc c„ avem cel pu˛in 30 de legi pe care trebuie s„ le dezbatem ast„zi.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 D U P √ P A U Z √
La punctul 6 Ón ordinea de zi avem Ónscris„ propunerea legislativ„ privind modificarea ∫i completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Ini˛iator, domnul deputat Boureanu. Este prezent? Nu.
V„ rog, punctul de vedere al comisiei.
Rog colegii senatori s„-∫i ocupe locurile. Domnul senator ™tefan Viorel, v„ rog.
## **Domnul Viorel ™tefan:**
Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Comisia noastr„, lu‚nd Ón dezbatere propunerea legislativ„, cu men˛iunea c„ nici la comisie ini˛iatorul nu a dat curs invita˛iei noastre, a adoptat raport de respingere.
Fac precizarea c„ suntem prima Camer„ sesizat„.
Mul˛umesc.
Stima˛i colegi, v„ rog s„ lua˛i loc. Punctul de vedere al Guvernului, v„ rog.
C„t„lin Doic„
#69342## **Domnul C„t„lin Doic„:**
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Guvernul este de acord cu raportul de respingere propus de c„tre comisie ∫i nu sus˛ine propunerea legislativ„.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Stima˛i colegi, v„ invit s„ v„ ocupa˛i locurile. Dac„ dori˛i s„ facem o pauz„, putem s„ o facem. Nu pot s„ Ón˛eleg, sunt manifest„ri de bucurie sau sunt de alt tip?
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i la dezbateri generale. Nu sunt interven˛ii.
Raportul este negativ.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Se refac alian˛ele...
Rog colegii senatori s„-∫i ocupe locurile. Dup„-amiaz„ Óncep alian˛ele. Acum vot„m deocamdat„.
Deci v„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra raportului Óntocmit de Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital. Raportul este negativ.
V„ rog s„ vota˛i.
Plenul Senatului, cu 37 de voturi pentru, dou„ voturi Ómpotriv„ ∫i dou„ ab˛ineri, adopt„ raportul Óntocmit de comisie ∫i, pe cale de consecin˛„, respinge propunerea legislativ„.
Stima˛i colegi, dac„ nu v„ ocupa˛i locurile Ón banc„, voi suspenda ∫edin˛a Senatului. Repet afirma˛ia f„cut„: dac„ nu v„ ocupa˛i locurile, suspend„m ∫edin˛a.
Œi rog pe chestori s„-i determine pe colegii no∫tri s„-∫i ocupe locurile Ón b„nci.
Suspend„m ∫edin˛a pentru 5 minute, s„ aib„ timp colegii s„ discute Óntre ei.
P A U Z √
Invit colegii senatori s„-∫i ocupe locurile Ón sal„. Rog pe domnul senator Puskás s„ fac„ apelul nominal.
|**Domnul Puskás Valentin Zoltán:**|| |---|---| |Antonie ™tefan Mihail|prezent| |Apostol Neculai|absent| |Arca∫ Viorel|prezent| |Ardelean Aurel<br>Arion Viorel<br>Athanasiu Alexandru<br>Basgan Ion<br>Berceanu Radu Mircea<br>Blaga Vasile<br>Bobe∫ Marin<br>Cazacu Cornelia|absent<br>absent<br>euroobservator<br>prezent<br>absent<br>Guvern<br>absent<br>prezent„| |C‚mpeanu Radu Anton|absent| |C‚rlan Dan<br>Chelaru Ioan<br>Cintez„ Mircea<br>Ciornei Silvia|prezent<br>absent<br>prezent<br>prezent„| |Cioroianu Adrian Mihai|euroobservator| |Cismaru Ivan<br>Copos Gheorghe<br>Corodan Ioan|prezent<br>Guvern<br>absent| |Cozm‚nc„ Octav<br>Cre˛u Corina|absent<br>euroobservator| |Cre˛u Ovidiu Teodor|absent| |Cucuian Cristian<br>Cuta∫ George Sabin<br>Daea Petre<br>David Cristian|prezent<br>absent<br>prezent<br>Guvern| |David Gheorghe<br>Diaconescu Cristian|prezent<br>absent| |Dina Carol|absent| |Dinescu Valentin<br>D‚ncu Vasile|prezent<br>euroobservator| |Duca Viorel Senior|euroobservator| |Dumitrescu Ion Mihai|prezent| |Dumitrescu Gheorghe Viorel|prezent| |Dumitru Constantin|prezent| |Eckstein Kovács Péter|prezent| |Fekete Szabó Andras Levente|absent| |Filipescu Teodor|absent| |Florescu Ion|prezent| |Flutur Gheorghe|Guvern| |Frunda György|delegatie| |Funar Gheorghe|prezent| |G„ucan Constantin|prezent| |Geoan„ Mircea Dan|absent| |Georgescu Radu Cristian|absent| |Gheorghe Constantin|absent| |Ha∫otti Puiu|prezent| |Ila∫cu Ilie|delega˛ie| |Iliescu Ion|prezent| |Ilu∫c„ Daniel|absent| |Ion Vasile|prezent|
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 Iorga Nicolae Marian prezent Iorgovan Antonie absent Io˛cu Petru Nicolae prezent Iv„nescu Paula Maria prezent„ Jurcan Dorel prezent Loghin Irina prezent„ Lupoi Mihail delega˛ie Maior George Cristian prezent Mardare Radu C„t„lin absent Marinescu Marius prezent Markó Béla prezent Mele∫canu Teodor Viorel absent Mereu˛„ Mircea Gheorghe prezent Mih„escu Eugen prezent Mih„ilescu Petru ™erban absent Moisuc Viorica Georgeta Pompilia prezent„ Moraru Ion absent Mor˛un Alexandru Ioan prezent Neagoe Otilian absent Neagu Nicolae prezent Németh Csaba prezent Nicolae ™erban prezent Nicolai Norica absent„ Novolan Traian prezent Onaca Dorel Constantin prezent Oprea Mario Ovidiu prezent Oprescu Sorin Mircea absent Pascu Corneliu absent
Da, v„ mul˛umesc, domnule secretar. V„ rog s„-i nota˛i Ón continuare pe colegii senatori care vor veni Ón sal„.
V„ rog s„ v„ ocupa˛i locurile.
V„ propun s„ lu„m Ón dezbatere propunerea legislativ„ de la punctul 7 din ordinea de zi. Propunere legislativ„ pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Ini˛iator, deputatul Mircia Giurgiu. Este prezent?
Comisia sesizat„ Ón fond: Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital. Rog, punctul de vedere al comisiei.
## Domnule pre∫edinte,
Domnilor colegi,
Comisia noastr„ a adoptat raport de respingere, av‚nd Ón vedere urm„toarele considerente.
Dona˛iile Ón bani, potrivit prevederilor art. 126 din Codul fiscal, nu sunt incluse Ón sfera opera˛iunilor pentru care se aplic„ taxa pe valoarea ad„ugat„, pe de o parte. Pe de alt„ parte, aceste opera˛iuni nu Óndeplinesc condi˛iile prev„zute de lege pentru a fi considerate opera˛iuni impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea ad„ugat„.
Mai fac men˛iunea c„ Ón anexa la raport se reg„se∫te un amendament formulat de domnul senator Funar, pe care comisia nu a putut s„-l re˛in„, av‚nd Ón vedere c„ raportul este unul de respingere. Totu∫i, noi l-am prezentat Ón anexa la raport.
Cu men˛iunea c„ Senatul este prima Camer„ sesizat„, supun dezbaterii ∫i adopt„rii dumneavoastr„ raportul de respingere.
V„ mul˛umesc.
Da, mul˛umesc.
Rog, punctul de vedere al Guvernului.
Stima˛i colegi, v„ rog s„ v„ ocupa˛i locurile. Rog colegii senatori s„-∫i ocupe locurile.
Domnul senator Mor˛un, domnul senator Vosganian, b„nuiesc c„ v„ intereseaz„ ∫i activitatea legislativ„! O s„ voteze exact ca Ón precedent.
V„ rog, punctul de vedere al Guvernului.
C„t„lin Doic„
#75163V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Guvernul este de acord cu raportul de respingere Óntocmit de c„tre comisia de specialitate, nesus˛in‚nd propunerea legislativ„ a∫a cum a fost formulat„.
V„ mul˛umesc.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## V„ mul˛umesc.
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i la dezbateri generale. Nu sunt interven˛ii.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
La punctul 8 din ordinea de zi avem Ónscris„ propunerea legislativ„ privind modificarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 45/2003 privind finan˛ele publice locale.
Ini˛iatori, domnii deputa˛i Dan Radu Ru∫anu ∫i Gabriel Sandu.
Dac„ sunt prezen˛i, Ói invit la tribun„.
Comisia sesizat„ Ón fond: Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital.
Rog, punctul de vedere, domnule pre∫edinte Vosganian.
## Domnule pre∫edinte,
Este o nou„ ini˛iativ„ pe aceea∫i tem„ a plafonului de Óndatorare a Autorit„˛ii Administra˛iei Publice Locale.
Œn Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital deja am acceptat majorarea de la 20 la 25% pe un proiect de lege, drept care am dat raport de respingere, cu unanimitate de voturi, acestei ini˛iative.
Mul˛umesc. Domnul secretar de stat C„t„lin Doic„.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
C„t„lin Doic„
#76910## V„ mul˛umesc.
™i Guvernul sus˛ine respingerea propunerii legislative, fiind de acord cu raportul Óntocmit de c„tre comisie.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## V„ mul˛umesc.
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i la dezbateri. Nu sunt interven˛ii.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Pe cale de consecin˛„, propunerea legislativ„ este respins„.
La punctul 9 Ón ordinea de zi avem Ónscris„ propunerea legislativ„ privind acordarea de ajutoare b„ne∫ti rambursabile pentru asigurarea Ónc„lzirii locuin˛elor popula˛iei municipiului Slatina.
Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital.
Ini˛iatori, colegii senatori ∫i deputa˛i Rodica St„noiu, Aurelia Vasile, Florin Iordache, Dumitru Bentu ∫i Diaconescu Marin.
Dac„ dintre ini˛iatori sunt prezen˛i? Nu sunt.
Rog, punctul de vedere al comisiei.
Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital, cu majoritate de voturi, a hot„r‚t s„ adopte raport de respingere, pentru c„ acest proiect de lege creeaz„ discriminare Óntre cet„˛enii localit„˛ii ∫i nu se realizeaz„ o corect„ identificare a beneficiarilor.
V„ mul˛umesc.
Punctul de vedere al Guvernului.
C„t„lin Doic„
#78448De acord, domnule pre∫edinte, cu raportul Óntocmit de comisie, cu at‚t mai mult cu c‚t prin ordonan˛a Guvernului nr. 91/2005 Guvernul a decis acordarea de ajutoare popula˛iei.
V„ mul˛umesc.
La dezbateri generale dac„ dori˛i s„ interveni˛i? Nu sunt interven˛ii.
Raportul este negativ. V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra raportului Óntocmit de comisie.
V„ rog s„ vota˛i. Rog colegii senatori s„ voteze.
Plenul Senatului, cu 48 de voturi pentru, 4 voturi Ómpotriv„ ∫i 5 ab˛ineri, adopt„ raportul Óntocmit de Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital.
Pe cale de consecin˛„, respinge propunerea legislativ„.
La punctul 10 Ón ordinea de zi avem Ónscris„ propunerea legislativ„ pentru modificarea ∫i completarea Ordonan˛ei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea ∫i func˛ionarea cabinetelor medicale.
Dac„ ini˛iatorii sunt prezen˛i? Nu sunt prezen˛i.
Rog, punctul de vedere al Comisiei pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital, domnul pre∫edinte Vosganian, ave˛i cuv‚ntul.
Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital a hot„r‚t s„ v„ propun„ un raport de respingere a propunerii legislative, Ón baza argumenta˛iei pe care Guvernul ne-a furnizat-o.
## Da. Mul˛umesc.
Domnul secretar de stat Székely, punctul de vedere al Guvernului.
Microfonul nr. 9, v„ rog.
## **Domnul Székely Ervin Zoltán** — _secretar de stat Ón Ministerul S„n„t„˛ii_ **:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Guvernul, Ón principiu, nu este Ómpotriva unei asemenea solu˛ii juridice, dar consider„m, a∫a cum am ar„tat ∫i Ón punctul nostru de vedere, c„ o asemenea solu˛ie trebuie mult mai bine fundamentat„ din punct de vedere juridic ∫i Ón acest sens am propus ∫i amendamentele noastre, care, din p„cate, nu au fost luate Ón considerare de c„tre ini˛iatori, a∫a c„, Ón aceast„ situa˛ie, nu putem sus˛ine ini˛iativa legislativ„, r„m‚n‚nd Óns„ deschi∫i s„ ne consult„m cu ini˛iatorii pentru elaborarea Ón viitor a unui alt proiect de lege care s„ satisfac„ ∫i exigen˛a armoniz„rii legisla˛iei cu legisla˛ia comunitar„.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## Da. V„ mul˛umesc.
V„ rog s„ v„ ocupa˛i locurile Ón b„nci. Rog ca Ón sala de ∫edin˛„ s„ r„m‚n„ doar colegii senatori.
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i la dezbateri generale. Nu sunt interven˛ii.
Raportul este negativ. V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot. Rog colegii senatori s„ voteze raportul Óntocmit de Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital, care este de respingere.
Raport adoptat de plenul Senatului cu 48 de voturi pentru, 4 voturi Ómpotriv„ ∫i dou„ ab˛ineri.
La punctul 11 Ón ordinea de zi avem Ónscris proiectul de Lege pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul func˛ionarilor publici.
Comisia sesizat„ Ón fond: Comisia pentru administra˛ie public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului.
Avem vot final pe raport ∫i vot final pe lege. Legea are caracter de lege organic„ ∫i este prioritate de integrare.
Stima˛i colegi din Alian˛„, v„ rog s„ v„ ocupa˛i locurile! Da˛i-mi voie s„ repet ∫i pentru dumneavoastr„:
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 proiectul de lege venit de la Guvern este considerat prioritate pentru integrare.
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra raportului. V„ rog s„ vota˛i.
Raportul Óntocmit de Comisia pentru administra˛ie public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului a Óntrunit 59 de voturi pentru, 8 voturi Ómpotriv„ ∫i o ab˛inere.
Pe cale de consecin˛„, a fost respins.
Vot · Respins
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
- 12 voturi Ómpotriv„ ∫i 3 ab˛ineri.
Pe cale de consecin˛„, a fost respins.
Rog, list„ pentru grupurile parlamentare!
Se pare c„ a Ónceput s„ func˛ioneze foarte bine Alian˛a.
Punctul 12 din ordinea de zi: propunerea legislativ„ privind modificarea ∫i completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul func˛ionarilor publici.
Raportul este de respingere.
Rog colegii senatori s„ m„ asculte! Avem de dat vot pe raport ∫i vot final.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
La punctul 13 din ordinea de zi avem Ónscris„ propunerea legislativ„ pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul func˛ionarilor publici.
## De acord?
Ne g„sim Ón prezen˛a unei propuneri legislative, v„ rog s„ observa˛i, iar raportul este negativ, raportul fiind aprobat...
A fost aprobat raportul de respingere.
Dac„ sus˛ine˛i acum... Eu Ón˛eleg ce dori˛i...
V„ rog, domnul senator C‚rlan, ave˛i cuv‚ntul. S„ vede˛i cum o s„ admite˛i o lege respins„. V„ rog, ave˛i cuv‚ntul, domnule senator.
## **Domnul Dan C‚rlan:**
Voiam doar s„ spun c„ fiind vorba de o lege organic„ raportul se adopt„ cu acela∫i num„r de voturi necesar ∫i pentru adoptarea legii, minimum 69 voturi, raportul este respins ∫i va trebui s„
Vot · Amânat
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
M„ bucur. Ve˛i vedea cum vor fi Ón vigoare dou„ legi contradictorii!
Deci nu sunt de acord cu acest punct de vedere, dar este o chestiune personal„.
Vot · Amânat
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Raportul a c„zut, dumneavoastr„ Ól sus˛ine˛i, ca de data aceasta s„ supun votului propunerea legislativ„ Ón ansamblu, ca s„ poat„ fi respins„.
V„ rog, domnule senator Puskás, ave˛i cuv‚ntul.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Este o problem„ simpl„.
A fost o propunere legislativ„ care a primit un raport negativ. Fiind lege organic„, raportul a c„zut, deci legea ar exista Ón vigoare. Trebuie s„ d„m un vot ∫i pe textul de lege, pe care ori Ól admitem, ori Ól respingem, altfel, dac„ raportul nu a trecut, fiind lege organic„, legea ar fi Ón vigoare _. (Discu˛ii Ón sal„.)_
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Nu este lege, ne g„sim Ón prezen˛a unei propuneri legislative doar.
Vot · Amânat
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Din sal„
#85375Nu s-a votat!
Nu s-a votat pentru c„ nu a˛i avut cum, pentru c„ nu am deschis aparatul de vot. A˛i votat doar raportul de respingere, pe care nu l-a˛i aprobat.
V„ rog, domnule pre∫edinte, ave˛i cuv‚ntul. Microfonul nr. 1.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
P„rerea mea este consonant„ cu cea a domnului Puskás.
Œntr-adev„r, trebuie s„ vot„m proiectul de lege, care trebuie s„ ob˛in„ 69 voturi ca s„ fie admis, Ón caz contrar, va c„dea proiectul.
V„ mul˛umesc.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Mul˛umesc.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
La punctul 14 din ordinea de zi avem propunerea legislativ„ privind modificarea ∫i completarea Legii nr. 114/1996, Legea locuin˛ei.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 Comisia pentru administra˛ia public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului este sesizat„ Ón fond.
Ini˛iator este domnul deputat Cristian Boureanu. V„ rog, punctul de vedere al comisiei.
Avem vot final. S-au dezb„tut ieri toate. P‚n„ la punctul 19 avem doar voturi finale.
De acord. Raportul este de respingere.
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra raportului ∫i a propunerii legislative, Óntruc‚t nu sunt amendamente.
Din sal„
#86898Am s„rit punctul 13!
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Am s„rit punctul 13? A fost punctul 13 Ónainte. Acum Ól ave˛i pe 12?
Atunci 13. Au fost 3 la r‚nd cu acela∫i obiect de modificare ∫i de aceea am crezut c„ l-am votat.
La punctul 13 din ordinea de zi este, la fel, propunerea legislativ„ pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul func˛ionarului public.
Vot pe raport. Raportul este negativ, raport de respingere ∫i vot final. De asemenea, nu sunt amendamente.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Mul˛umesc.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Punctul 14: propunerea legislativ„ privind modificarea ∫i completarea Legii nr. 114/1996, Legea locuin˛ei, raport negativ, f„r„ amendamente.
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i asupra raportului. Este de respingere.
V„ rog s„ vota˛i.
Raportul negativ Óntocmit de Comisia pentru administra˛ie este respins, legea av‚nd caracter de lege organic„, Óntrunind doar 63 voturi pentru, 8 voturi Ómpotriv„, dou„ ab˛ineri.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
La punctul 15 din ordinea de zi, propunerea legislativ„ privind concesionarea terenurilor proprietate public„ sau privat„ a statului pe care s-au realizat construc˛ii definitive, Ón baza unor contracte de Ónchiriere sau asociere, Óncheiate Óntre consiliile locale ∫i persoanele fizice sau juridice.
De asemenea, vot pe raport ∫i vot final.
Raportul este de respingere, este negativ.
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i asupra raportului Óntocmit de Comisia pentru administra˛ia public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului.
V„ rog s„ vota˛i, raportul este negativ.
Raportul Óntocmit de Comisia pentru administra˛ia public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului este respins, Óntruc‚t a Óntrunit 53 voturi pentru, 4 voturi Ómpotriv„, dou„ ab˛ineri, iar legea are caracter de lege organic„.
Vot · Respins
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Punctul 16 din ordinea de zi: propunerea legislativ„ pentru modificarea art. 9 alin. 9 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea execut„rii lucr„rilor de construc˛ii.
Raportul este de respingere, vot pe raport ∫i vot final. Nu exist„ amendamente.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Vot · Amânat
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Din sal„
#90468V„ rog s„-mi da˛i cuv‚ntul, domnule pre∫edinte!
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
V„ rog, dup„ ce vot„m!
V„ rog, domnule senator.
Se Óntreab„: vot„m îDa“ sau vot„m îNu“? Deci este clar, vor s„ resping„ legea.
Raportul este de respingere, deci votul este de acord cu raportul, dac„ dorim s„ respingem legea.
Œn clipa Ón care am fost de acord cu raportul, urmeaz„ votul pe lege, pentru c„ num„rul de voturi trebuie s„ fie îpentru“ majoritate din num„rul senatorilor. Œn aceast„ situa˛ie, ca legea s„ poat„ trece, trebuie s„ primeasc„ minimum 69 voturi.
20 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
Deci este corect cum am votat p‚n„ acum, dar nu respingem raportul, ci suntem de acord cu raportul de respingere.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Sunte˛i de acord cu raportul, domnule senator, Óntr-o sigur„ situa˛ie, atunci c‚nd ve˛i vota Ón conformitate cu ceea ce se cere Ón raport. At‚ta timp c‚t raportul este negativ ∫i nu Óntrune∫te 69 voturi pentru, plenul Ól respinge, potrivit Regulamentului Senatului.
Revin la punctul 16.
Nu am apucat s„ citesc modul Ón care a˛i votat dumneavoastr„.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra propunerii legislative Ón ansamblu.
Propunerea legislativ„ este respins„ de plenul Senatului, Óntrunind 11 voturi pentru, 55 voturi Ómpotriv„ ∫i 3 ab˛ineri.
Punctul 17 din ordinea de zi: propunerea legislativ„ pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 14/2003, Legea partidelor politice.
De asemenea, raport de respingere, vot pe raport ∫i vot final. Nu exist„ amendamente.
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra raportului negativ Óntocmit de cele dou„ comisii, Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri ∫i Comisia pentru administra˛ia public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului.
V„ rog s„ vota˛i.
Raportul este votat de plenul Senatului cu 45 voturi pentru, 15 voturi Ómpotriv„ ∫i o ab˛inere. Legea av‚nd caracter de lege organic„, raportul a c„zut.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Punctul 18 din ordinea de zi: propunerea legislativ„ pentru modificarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea ∫i func˛ionarea Guvernului Rom‚niei ∫i a ministerelor, respins de Camera Deputa˛ilor, raport de respingere, vot pe raport ∫i vot final.
Raport comun, Comisia pentru administra˛ia public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului ∫i Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
are caracter de lege organic„, motiv pentru care este respins„.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Punctul 19 din ordinea de zi: proiectul de Lege privind finan˛ele publice locale.
- Stima˛i colegi,
Observ c„ vot„m Óntr-o veselie îNu“. Termenul de adoptare tacit„ este 8 mai. Legea are caracterul unei legi cu prioritate de integrare, de aceea, eu v-a∫ propune s„ nu o finaliz„m ast„zi, doar s„ o discut„m eventual.
V„ rog, ave˛i cuv‚ntul.
V„ rog, ave˛i cuv‚ntul.
## Domnule pre∫edinte,
Comisia pentru administra˛ia public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului, sesizat„ Ón fond cu proiectele de lege de la punctele 19 ∫i 20, ambele legi organice, ambele prioritate pentru integrare, v„ solicit„ am‚narea dezbaterii acestor dou„ proiecte pentru ∫edin˛a urm„toare. ( _Discu˛ii Ón sal„.)_
V„ rog, de dezb„tut s„ le dezbatem. Putem s„ nu le vot„m.
V„ rog, domnul senator Dinescu, ave˛i cuv‚ntul.
## **Domnul Valentin Dinescu:**
## Domnule pre∫edinte,
Eu constat ∫i de fapt este p„rerea grupului nostru c„, pe zi ce trece, alunec„m Ón derizoriu, pentru c„ s-a stabilit joi vot final. A fost Legea lustra˛iei, mobilizare exemplar„ pentru luni. Am Ón˛eles c„ s-a rediscutat Ón Biroul permanent ∫i s-a stabilit joi vot final, iar„∫i luni...
Domnule pre∫edinte, v„ rog totu∫i s„ d„m o ˛inut„, suntem Ón Senatul Rom‚niei.
Atunci nu ∫tiu ce rost mai are s„ mai st„m?!
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Sunt de acord Ón principiu cu cele afirmate de dumneavoastr„, dar v„ rog s„ observa˛i, stima˛i colegi, c„ cele dou„ proiecte de lege...
## Numai pu˛in!
Proiectele de lege Ónscrise la punctele 19 ∫i 20 au termen de adoptare tacit„ — acest lucru vi l-am spus — unul 8 mai ∫i altul 8 iunie.
Œn ordinea de zi mai avem 20 de legi pe care trebuie s„ le lu„m Ón dezbatere s„pt„m‚na aceasta.
## **Domnul Valentin Dinescu**
**:**
Le lu„m ∫i pe acestea. Adic„ aprob„m ordinea de zi,
∫i apoi...
Deci la punctul 19 Ón ordinea de zi avem Ónscris proiectul de Lege privind finan˛ele publice locale.
Punctul de vedere al Guvernului.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 Supun, dar mai Ónt‚i s„ ascult„m punctul de vedere al Guvernului.
## **Domnul Liviu Radu** — _secretar de stat Ón Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor_ **:**
## Domnule pre∫edinte,
Guvernul solicit„ dezbaterea acestor proiecte de lege, Óntruc‚t reprezint„ priorit„˛i pentru procesul de integrare.
Domnul senator Dan C‚rlan, Guvernul cere s„ le dezbatem.
Ave˛i cuv‚ntul, Ón numele Guvernului, pentru a prezenta punctul de vedere al acestuia.
## Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Prin proiectul Legii finan˛elor publice locale, Guvernul Óncearc„ s„ introduc„ c‚teva lucruri noi Ón m„sur„ s„ asigure o func˛ionare mai bun„ a autorit„˛ilor locale:
— introducem ∫i definim noi concepte, termeni ∫i expresii noi;
— introducem ∫i definim Ón textul proiectului de lege 4 principii bugetare noi;
— fondurile destinate echilibr„rii bugetelor locale vor fi repartizate direct de c„tre direc˛iile jude˛ene ale finan˛elor publice locale, Ón acest fel asigur‚ndu-se obiectivitatea ∫i transparen˛a Ón aplicarea formulelor de repartizare;
— excludem localit„˛ile cu un venit mediu pe cap de locuitor mai mare dec‚t media jude˛ean„, pentru a permite alocarea de fonduri suplimentare acelor localit„˛i care au dificult„˛i din punct de vedere al resurselor;
— elaborarea bugetelor locale, cu sec˛iuni de func˛ionare ∫i sec˛iuni de dezvoltare, precum ∫i cre∫terea responsabilit„˛ii autorit„˛ilor executive Ón alocarea resurselor;
— cre∫terea cu 5 puncte procentuale a gradului de Óndatorare a autorit„˛ilor administra˛iei publice locale;
— introducerea unor capitole privind insolvabilitatea unit„˛ilor administrativ-teritoriale;
— obliga˛ia public„rii pe pagina de Internet a institu˛iilor publice a proiectului de buget, a bugetului aprobat, a execu˛iei bugetului ∫i a contului de execu˛ie, precum ∫i actualizarea informa˛iilor, cel pu˛in o dat„ pe trimestru;
— introducerea unor dispozi˛ii care dau posibilitatea primarului de a verifica corecta Ónregistrare fiscal„ a contribuabilului ∫i
— introducerea de sanc˛iuni pentru elaborarea de prognoze incorecte, precum ∫i pentru raport„ri eronate. V„ mul˛umesc.
## V„ mul˛umesc.
Rog, punctul de vedere al Comisiei pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital.
## Domnule pre∫edinte,
Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital ∫i Comisia pentru administra˛ie public„,
organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului au luat Ón dezbatere acest proiect de lege ∫i, cum se poate vedea Ón raportul comun, elementele de noutate sunt enumerate aici ∫i au fost ∫i pomenite.
Œn consecin˛„, Comisia pentru buget, finan˛e, activitate bancar„ ∫i pia˛„ de capital ∫i Comisia pentru administra˛ie public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului au adoptat raport favorabil, Ónso˛it de o serie de amendamente, pe care le ve˛i g„si Ón anex„.
Mul˛umesc.
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i la dezbateri generale.
V„ rog, domnul senator ™tefan Viorel. Ave˛i cuv‚ntul, domnule senator.
## Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Voi Óncerca s„ fiu foarte scurt, spun‚ndu-v„, Ónainte de toate, c„ noi sus˛inem acest proiect de lege, cu rug„mintea ca acolo unde sunt amendamente formulate, propuse de noi ∫i admise, ∫i chiar amendamentele formulate de al˛i colegi, de la alte forma˛iuni, s„ fie votate, pentru c„ acest proiect, a∫a cum este prezentat el prin raportul comisiilor, este at‚t rezultatul muncii ini˛iatorului, c‚t ∫i rezultatul unor ample consult„ri cu structurile asociative, rezultatul consult„rilor Óntre partide — cred c„ este un unicat din acest punct de vedere; ∫i este bine, s-a creat un precedent interesant —, este rezultatul unei munci elaborate Ón cadrul comisiilor de specialitate.
De aceea, v„ rug„m s„ trata˛i cu mare aten˛ie rezultatul, ∫i amendamentele prezentate Ón raport s„ fim de acord cu ele.
Sigur, reforma administra˛iei publice locale este o chestiune f„r„ de care nu putem s„ ne imagin„m integrarea Ón Uniunea European„. Or, reforma Ón administra˛ia public„ local„ f„r„ un cadru legislativ care s„ reglementeze, pe principii moderne, modul Ón care se constituie ∫i se cheltuiesc resursele necesare func˛ion„rii administra˛iei locale nu se poate face.
Consider„m c„ aceast„ lege este departe de a fi una perfect„, care s„ r„spund„ tuturor exigen˛elor, dar este un pas Ónainte. De aceea, noi o vom vota ∫i v„ rug„m, de asemenea, cu aten˛ionarea asupra amendamentelor admise, s„ o vota˛i ∫i dumneavoastr„.
V„ mul˛umesc.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
V„ mul˛umesc.
Alte interven˛ii? Nu mai sunt alte interven˛ii la dezbateri generale.
V„ rog s„ observa˛i c„ Ón anexa nr. 2 avem o serie de amendamente respinse.
Primul amendament, la art. 18.
Domnul senator Gheorghe Funar, Ól sus˛ine˛i?
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 ## **Domnul Gheorghe Funar**
**:**
Da.
Ave˛i cuv‚ntul.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Amendamentul meu vizeaz„ scrierea unui text corect, care s„ nu dea posibilitatea la interpret„ri sau la omisiuni.
Textul ini˛iatorului este formulat astfel: îAutorit„˛ile administra˛iei publice locale vor fi consultate, prin structurile asociative, asupra procesului de alocare a resurselor“.
îVor fi consultate...“ Nu se precizeaz„ dac„ Ón anul 2100 sau Ón anul 3000. Oric‚nd pot fi consultate Ón viitoarele secole.
Amendamentul meu este foarte clar: îAutorit„˛ile administra˛iei publice locale Óntotdeauna sunt consultate“. ™i rezolv„m o problem„ care a creat multe dispute Ón jude˛e, Óntre autorit„˛ile de la nivelul jude˛ului ∫i primar ∫i consiliile locale.
Mul˛umesc.
Mul˛umesc.
Domnilor pre∫edin˛i, v„ rog, Ón numele comisiilor. Domnul senator Dan C‚rlan.
## Mul˛umesc.
Comisiile reunite nu sus˛in amendamentul, av‚nd Ón vedere c„ a fost adoptat„ ∫i se reg„se∫te Ón lista amendamentelor admise, la nr. 1, o alt„ formul„ de redactare a art. 18, Ón care se reg„se∫te dispozi˛ia imperativ„: îTrebuie s„ fie consultate structurile asociative“.
Deci sus˛inem respingerea amendamentului.
Mul˛umesc. Guvernul, v„ rog.
™i noi sus˛inem respingerea amendamentului, Óntruc‚t formula imperativ„ este, oricum, prezent„ Ón textul ini˛ial.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## V„ mul˛umesc.
Vot · approved
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
Art. 19, amendament formulat de domnii senatori Ilie Stoica ∫i Dan C‚rlan.
Œl mai sus˛ine˛i?
**Domnul Dan C‚rlan**
**:**
Renun˛„m.
Renun˛a˛i? Mul˛umesc. Punctul 3.
Art. 20, domnul senator Prodan Tiberiu. Nu se sus˛ine.
Punctul 4.
Art. 32 alin. 1 ∫i 2, domnul senator Gheorghe Funar.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„.
La art. 32 alin. 1 ini˛iatorul a propus ca din impozitul pe venit Óncasat la bugetul de stat la nivelul fiec„rei unit„˛i administrativ-teritoriale s„ se aloce lunar, Ón termen de 5 zile lucr„toare de la finele lunii Ón care s-a Óncasat acest impozit, o cot„ de 47% la bugetele locale ale comunelor, ora∫elor ∫i municipiilor.
Amendamentul meu vizeaz„ majorarea substan˛ial„ a acestui procent la 80%, pentru a da posibilitatea realiz„rii Ón fapt a autonomiei locale, asigur‚ndu-se ∫i resursele financiare necesare.
Din partea Guvernului nu se sus˛ine acest amendament, apreciindu-se c„ el ar conduce la diminuarea sumelor de la bugetul de stat destinate echilibr„rii bugetelor locale. Nu mai e nevoie de echilibrare: banii r„m‚n la autorit„˛ile locale.
Mul˛umesc.
Mul˛umesc. Punctul de vedere al comisiilor.
Domnule pre∫edinte,
A∫ avea rug„mintea, procedural, s„ trat„m la pachet amendamentele respinse de la nr. 4 la nr. 7, pentru c„ ele sunt corelate ∫i se refer„ la un singur subiect: modul de administrare, de alocare a cotelor defalcate din unele venituri.
Din acest motiv, repet, a∫ sugera s„ le vot„m la pachet, pentru c„ ele propun o alt„ filozofie dec‚t cea propus„ de ini˛iator, de c„tre Guvern.
Comisia ∫i-a Ónsu∫it punctul de vedere al Guvernului ∫i solicit„ respingerea, la pachet, a acestor 4 amendamente, nr. 4, 5, 6 ∫i 7, din lista amendamentelor respinse, fiind p„r˛i componente ale unei propuneri unice, care s„ aduc„ un alt mod de defalcare a sumelor din impozitul pe venit.
Mul˛umesc.
Punctul de vedere al Guvernului la amendamentul de la art. 32 alin. 1, punctul 4 din raport.
Dac„ s-ar aproba acest amendament, am avea probleme Ón fondurile de echilibrare.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 M„rirea de la 47% la 80%, Ón cazul multor localit„˛i care nu au resurse, nu ar Ónsemna practic nimic. Sumele care reprezint„ diferen˛a Ón prezent sunt folosite la procesul de echilibrare bugetar„, care permit localit„˛ilor f„r„ venituri s„ ob˛in„ resursele necesare. Mul˛umesc.
Mul˛umesc.
Domnul senator Aurel Gabriel Simionescu, amendament la pozi˛ia 5 Ón raport, amendament respins, art. 32 alin. 1.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Amendamentul meu se refer„ la cel care va face sau institu˛ia care va face Ómp„r˛irea sumelor pentru echilibrare.
P‚n„ acum consiliul jude˛ean a f„cut acest lucru. Legea dore∫te s„ transfere aceast„ atribu˛ie c„tre Direc˛ia General„ a Finan˛elor Publice, motiv‚nd tehnicitatea procedeului.
Propunerea pe care am f„cut-o Ón amendament este ca acest lucru s„ se Ónt‚mple ∫i s„ r„m‚n„ la consiliul jude˛ean, ca autoritate aleas„ de c„tre membrii jude˛ului respectiv ∫i care trebuie, Ón spiritul autonomiei locale, s„ Óndeplineasc„ acest lucru.
Am spus-o ∫i la comisie. De fapt, prin acest punct, suntem Ón situa˛ia de a ajunge din nou la o centralizare, o centralizare a descentraliz„rii, pentru c„ vom ajunge, Óncet-Óncet, s„ Ómp„r˛im ace∫ti bani de la nivel na˛ional nici m„car de la nivel jude˛ean.
Din acest punct de vedere, Ón spiritul autonomiei locale ∫i al subsidiarit„˛ii, cred c„ trebuie s„ aprob„m ca acest lucru s„ se Ónt‚mple la consiliile jude˛ene, chiar dac„ el are tehnicitatea respectiv„. Nu Ón˛eleg de ce consiliul jude˛ean nu poate s„ aib„ tehnicitatea necesar„ ∫i trebuie s„ aib„ Direc˛ia General„ a Finan˛elor Publice. V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc.
Œn leg„tur„ cu amendamentul de la alin. 3, v„ rog, domnul senator Simionescu, s„ le prezenta˛i pe toate ∫i le vot„m Ón final pe r‚nd.
Sunt ∫i legate, domnule pre∫edinte.
Este vorba de capacitatea consiliului jude˛ean de a putea finan˛a, de a putea sprijini proiectele de dezvoltare local„.
Suma de 15% care este propus„ Ón lege noi o consider„m foarte mic„. La comisie s-a spus c„, dac„ vom diminua acel 85% care r„m‚ne pentru distribuire de c„tre Direc˛ia General„ a Finan˛elor Publice, Ónseamn„ c„ va r„m‚ne o sum„ mic„... ™i noi ne-am Óntrebat: dac„ 85% reprezint„ o sum„ mic„, ce Ónseamn„ 15%? C‚t reprezint„ 15%?
Deci dac„ vrem s„ facem dezvoltare local„, dac„ vrem s„ sprijinim asocia˛iile sau viitoarele asocia˛ii de
dezvoltare comunitar„, aceste sume trebuie s„ fie mai mari ∫i am considerat c„ 20% este o sum„ acceptabil„ din ambele puncte de vedere, ∫i al repartiz„rii pentru echilibrare, ∫i al sus˛inerii dezvolt„rii locale.
Mul˛umesc. Reprezentantul Guvernului?
Aceast„ modificare a fost solicitat„ de c„tre toate organismele interna˛ionale ∫i nu reprezint„ o centralizare.
De fapt, procesul de echilibrare bugetar„, peste tot Ón lume, este un proces care se execut„ de c„tre Guvern, de la nivel central. Practic, direc˛iile finan˛elor publice locale, la fel ca ∫i, Ón prezent, consiliile jude˛ene, nu joac„ dec‚t rolul de executan˛i, de punere Ón aplicare a formulei stabilite oricum la nivel central.
Din p„cate, s-a constatat c„ Ón multe cazuri consiliile jude˛ene nu au respectat aceast„ prevedere. Noi am transferat la direc˛iile finan˛elor publice locale doar ca simpli executan˛i, deci nu intervin Ón procesul de decizie.
Mul˛umesc.
Domnul senator Gheorghe Funar, v„ rog s„ v„ referi˛i ∫i la amendamentul de la pozi˛ia 7.
Amendamentul meu de la num„rul curent 7, la art. 33 alin. 3, este corelat cu cel de la punctul 5, cu r„m‚nerea la autorit„˛ile locale a 80% din venituri.
Spre deosebire de ini˛iator, care propune o cot„ de 22%, amendamentul meu vizeaz„ reducerea la 5%.
Permite˛i-mi s„-i adresez o Óntrebare reprezentantului Guvernului. De fiecare dat„ ni se aduce drept argument Ón sus˛inerea punctului de vedere al Guvernului pozi˛ia diverselor organisme interna˛ionale. Ast„zi, Ón urm„ cu c‚teva minute, ne spunea c„ toate organismele interna˛ionale au solicitat acest lucru. Œl rog s„ ne prezinte care sunt aceste organisme interna˛ionale ∫i ce au solicitat ele?
Da, mul˛umesc.
Dac„ mai sunt interven˛ii din partea Executivului sau a comisiei?
E vorba de Uniunea European„, prin Raportul de ˛ar„, e vorba de Consiliul Europei, e vorba de Banca Mondial„.
De asemenea, textul legii a fost agreat de c„tre structurile asociative ale ale∫ilor locali.
Dac„ nu mai ave˛i alte interven˛ii, domnule pre∫edinte C‚rlan sau domnule pre∫edinte Vosganian...
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
Comisia nu sus˛ine amendamentele de la punctul 4 p‚n„ la 7.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Stima˛i colegi, v„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot. Œn primul r‚nd, asupra amendamentelor existente la art. 32 punctele 1 ∫i 2, amendamente sus˛inute Ón plen de domnul senator Gheorghe Funar la punctul 4 din raport.
Vot · Respins
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
La punctul 5 din anexa nr. 2 exist„ un amendament sus˛inut Ón plenul Senatului de domnul senator Simionescu Aurel.
Œl
Vot · Respins
Domnul Vasile Blaga, ministrul administra˛iei ∫i internelor, la solicitarea domnului senator Vasile Ion, prezint„ o informare referi- toare la inunda˛iile provocate de Dun„re
La punctul 6, art. 33 alin. 3, de asemenea, amendament formulat de domnul senator Aurel Simionescu.
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot. Punctul 6 din raport. Amendamentul a fost respins de plenul Senatului, Óntrunind doar 19 voturi pentru, 35 Ómpotriv„ ∫i o ab˛inere.
Punctul 7 din raport, amendament propus ∫i sus˛inut la alin. 3 de domnul senator Gheorghe Funar. V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot. Deci punctul 7 din raport.
Rog colegii senatori s„ voteze.
Amendamentul a fost respins, Óntrunind 18 voturi pentru, 48 Ómpotriv„ ∫i nici o ab˛inere.
La punctul 8, domnule senator Funar, sus˛ine˛i? Ave˛i cuv‚ntul.
Domnule pre∫edinte de ∫edin˛„, Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Ini˛iatorul a propus cre∫terea fondului de rezerv„ la dispozi˛ia consiliului local jude˛ean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucure∫ti la o cot„ de p‚n„ la 5%.
Amendamentul meu vizeaz„ cre∫terea p‚n„ la 3%. Punctul de vedere al Guvernului sus˛ine c„ aceast„ majorare este determinat„ de cheltuielile urgente sau neprev„zute pentru Ónl„turarea efectelor calamit„˛ilor naturale declarate.
Am o Óntrebare pentru ini˛iator: cine declar„ calamit„˛ile naturale ∫i unde le declar„? M„ mir c„ nu s-a motivat aceast„ cre∫tere a procentului pentru fondul de rezerv„ bugetar„ pentru calamit„˛ile naturale declarate.
Rog, punctul de vedere al Executivului.
Nu exist„ Ón textul legii formularea îcalamit„˛i naturale declarate“.
Procentul de 5% se reg„se∫te ∫i Ón actuala Lege a finan˛elor publice locale ∫i ale∫ii locali au solicitat m„rirea acestui procent. P‚n„ la urm„ s-a ajuns la solu˛ia s„ se p„streze procentul de 5%.
Mul˛umesc. Comisia.
Domnule pre∫edinte C‚rlan, v„ rog.
Comisiile reunite au apreciat c„ este oportun„ p„strarea procentului propus de ini˛iatori, 5%, av‚nd Ón vedere c„ fondul de rezerv„ este la dispozi˛ia tot a consiliului local, cel care aprob„ ∫i bugetul anual. Prin urmare, consiliul s„ poat„ s„ aib„ posibilitatea s„-∫i rezerve un procent de 5% din totalul cheltuielilor pentru situa˛ii neprev„zute din timpul anului.
Comisia solicit„ respingerea amendamentului.
Mul˛umesc.
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra amendamentului sus˛inut de domnul senator Gheorghe Funar la art. 36, punctul 8 din raport.
V„ rog s„ vota˛i.
Amendamentul a fost respins, Óntrunind 18 voturi pentru, 45 Ómpotriv„, 5 ab˛ineri.
Punctul 9 art. 44.
Ofer cuv‚ntul domnului senator Funar. Ave˛i cuv‚ntul.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„.
Ini˛iatorul modific„ sursa ini˛ial„ prin prevederile legisla˛iei Ón vigoare ∫i vine cu sugestia ca documenta˛iile tehnico-economice ale obiectivelor de investi˛ii s„ fie aprobate de autorit„˛ile deliberative, de consiliile locale ∫i, respectiv, jude˛ene.
Amendamentul meu vizeaz„ men˛inerea situa˛iei existente de p‚n„ acum a practicii corecte, ca aceste documenta˛ii tehnico-economice s„ fie aprobate de ordonatorul principal de credite.
De altfel, Guvernul nu a avut nici contraargumente serioase ∫i la motiva˛ia respingerii s-a scris c„ atribu˛iile ordonatorilor principali de credite, Ón condi˛iile legii, sunt diferite fa˛„ de cele ale organelor deliberative. E un lucru normal, este scris Ón lege, deci nu exist„ nici argumente din partea Guvernului Ómpotriva amendamentului meu.
Œn ipoteza Ón care se men˛ine textul ini˛iatorului, exist„ riscul bloc„rii activit„˛ii consiliilor locale. Mul˛umesc.
V„ mul˛umesc.
Rog, punctul de vedere al Guvernului. Microfonul nr. 9.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
™i Ón actuala form„ a legii, aceste documenta˛ii tehnico-economice ∫i toate documentele la care se face referire Ón amendament sunt aprobate de autorit„˛ile deliberative.
Consiliile locale ∫i jude˛ene p‚n„ la urm„ aprob„ ∫i bugetul, deci este vorba de o coeren˛„ Ón procesul decizional la nivel local.
V„ mul˛umesc. Comisia.
Domnul pre∫edinte C‚rlan.
Comisiile reunite nu sus˛in amendamentul propus de domnul senator Funar.
Consider„m c„ Legea finan˛elor publice locale trebuie s„ fie corelat„ cu Legea administra˛iei publice locale. Este un atribut exclusiv al consiliului local administrarea patrimoniului public sau privat al unit„˛ii administrativteritoriale, iar decizia asupra documenta˛iilor tehnicoeconomice ale obiectivelor de investi˛ii trebuie s„ r„m‚n„ un atribut al consiliului local, al autorit„˛ii deliberative.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Mul˛umesc.
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra amendamentului propus de domnul senator la art. 44 alin. 1, nesus˛inut de c„tre ini˛iatorul proiectului de lege.
V„ rog s„ vota˛i.
Amendamentul a fost respins, Óntrunind 13 voturi pentru, 43 Ómpotriv„ ∫i o ab˛inere.
La punctul 10 din raport se propune eliminarea alin. 3 din art. 49.
Renun˛a˛i la 10.
V„ rog, ave˛i cuv‚ntul pentru amendamentul de la pozi˛ia 11 din raport, art. 61.
## **Domnul Ilie Stoica**
**:**
Eu trebuie s„ prezint amendamentul.
2. Dac„ textul r„m‚ne neschimbat, continu„m s„ ne min˛im pe noi, pentru c„ atunci c‚nd se formeaz„ bugetele locale, ordonatorii prev„d îcheltuieli de personal“ la î51.02“, sume cu mult mai mari dec‚t cele reale, care rezult„ Ón baza unor calcule, de team„ de a nu r„m‚ne f„r„ prevederi bugetare la acest capitol de execu˛ie bugetar„.
De regul„, se prev„d venituri suplimentare la îAlte venituri“, ca s„ poat„ prevedea suplimentar la î52“ — îAlte venituri“.
· procedural
1 discurs
<chair narration>
#1170313. Oricum salariile din sectorul bugetar sunt aprobate ∫i prev„zute de Legea nr. 154/1999. Acolo se prev„d limite maxime ∫i minime, Ón sc„ri ∫i trepte de salarizare. Nu Ón˛eleg de ce Guvernul nu vrea s„ renun˛e la acest alineat. Organigrama ∫i statul de func˛ii ale consiliului local ∫i consiliului jude˛ean sunt aprobate de c„tre consiliu.
Care este problema? Guvernul sus˛ine c„ urm„re∫te din motive infla˛ioniste aceste cheltuieli bugetare. Nimic mai fals. N-are nimic una cu alta!
· other · respins
78 de discursuri
V„ mul˛umesc.
Punctul de vedere al Guvernului.
Autonomia local„ nu este afectat„, pentru c„ cheltuielile de personal sunt stabilite la Ónceputul anului. Aceast„ prevedere are menirea de a Ómpiedica transferul de la alte capitole, cum ar fi investi˛iile, spre cheltuieli salariale, unde trebuie s„ men˛ionez c„ avem o situa˛ie nu foarte bun„, deci cheltuieli foarte mari Ón raport cu P.I.B.
La punctul 10?
Œmi cer scuze, domnule senator Funar.
V„ rog, s„-l l„s„m pe domnul senator Stoica pentru a ne prezenta amendamentul de la art. 49.
Ave˛i cuv‚ntul.
Domnule pre∫edinte, Domnilor senatori,
Am propus eliminarea acestui alin. 3 din urm„toarele considerente.
Prin men˛inerea lui se Óngr„de∫te dreptul autorit„˛ii locale de a beneficia de autonomia local„ prev„zut„ de Legea nr. 215/2001 ∫i de Constitu˛ie, art. 120 alin. (1): îAutorit„˛ile publice Ón teritoriu se organizeaz„ ∫i func˛ioneaz„ Ón temeiul principiilor autonomiei locale“.
Mul˛umesc. Comisia?
Comisiile ∫i-au Ónsu∫it punctul de vedere al Guvernului ∫i au respins amendamentul propus.
V„ rog s„ v„ pronun˛a˛i prin vot asupra amendamentului de eliminare sus˛inut Ón plenul Senatului de domnul senator Ilie Stoica la art. 49 alin. 3.
V„ rog s„ vota˛i. Pozi˛ia Guvernului este negativ„.
Amendamentul a fost respins, Óntrunind 21 de voturi pentru, 33 voturi Ómpotriv„ ∫i o ab˛inere.
La punctul 11, domnul senator Funar, ave˛i cuv‚ntul. Microfonul nr. 2.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„.
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Sper c„ v„ ve˛i apleca cu mai mult„ aten˛ie asupra acestui articol ∫i ve˛i accepta amendamentul pe care l-am formulat.
Se Óncearc„ practic, pe de o parte, o revenire la centralizare, ca Ón perioada comunist„, iar, pe de alt„ parte, s„ se creeze cadrul legal pentru Óncurajarea actelor de corup˛ie, respectiv ini˛iatorul a prev„zut c„ autorit„˛ile administra˛iei publice locale pot contracta sau garanta Ómprumuturi numai cu avizul Comisiei de autorizare a Ómprumuturilor locale. Se Óncalc„ autonomia local„. Un consiliu local, un consiliu jude˛ean nu mai poate decide, Ón limita prevederilor legale, la ce credite s„ recurg„ dec‚t dac„ ajunge la Bucure∫ti la aceast„ Comisie de autorizare a Ómprumuturilor locale.
BineÓn˛eles, ca ∫i Ón alte cazuri, cum este la B.C.R., la C.E.C. ∫i Ón alte p„r˛i, la Fondul îProprietatea“, Guvernul, prin hot„r‚re, stabile∫te membrii s„i care fac parte din aceast„ comisie ∫i s-a g‚ndit s„ nu-i lase lefteri, s„ lucreze pe bani publici pu˛ini. Œn celelalte cazuri, le-a prev„zut numai 20.000 de euro pe lun„, ca membri Ón comisiile de privatizare la C.E.C. sau B.C.R.; aici s-au g‚ndit s„ le acorde numai 20% din indemniza˛ia secretarului de stat.
Oricum, pe fond, comisiile solicit„ respingerea amendamentului, pe motiva˛ia prezentat„ de reprezentantul ini˛iatorului.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
V„ mul˛umesc.
Stima˛i colegi, v„ rog s„ fi˛i aten˛i!
La art. 61 domnul senator Funar a formulat dou„ amendamente.
Un prim amendament, pe care Ól
Vot · Respins
Adoptarea proiectului Hot„r‚rii pentru modificarea art. 4 din Hot„r‚rea Senatului nr. 29/2005 privind Ónfiin˛area unei comisii de anchet„ pentru investigarea afirma˛iilor cu privire la existen˛a unor centre de deten˛ie ale C.I.A. sau a unor zboruri ale avioanelor Ónchiriate de C.I.A. pe teritoriul Rom‚niei
- Dac„ ar fi fost admis, atunci el venea Ón contradic˛ie
- cu amendamentul de la alin. 4.
-
Vot · approved
Adoptarea proiectului Hot„r‚rii pentru modificarea art. 4 din Hot„r‚rea Senatului nr. 29/2005 privind Ónfiin˛area unei comisii de anchet„ pentru investigarea afirma˛iilor cu privire la existen˛a unor centre de deten˛ie ale C.I.A. sau a unor zboruri ale avioanelor Ónchiriate de C.I.A. pe teritoriul Rom‚niei
La pozi˛ia 12 Ón raport, art. 63 alin. 4, domnii senatori Funar ∫i Simionescu.
Domnul senator Gheorghe Funar, v„ rog. Ave˛i cuv‚ntul.
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Nu este nevoie s„ se Ónfiin˛eze aceast„ Comisie de autorizare a Ómprumuturilor locale, Ón condi˛iile Ón care exist„ lege ∫i exist„ autorit„˛i deliberative alese de c„tre cet„˛eni. Dac„ dori˛i s„ Óncuraj„m corup˛ia ∫i centralizarea, atunci sus˛ine˛i varianta Guvernului.
Mul˛umesc.
Punctul de vedere al Executivului.
Datoriile autorit„˛ilor locale intr„ Ón datoria public„ general„. Aceast„ comisie are rolul de a verifica bonitatea ∫i legalitatea angaj„rii acestor credite. Nu impieteaz„ asupra autonomiei locale. Dac„ dosarele sunt corect Óntocmite, ele sunt aprobate.
Œn alt„ ordine de idei, indemniza˛ia lunar„ reprezint„ o r„splat„ pentru un volum de munc„ foarte mare ∫i o responsabilitate Ón egal„ m„sur„.
V„ mul˛umesc.
Domnul pre∫edinte Dan C‚rlan.
Comisiile ∫i-au Ónsu∫it punctele de vedere ale ini˛iatorului, au respins amendamentul, ∫i semnalez c„, dac„ acest amendament ar fi admis Ón forma redactat„ de ini˛iator, s-ar na∫te o contradic˛ie. La alin. 3 se elimin„ îcomisia de autorizare“, iar la alin. 4 se stabile∫te indemniza˛ia de 10% pentru membrii comisiei.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Œncep eu s„-l sus˛in ∫i-l rog pe colegul Simionescu Aurel s„ continue cu argumenta˛ia.
A∫a cum cunoa∫te˛i, doamnelor ∫i domnilor senatori, prin actuala legisla˛ie se permite autorit„˛ilor locale s„ recurg„ la Ómprumuturi Ón limita a cel mult 20% din totalul veniturilor prev„zute la art. 5 alin. 2 lit. a) din lege. Amendamentul nostru vizeaz„ cre∫terea acestei limite la 30%.
Ne-am consultat cu reprezentan˛ii autorit„˛ilor publice locale. Cu to˛ii sus˛in cre∫terea la cel pu˛in 30%. Guvernul a venit cu un pas mic: cre∫terea numai la 25%. Nu este posibil s„ se realizeze numeroasele proiecte ∫i programe ale autorit„˛ilor publice locale, mai ales acum, Ón pragul ader„rii la Uniunea European„, Ón ipoteza Ón care accept„m ca limita s„ fie majorat„ numai cu 5%.
Pentru a putea s„ ne apropiem de standardele din Uniunea European„, este necesar s„ d„m posibilitatea consiliilor locale ∫i jude˛ene s„ se Ómprumute Ón limita a 30% din veniturile proprii.
V„ mul˛umesc.
V„ mul˛umesc.
Domnul senator Aurel Simionescu.
## Domnule pre∫edinte,
Logica nu mai func˛ioneaz„ ∫i nu cred c„ mai are sens s„ mai sus˛inem acest lucru, pentru c„ pu˛in mai Ónainte am aprobat sau am respins un astfel de proiect
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 de lege, ini˛iat de doi dintre colegii no∫tri de la P.N.L., de la putere, care viza 30%.
Deci at‚ta vreme c‚t nu se dore∫te ca autorit„˛ile locale s„ aib„ ni∫te disponibilit„˛i mai mari, at‚ta vreme c‚t se dore∫te s„ Ómp„r˛im dup„ o formul„ extrem de rigid„, probabil c„ argumentele tehnice nu-∫i mai au rostul.
V„ mul˛umesc.
V„ mul˛umesc.
Domnule senator Gheorghe Funar, dori˛i s„ interveni˛i la interven˛ia colegului?
Ave˛i cuv‚ntul.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Doar o precizare. Propunerea legislativ„ care a fost respins„ ast„zi f„cea referire la 40%. Deci nu 30%, ci 40%!
V„ mul˛umesc. Guvernul, punctul de vedere.
Œn leg„tur„ cu acest procent au fost negocieri Óndelungate Óntre Ministerul Finan˛elor Publice, Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor, structurile asociative ∫i Banca Mondial„.
Procentul de 20 este destul de ridicat comparativ cu alte state europene. Foarte pu˛ine unit„˛i administrativteritoriale s-au apropiat Ón Rom‚nia de gradul de Óndatorare de 20%, iar gradul de Óndatorare de 25% a fost acceptat de c„tre structurile asociative ale ale∫ilor locali.
V„ mul˛umesc. Comisiile?
Comisia ∫i-a Ónsu∫it punctul de vedere al Guvernului. Solicit„m respingerea propunerii alternative de 30%.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
V„ mul˛umesc.
Vot · Respins
Adoptarea proiectului Hot„r‚rii pentru modificarea art. 4 din Hot„r‚rea Senatului nr. 29/2005 privind Ónfiin˛area unei comisii de anchet„ pentru investigarea afirma˛iilor cu privire la existen˛a unor centre de deten˛ie ale C.I.A. sau a unor zboruri ale avioanelor Ónchiriate de C.I.A. pe teritoriul Rom‚niei
Punctul 13, amendament formulat de domnul Funar, doamna Vedina∫, domnul Simionescu.
Deci se renun˛„.
Punctul 14. Titlul capitolului VII. Ave˛i cuv‚ntul.
Din sal„
#126417## **Din sal„:**
Aici este microfonul!
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Dragi colegi,
Am ˛inut s„ vin la tribuna Senatului pentru c„ vreau s„ v„ vorbesc de aici Óncerc‚nd s„ v„ atrag aten˛ia asupra acestei reglement„ri care, Ón opinia mea, ar trebui s„ fie eliminat„ din proiectul de lege.
V„ rog s„ observa˛i c„ acest capitol intitulat îDispozi˛ii institu˛ionale“ Ó∫i propune s„ creeze un nou organism care se nume∫te îComitetul pentru Finan˛ele Locale“, care este un organism cu rol consultativ Ón ceea ce prive∫te elaborarea actelor normative Ón aceast„ materie.
Dragi colegi,
Vreau s„ v„ Óntreb retoric: este nevoie s„ Ónfiin˛„m o nou„ structur„, un nou organism colegial, c‚nd ∫tim c„ exist„ at‚tea structuri Ón sistemul actual care pot s„ avizeze din punct de vedere consultativ aceste reglement„ri?
Mai mult, analiz‚nd structura statutului s„u, vedem c„ este o structur„ de tip parteneriat, f„r„ personalitate juridic„. Din punctul meu de vedere, avem de-a face cu un soi de bizarerie juridic„, pentru c„, dac„ este un subiect de drept, s„ spunem, f„r„ personalitate juridic„, un fond — cum se nume∫te el —, un comitet, dac„ nu are personalitate juridic„ Ónseamn„ c„ el nu are inclusiv dreptul de a emite acte juridice, de a avea organe de conducere, de a fiin˛a din punct de vedere juridic.
Care este scopul pentru care el a fost constituit?
Ca s„ nu v„ mai spun c„ Ón structura lui se reg„sesc reprezentan˛i de la Parlament. De pild„, Parlamentul Rom‚niei are voie s„ desemneze un singur reprezentant. Deci cele dou„ Camere ale Parlamentului, Ón care func˛ioneaz„ at‚tea partide, alian˛e etc., vor fi Ón situa˛ia de a c„dea de comun acord asupra unei singure persoane care s„-l reprezinte. Iar pe l‚ng„ aceast„ persoan„ vor mai fi reprezentan˛i ai Ministerul Finan˛elor Publice ∫i al˛i reprezentan˛i de natura celor desemna˛i.
Dragi colegi,
Eu cred c„ avem destule structuri, cred c„ sunt destule organisme Ón Rom‚nia care func˛ioneaz„. Eu cred c„ trebuie s„ ne preocup„m mai mult de banii publici ∫i s„ nu ajungem s„ Óntrecem epoca lui Caragiale, c‚nd se Ónfiin˛au comitete ∫i comisii care nu aveau nici un grad de rezonabilitate, nici o legitimitate ∫i a c„ror singur„ ra˛iune era s„ mai atribuie ni∫te avantaje pentru unii ∫i al˛ii.
V„ mul˛umesc. Alte interven˛ii? Reprezentantul Guvernului? Microfonul nr. 9.
Acest comitet a fost Ónfiin˛at ca o structur„ lucrativ„ Ón care Guvernul, ale∫ii locali ∫i Parlamentul s„ poat„ negocia, Óntr-un cadru institu˛ional, prevederile legate de procesul de transferuri bugetare.
Legat de cheltuieli, sunt func˛ii neretribuite, deci nu cresc cheltuielile, ∫i este o institu˛ie pe care am preluat-o dup„ modelul unor ˛„ri europene.
Comisia?
Din punct de vedere procedural, comisia solicit„ respingerea amendamentului enun˛at, av‚nd Ón vedere c„ la acela∫i articol a fost, la nr. 13 din lista amendamentelor admise, o alt„ redactare ∫i, pe cale de consecin˛„, acest amendament trebuie respins.
Pe fond, suntem de acord Óntru totul cu argumentele prezentate de domnul secretar de stat Liviu Radu. Este o structur„ consultativ„, care reune∫te beneficiarii, adic„ cele 4 structuri asociative din administra˛ia local„, ministerele ini˛iatoare ∫i Legislativul.
Solicit„m respingerea amendamentului.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## V„ mul˛umesc.
Vot · approved
Adoptarea proiectului Hot„r‚rii pentru modificarea art. 4 din Hot„r‚rea Senatului nr. 29/2005 privind Ónfiin˛area unei comisii de anchet„ pentru investigarea afirma˛iilor cu privire la existen˛a unor centre de deten˛ie ale C.I.A. sau a unor zboruri ale avioanelor Ónchiriate de C.I.A. pe teritoriul Rom‚niei
La punctul 15 mai avem un amendament formulat de domnul senator Dan C‚rlan.
Œl sus˛ine˛i? Renun˛a˛i, da?
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i Ón leg„tur„ cu amendamentele admise, existente Ón anexa nr. 1. Da.
V„ mul˛umesc.
Deci r„m‚ne s„ d„m vot pe raportul final, cu amendamente, ∫i vot pe lege.
Domnul senator Puskás. V„ rog, domnule senator. Numai dup„ ce vorbe∫te domnul senator Puskás!
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Distins Senat,
Eu propun s„ continu„m cu punctul 22. Deci s„ l„s„m la sf‚r∫itul programului punctele 20 ∫i 21, care au multe amendamente respinse ∫i vor fi discu˛ii, av‚nd Ón vedere c„ urm„toarele au termen de adoptare tacit„ 24 aprilie. S„pt„m‚na viitoare fiind una special„, datorit„ Pa∫telui catolic, poate c„ vor trece printr-o acceptare tacit„ dac„ nu discut„m ast„zi.
De aceea, propun s„ trecem Ón revist„ acele propuneri legislative care au termenul de adoptare tacit„ s„pt„m‚na viitoare ∫i s„pt„m‚na urm„toare.
V„ mul˛umesc.
V„ mul˛umesc.
Domnul senator Funar.
## **Domnul Gheorghe Funar:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
S-a votat la Ónceputul ∫edin˛ei ordinea de zi de ast„zi. S-a discutat Ón Biroul permanent ∫i s-a acceptat ca ziua de joi s„ fie zi de vot pentru legile organice. A∫a a sus˛inut ∫i liderul Alian˛ei D.A., au acceptat ∫i ceilal˛i lideri ∫i s-a decis Ón Biroul permanent.
Deci este necesar s„ parcurgem ordinea de zi. Ajungem p‚n„ la ora 13,00, Ón ritmul Ón care s-a lucrat ast„zi ∫i cu conducerea competent„ a domnului pre∫edinte de ∫edin˛„, s„ epuiz„m ordinea de zi.
Din sal„
#132451Supune˛i la vot!
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## V„ mul˛umesc.
Nu, stima˛i colegi. Conduc„torul de ∫edin˛„ are dreptul s„ supun„ votului, are obliga˛ia s„ supun„ dezbaterii un proiect de lege ∫i are dreptul, constat‚nd Ón func˛ie de cvorumul de ∫edin˛„ ∫i pentru proiectul de lege respectiv, s„ decid„ dac„ s„-l supun„ votului sau nu Ón aceea∫i ∫edin˛„.
Deci cred c„ este o lege foarte important„, la care sunt convins c„ doresc s„-∫i aduc„, prin vot, aportul ∫i colegii care nu sunt prezen˛i Ón acest moment Ón sal„, motiv pentru care o am‚n pentru s„pt„m‚na viitoare.
Vot · approved
Adoptarea proiectului Hot„r‚rii pentru modificarea art. 4 din Hot„r‚rea Senatului nr. 29/2005 privind Ónfiin˛area unei comisii de anchet„ pentru investigarea afirma˛iilor cu privire la existen˛a unor centre de deten˛ie ale C.I.A. sau a unor zboruri ale avioanelor Ónchiriate de C.I.A. pe teritoriul Rom‚niei
Solicitarea este aprobat„ de plenul Senatului, cu 42 de voturi pentru ∫i 6 Ómpotriv„.
Œn leg„tur„ cu supunerea la vot a solicit„rii domnului senator Funar, nu pot s„ o fac, Óntruc‚t ˛ine de conducerea ∫edin˛ei. Deci conduc„torul de ∫edin˛„ stabile∫te dac„ supune la vot sau nu un proiect de lege.
V„ rog, domnule senator Ungheanu.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
## **Domnul Mihai Ungheanu:**
Domnule pre∫edinte de ∫edin˛„,
Intervenisem Ón leg„tur„ cu aceast„ problem„ care s-a votat, dar nu vreau s„ pierd prilejul de a spune c‚teva vorbe Ón leg„tur„ cu aceast„ manier„.
Deci s-a stabilit Ón Biroul permanent ca votul final pe legile organice s„ se dea Ón fiecare zi de joi a s„pt„m‚nii. Dumneavoastr„ spune˛i c„ ave˛i libertatea s„ le muta˛i Ón alt„ zi.
P„rerea mea este c„ acesta trebuie s„ fie un lucru mai deliberat ∫i Ón care s„ aib„ un rol liderii de grup. Dac„ s„rim peste institu˛ia liderilor de grup Ón permanen˛„ ∫i o folosim fiecare cum ne convine nu este bine.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Sunt de acord Ón principiu cu sus˛inerile dumneavoastr„, domnule senator, dar interven˛ia mea vizeaz„ realizarea procesului legislativ, ∫i nu blocarea.
Personal sus˛in aceast„ lege, pentru c„ am lucrat mai bine de 15 ani Óntr-o administra˛ie local„ ∫i ∫tiu exact foarte bine despre nevoile de la acel nivel. Dar am s„ v„ rog s„ respect„m ceea ce se hot„r„∫te Ón Biroul permanent ∫i voi ruga foarte mult colegii, mai ales de la putere, s„ se prezinte la serviciu ∫i s„ vin„ s„ ia cuv‚ntul, s„ voteze, s„ participe activ.
Eu v„d aici c„ sunt domni mini∫tri care ∫i-au l„sat treburile pe birou, sunt convins, ca s„ vin„ s„ participe la aceast„ ∫edin˛„. Deci pentru d‚n∫ii este Óntr-adev„r o pierdere de timp s„ vin„ s„ stea, ca noi dup„ aceea s„ am‚n„m dezbaterile. Nu m„ refer numai la ast„zi, ci ∫i la alt„ dat„.
Rog puterea s„ vin„ ca s„ ne facem treaba a∫a cum trebuie Ón Parlament. Deci s„ venim la serviciu. Repet, domnii mini∫tri pe care i-am v„zut ∫i sunt aici au venit ∫i ∫i-au l„sat toate treburile acolo gr„mad„ ca s„ vin„ s„ voteze, ∫i noi o tot am‚n„m de colo-acolo. Nici noi nu ∫tim dac„ e alb„ sau e neagr„!
## **Domnul Mihai Ungheanu:**
Nu este vorba de blocare, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„! Mergeam Ónainte, a∫a cum este firesc, ne opream acolo unde era firesc s„ ne oprim.
Deci este o decizie pe care eu nu o Ón˛eleg Ón Óntregime ∫i cred c„ este sus˛inut„ Ón Óntregime.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## V„ mul˛umesc.
Eu Ómi asum, domnule coleg, at‚ta timp c‚t dorim s„ dezbatem cele 20 de proiecte de lege, nu s„ fie adoptate tacit.
Trecem la punctul 22 din ordinea de zi...
Numai pu˛in!
Domnul senator T„n„sescu.
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Consider, ca ∫i ceilal˛i, ca ∫i dumneavoastr„, c„ aceast„ lege este foarte important„. Ea vine s„ amelioreze Óntr-o oarecare m„sur„ activitatea local„ ∫i sigur c„ aceasta vizeaz„ Óntotdeauna un lucru care merge spre ridicarea nivelului de civiliza˛ie al popula˛iei, o stare mai bun„ ∫i a∫a mai departe.
Cred c„ e bine s„ se dezbat„ mult mai serios aceast„ lege. S-a trecut peste c‚teva amendamente foarte importante, cele care, chipurile, au fost respinse ∫i dup„ aceea respinse de plen ∫i nu Ón˛eleg de ce nu st„m s„ analiz„m nevoile celor de la nivel local.
Nu Ónseamn„ c„ dac„ se vine cu o lege ea este imuabil„ ∫i nu poate nimeni umbla Ón ea, pentru c„ ini˛iatorul, mai ales dac„ este Guvernul, trebuie s„ fie cel care decide Ón totalitate. Cele c‚teva interven˛ii ale colegilor no∫tri privind amendamentele respinse au dovedit c„ ei s-au documentat ∫i c„ trebuia poate f„cut Ón a∫a fel Ónc‚t unele dintre ele s„ fie admise. Numai c„, vede˛i, se merge pe ideea unui ordin al ridic„rii degetului Ón sus sau Ón jos ∫i nu cred c„ este bine ∫i frumos.
V„ mul˛umesc, domnule senator.
Nu. Port ∫i cravata de culoarea dumneavoastr„, a∫a c„ v„ mul˛umesc foarte mult.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## S-a observat, domnule senator.
Cu toate acestea, am sentimentul c„ mini∫trii prezen˛i la dezbateri doresc s„ sar peste cele dou„ legi... _(Discu˛ii, r‚sete_ .) ∫i s„ continu„m cu dezbaterea proiectelor de lege de la punctul 22. De altfel, s-a ∫i votat acest lucru.
Trecem la punctul 22 din ordinea de zi: propunerea legislativ„ privind completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole ∫i a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 ∫i ale Legii nr. 169/1997.
Comisia pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„.
Ini˛iatorul este prezent?
Nu este.
Nu este.
V„ rog, punctul de vedere al comisiei. Domnul David.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Este o propunere legislativ„ prin care se cere reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere pentru Funda˛ia îElias“.
Comisia noastr„ a dezb„tut aceast„ propunere legislativ„. Are avizul negativ al Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, iar raportul dat de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 comisia noastr„ este de respingere, pentru c„ Funda˛ia îElias“ este o persoan„ juridic„ ∫i are la dispozi˛ie procedura de drept comun, reglementat„ prin lege, pentru dob‚ndirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier, ∫i nu printr-o propunere legislativ„.
V„ mul˛umesc.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
V„ mul˛umesc. Punctul de vedere al Guvernului. Microfonul nr. 8.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Guvernul nu sus˛ine aceast„ propunere legislativ„. V„ mul˛umesc.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
V„ consult dac„ dori˛i s„ interveni˛i.
Raportul este negativ. V„ rog s„ v„ exprima˛i prin vot. Legea are caracter de lege organic„.
V„ rog s„ vota˛i.
Cu 33 de voturi pentru, 4 Ómpotriv„ ∫i 3 ab˛ineri, raportul Óntocmit de Comisia pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„ este adoptat de plenul Senatului.
Nu ∫tiu de ce s-a stins ecranul imediat!
3 ab˛ineri, 4 Ómpotriv„.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
## Da?
3 ab˛ineri ∫i 4 voturi Ómpotriv„. Legea are caracter de lege organic„.
V„ rog s„ v„ exprima˛i prin vot Ón leg„tur„ cu legea. Raportul este de respingere.
Vot final pe lege.
Cu 5 voturi pentru, 26 Ómpotriv„ ∫i o ab˛inere, proiectul de lege este respins.
Trecem la punctul 23 din ordinea de zi: propunerea legislativ„ pentru modificarea alin. 1 ∫i 3 ale art. 21[1] din Legea nr. 268/2002 privind privatizarea societ„˛ilor comerciale ce de˛in Ón administrare terenuri proprietate public„ ∫i privat„ a statului cu destina˛ie agricol„ ∫i Ónfiin˛area Agen˛iei Domeniului Statului.
Comisia pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„, rog, punctul de vedere. _(Rumoare, discu˛ii._ )
Ini˛iatorii sunt prezen˛i?
V„ rog, domnule pre∫edinte. Microfonul nr. 7.
## **Domnul Gheorghe David:**
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Aceast„ propunere legislativ„ are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic pentru concesionare direct„ a suprafe˛elor cu destina˛ie agricol„ ∫i a suprafe˛elor aflate sub luciu de ap„, care nu fac parte din capitalul social, c„tre asocia˛iile care de˛in active aferente amenaj„rilor piscicole, de c„tre Agen˛ia Domeniilor Statului.
Vreau s„ fac precizarea c„ aceast„ propunere legislativ„ are avizul negativ al Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, iar comisia noastr„ a Óntocmit un raport de respingere.
™i a∫ da un singur motiv, din mai multe care sunt. ™i anume, terenul agricol aflat sub luciul de ap„ a fost predat de Agen˛ia Domeniilor Statului c„tre Compania Na˛ional„ de Administra˛ie a Fondului Piscicol, atribuirea direct„ a terenului f„c‚ndu-se de c„tre aceasta din urm„.
V„ mul˛umesc. V„ mul˛umesc...
V„ rog, punctul de vedere al Guvernului.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Guvernul nu sus˛ine aceast„ propunere legislativ„. V„ mul˛umesc.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Dori˛i s„ interveni˛i la dezbateri generale?
Vot · approved
Adoptarea proiectului Hot„r‚rii pentru modificarea art. 4 din Hot„r‚rea Senatului nr. 29/2005 privind Ónfiin˛area unei comisii de anchet„ pentru investigarea afirma˛iilor cu privire la existen˛a unor centre de deten˛ie ale C.I.A. sau a unor zboruri ale avioanelor Ónchiriate de C.I.A. pe teritoriul Rom‚niei
S-a oprit? Nu ∫tiu de ce.
Stima˛i colegi, v„ propun s„ revot„m. V„ rog s„ v„ exprima˛i prin vot asupra raportului de respingere.
Rog colegii senatori prezen˛i Ón sal„ s„ voteze! Noi ne g„sim Ón situa˛ia de multe ori c„ voteaz„ ∫i cei absen˛i, dar v„d c„ nu voteaz„ cei prezen˛i.
Cu 41 de voturi pentru, 3 Ómpotriv„ ∫i 3 ab˛ineri, raportul Comisiei pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„ este adoptat.
Insuficiente. Legea are caracter de lege organic„.
Vot · approved
Adoptarea proiectului Hot„r‚rii pentru modificarea art. 4 din Hot„r‚rea Senatului nr. 29/2005 privind Ónfiin˛area unei comisii de anchet„ pentru investigarea afirma˛iilor cu privire la existen˛a unor centre de deten˛ie ale C.I.A. sau a unor zboruri ale avioanelor Ónchiriate de C.I.A. pe teritoriul Rom‚niei
Cu 8 voturi pentru, 37 Ómpotriv„ ∫i 4 ab˛ineri, proiectul de lege este respins.
- V„ rog, domnule senator, ave˛i cuv‚ntul. Microfonul
- nr. 3.
## **Domnul Ovidiu Teodor Cre˛u:**
Domnule pre∫edinte,
V„d c„ Ón continuare sunt legi organice, iar noi Ón sal„ nu suntem 69... V-a∫ ruga s„ verifica˛i.
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Rog colegii secretari s„ numere.
Invit colegii senatori Ón sal„. Mai avem 30 de minute de lucru. Mai avem multe legi.
Din sal„
#143501Numai liderii pot cere cvorumul.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
**Domnul Doru Ioan T„r„cil„:** Fekete Szabó Andras Levente absent Filipescu Teodor absent Ave˛i dreptate. Florescu Ion absent ™i dumneavoastr„ ave˛i dreptate, dar, Ón mod cert, are Flutur Gheorghe Guvern dreptate ∫i colegul nostru. Frunda György delega˛ie Haide˛i s„ mergem Óncet, a∫a... Deci g‚ndi˛i-v„! Funar Gheorghe prezent Domnul secretar Funar spune c„ sunt 52 pe partea G„ucan Constantin absent d‚nsului. Domnul Puskás Ómi spune... Geoan„ Mircea Dan absent **Domnul Gheorghe Funar**
**:** Georgescu Radu Cristian absent Gheorghe Constantin prezent Pe total...
Ha∫otti Puiu prezent Ila∫cu Ilie delega˛ie **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:** Iliescu Ion absent Ilu∫c„ Daniel prezent Per total... Da. Ion Vasile absent Stima˛i colegi, invit colegii senatori Ón sal„. Haide˛i s„ Iorga Nicolae Marian absent mai lu„m legile, cel pu˛in pe cele care au termen de Iorgovan Antonie prezent adoptare tacit„...
Io˛cu Petru Nicolae prezent Da. V„ rog. Iv„nescu Paula Maria prezent„ Cei doi colegi secretari Ómi confirm„ c„ Ón acest Jurcan Dorel prezent moment nu exist„ cvorum Ón sal„. Loghin Irina absent„ Œl invit pe domnul secretar Puskás s„ fac„ apelul. Lupoi Mihail delega˛ie **Domnul Puskás Valentin Zoltán:** Maior George Cristian absent Mardare Radu C„t„lin absent Antonie ™tefan Mihail prezent Marinescu Marius prezent Apostol Neculai absent Markó Béla Guvern Arca∫ Viorel prezent Mele∫canu Teodor Viorel prezent Ardelean Aurel absent Mereu˛„ Mircea Gheorghe prezent Arion Viorel prezent Mih„escu Eugen euroobservator Athanasiu Alexandru euroobservator Mih„ilescu Petru ™erban absent Basgan Ion prezent Moisuc Viorica Georgeta Pompilia absent„ Berceanu Radu Mircea absent Moraru Ion absent Blaga Vasile Guvern Mor˛un Alexandru Ioan euroobservator Bobe∫ Marin absent Neagoe Otilian absent Cazacu Cornelia prezent„ Neagu Nicolae prezent C‚mpeanu Radu Anton prezent Németh Csaba absent C‚rlan Dan prezent Nicolae ™erban prezent Chelaru Ioan absent Nicolai Norica prezent„ Cintez„ Mircea prezent Novolan Traian absent Ciornei Silvia euroobservator Onaca Dorel Constantin prezent Cioroianu Adrian Mihai euroobservator Oprea Mario Ovidiu prezent Cismaru Ivan prezent Oprescu Sorin Mircea absent Copos Gheorghe Guvern Pascu Corneliu absent Corondan Ion absent P„curaru Nicolae Paul Anton absent Cozm‚nc„ Octav absent P„unescu Adrian absent Cre˛u Corina euroobservator Pere∫ Alexandru prezent Cre˛u Ovidiu Teodor prezent Pete ™tefan prezent Cucuian Cristian prezent Petre Maria prezent„ Cuta∫ George Sabin absent Petrescu Ilie absent Daea Petre prezent Popa Aron Ioan prezent David Cristian prezent Popa Dan Gabriel prezent David Gheorghe prezent Popa Nicolae Vlad prezent Diaconescu Cristian absent Popescu Dan Mircea absent Dina Carol absent Popescu Ionel prezent Dinescu Valentin absent Popescu Irinel absent D‚ncu Vasile euroobservator Popescu Mihail prezent Duca Viorel Senior euroobservator Prodan Tiberiu Aurelian prezent Dumitrescu Ion Mihai prezent Puskás Valentin Zoltán prezent Dumitrescu Gheorghe Viorel prezent R„doi Ion absent Dumitru Constantin prezent R„doi Ovidiu prezent Eckstein Kovács Péter absent R„dulescu Cristache prezent
**:**
Pe total...
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Per total... Da.
Stima˛i colegi, invit colegii senatori Ón sal„. Haide˛i s„ mai lu„m legile, cel pu˛in pe cele care au termen de adoptare tacit„...
Cei doi colegi secretari Ómi confirm„ c„ Ón acest moment nu exist„ cvorum Ón sal„.
## 32 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
fiÓrle Radu euroobservator Ungheanu Mihai absent Ungureanu Vasile Ioan D„nu˛ prezent Vasilescu Gavril„ prezent V„c„roiu Nicolae absent V„rg„u Ion prezent Vedina∫ Verginia absent„ Verestóy Attila absent Voiculescu Dan absent Vosganian Varujan absent Vraciu Jan prezent
Roibu Aristide absent fiÓrle Radu euroobservator Sab„u Dan prezent Ungheanu Mihai absent S‚rbu Ilie absent Ungureanu Vasile Ioan D„nu˛ prezent Silistru Doina prezent„ Vasilescu Gavril„ prezent Simionescu Aurel Gabriel prezent V„c„roiu Nicolae absent Sógor Csaba prezent V„rg„u Ion prezent Solcanu Ion absent Stan Petru absent Vedina∫ Verginia absent„ St„noiu Rodica Mihaela delega˛ie Verestóy Attila absent Stoica Ilie absent Voiculescu Dan absent Str„til„ ™erban Cezar prezent Vosganian Varujan absent Stroe Radu prezent Vraciu Jan prezent Szabó Károly Ferenc absent ™erb„nescu Verginia prezent„ **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:** ™erbu Gheorghe Vergil prezent V„ rog s„ preciza˛i dac„ suntem Ón cvorum de lucru. ™ere∫ Ioan Codru˛ Guvern ™tefan Viorel prezent **Domnul Puskás Valentin Zoltán:** ™ter Sever prezent Imediat. Trebuie s„ num„r pe ungure∫te ∫i merge mai Talpe∫ Ioan prezent greu. T„n„sescu Dan Claudiu prezent T„r„cil„ Doru Ioan prezent **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:** Terinte Radu prezent Theodorescu R„zvan Emil prezent Stima˛i colegi, TÓlv„r Angel absent V„ rog s„-mi permite˛i s„ declar Ónchis„ ∫edin˛a Toma Ion absent Senatului. Œn acest moment sunt prezen˛i la lucr„ri doar Tudor Corneliu Vadim absent 64 de senatori. fi‚buleac Mihai absent f c„u Silvia Adriana prezent„ _™edin˛a s-a Óncheiat la ora 12,35, din lipsa cvorumului._
V„ rog s„ preciza˛i dac„ suntem Ón cvorum de lucru.
Imediat. Trebuie s„ num„r pe ungure∫te ∫i merge mai greu.
V„ rog s„-mi permite˛i s„ declar Ónchis„ ∫edin˛a Senatului. Œn acest moment sunt prezen˛i la lucr„ri doar 64 de senatori.
EDITOR: PARLAMENTUL ROM¬NIEI — CAMERA DEPUTAfiILOR
#149454Regia Autonom„ îMonitorul Oficial“, Str. Parcului nr. 65, sectorul 1 **,** Bucure∫ti; C.U.I. 427282; Atribut fiscal R IBAN: RO75RNCB5101000000120001 Banca Comercial„ Rom‚n„ — S.A. — Sucursala îUnirea“ Bucure∫ti ∫i IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direc˛ia de Trezorerie ∫i Contabilitate Public„ a Municipiului Bucure∫ti (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 318.51.29/150, fax 318.51.15, E-mail: marketing@ramo.ro, Internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru rela˛ii cu publicul, Bucure∫ti, ∫os. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 411.58.33 ∫i 410.47.30, tel./fax 410.77.36 ∫i 410.47.23 Tiparul: Regia Autonom„ îMonitorul Oficial“
&JUYDGY|123687]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al Rom‚niei, Partea a II-a, nr. 59/21.IV.2006 con˛ine 32 de pagini.**
Pre˛ul: 6,72 lei noi/67.200 lei vechi
|Prodan Tiberiu Aureliu|prezent| |---|---| |Puskás Valentin Zoltán|prezent| |R„doi Ion|absent| |R„doi Ovidiu|prezent| |R„dulescu Cristache|prezent| |Roibu Aristide|absent| |Sab„u Dan|prezent| |S‚rbu Ilie|prezent| |Silistru Doina|prezent„| |Simionescu Aurel Gabriel|prezent| |Sógor Csaba|prezent| |Solcanu Ion|prezent| |Stan Petru|prezent| |St„noiu Rodica Mihaela|delega˛ie| |Stoica Ilie|prezent| |Str„til„ ™erban Cezar|prezent| |Stroe Radu|prezent| |Szabó Károly Ferenc|prezent| |™erb„nescu Verginia|prezent„| |™erbu Gheorghe Vergil|prezent| |™ere∫ Ioan Codru˛|prezent| |™tefan Viorel|prezent| |™ter Sever|prezent| |Talpe∫ Ioan|prezent| |T„n„sescu Dan Claudiu|prezent| |T„r„cil„ Doru Ioan|prezent| |Terinte Radu|prezent| |Theodorescu R„zvan Emil|prezent| |TÓlv„r Angel|absent| |Toma Ion|prezent| |Tudor Corneliu Vadim|absent| |f‚buleac Mihai|absent| |fc„u Silvia Adriana|absent„| |fÓrle Radu|prezent| |Ungheanu Mihai|prezent| |Ungureanu Vasile Ioan D„nu˛|prezent| |Vasilescu Gavril„|prezent| |V„c„roiu Nicolae|prezent| |V„rg„u Ion|prezent| |Vedina∫ Verginia|prezent„| |Verestóy Attila|absent| |Voiculescu Dan|prezent| |Vosganian Varujan|prezent| |Vraciu Jan|prezent| |
V„ rog s„ fi˛i siguri c„ depunem toate eforturile. De altfel, am f„cut ∫i toate calculele p‚n„ la 15.500 m[3] /s debit al Dun„rii. Nu avem probleme deosebite, iar pentru fiecare localitate — v„ rog s„ re˛ine˛i, nu numai pentru fiecare jude˛, ci pentru fiecare localitate Ón parte — s-au dat ordine exacte asear„, inclusiv de pe ce str„zi s„ fie evacuat„ popula˛ia din case.
Deci aceasta este situa˛ia, domnule coleg, ∫i v„ rog s„ ave˛i Óncredere c„ — ∫i, cu aceast„ ocazie, vreau s„ trimit un mesaj c„tre cet„˛eni — suntem preg„ti˛i s„ intervenim ∫i s„-i ap„r„m.
Al treilea motiv pentru care a fost respins de Guvern este un motiv care e jenant, de-a dreptul jenant, ∫i anume faptul c„ colectarea cotelor diferen˛iate creeaz„ dificult„˛i administrative, adic„ se colecteaz„ mai greu.
Ca atare, toate cele 3 motive, c„ sunt doar 3 motive invocate de Guvern, nu stau Ón picioare.
Œn fapt, doamnelor ∫i domnilor senatori, avem de-a face cu o lege care are urm„toarele avantaje concrete.
Œn primul r‚nd, va conduce la cre∫terea cererii de consum. Se va consuma mai mult, produse de calitate mai bun„.
Œn al doilea r‚nd, un lucru foarte important pentru actuala etap„, nu facem dec‚t s„ respect„m prevederile Directivei a VI-a a Uniunii Europene, care prevede clar c„, pentru produsele alimentare de baz„, Ón cazul nostru, TVA-ul poate fi diferen˛iat la un nivel de minimum 5%.
Un element care, cred eu, chiar dac„ nu declarativ, dar pe fond, pentru noi trebuie s„ fie important, se cheam„ sprijinirea produc„torului rom‚n. S„ nu uit„m c„ competi˛ia cu Uniunea European„ va fi foarte dur„ ∫i, dac„ nu vom g„si forme s„ ne sprijinim propriii produc„tori, s„ nu ne mir„m c„ Ón cur‚nd Rom‚nia se va transforma Óntr-o ˛ar„ de consum, care nu va mai avea produc˛ie de industrie alimentar„ ∫i vom importa de la salamuri p‚n„ la tot ce se poate consuma.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 Am mai avea c‚teva argumente, dac„ vre˛i, legate de nevoia oamenilor de a cump„ra p‚ine mai ieftin„, lapte, carne ∫i ou„. Sunt produse care reprezint„, din calculul f„cut de noi, peste jum„tate din cheltuiala lunar„ a unei familii.
Am avut pl„cuta surpriz„ s„ constat c„ lucrurile nu sunt foarte clare Ón actualul Guvern al Rom‚niei ∫i o spun cu toat„ responsabilitatea. Ieri am Óncercat s„ port un dialog pe aceast„ tem„ cu domnul prim-ministru C„lin Popescu-T„riceanu, s„-i explic ceea ce v-am explicat dumneavoastr„ acum. Din p„cate, nu ne-am putut g„si nici m„car pe telefon, Ón ciuda faptului c„ suntem 4 oameni care spunem c„ purt„m r„spunderea acestei guvern„ri: C„lin Popescu-T„riceanu, Emil Boc, Markó Béla ∫i Dan Voiculescu. Doi din cei patru nu au putut fi g„si˛i la telefon pe o problem„ major„, lucru care mi se pare, Ón cel mai u∫or caz, lips„ de respect ∫i vreau Ón plenul Senatului s„-l informez pe primul-ministru c„ Partidul Conservator ∫i eu personal nu accept„m din partea nim„nui s„ nu ne respecte. Accept„m orice, dar dorim s„ fim respecta˛i!
## Doamnelor ∫i domnilor senatori,
V„ rog, Ón˛elege˛i c„ este o problem„ a noastr„, dac„ vre˛i, ∫i de con∫tiin˛„. Motivele invocate de Guvern le-am desfiin˛at prin argumentele pe care vi le-am dat. Nu r„m‚ne dec‚t ca dumneavoastr„ s„ vota˛i dac„ considera˛i c„ acei oameni care au nevoie s„ cumpere p‚inea, laptele ∫i carnea mai ieftin o pot face sau nu. Eu v„ mul˛umesc foarte mult.
Œn acest proces de aliniere nu se Óncadreaz„ numai pre˛urile administrate, de tipul celor la energie electric„, gaze naturale sau produse purt„toare de accize, cum sunt combustibilii. Se Óncadreaz„ ∫i produse care, pe m„sura integr„rii Rom‚niei Ón Uniunea European„, se vor scumpi. ™i Ón aceast„ categorie intr„, din p„cate, ∫i o important„ parte a produselor alimentare.
Œn clipa de fa˛„, Ón Rom‚nia pre˛ul p‚inii este de c‚teva ori mai mic dec‚t pre˛ul p‚inii Ón Uniunea European„, din dou„ motive: unul dintre motive este c„ o bun„ parte din produc˛ia de panifica˛ie Ónc„ scap„ controlului fiscal, ∫i estim„rile merg de la 25% p‚n„ la 40%, ∫i, Ón al doilea r‚nd, pentru c„, datorit„ faptului c„ rom‚nii sunt mai s„raci, nu a existat capacitatea de absorb˛ie pentru un pre˛ mai mare. Œn clipa Ón care noi vom reduce TVA-ul la p‚ine ∫i la produsele din carne, din cauza acestor motive pre˛ul nu va sc„dea.
Am avut o discu˛ie foarte interesant„ cu reprezentan˛ii patronatelor din industria alimentar„. D‚n∫ii m-au Óncredin˛at c„ pot face un angajament legat de sc„derea corespunz„toare a pre˛ului la toate aceste alimente cu un procent de 7—8%, at‚t c‚t ar Ónsemna reducerea de TVA. ™i eu i-am Óntrebat: ∫i Ón luna iulie, c‚nd va cre∫te
acciza la gaze, ce ve˛i face? Ve˛i spune c„ a trebuit s„ majora˛i pentru c„ au crescut accizele ∫i oricum nu vom putea... Ca s„ nu mai vorbim de faptul c„ nici un patronat din lumea aceasta nu poate s„ impun„ patronilor reducerea pre˛ului. Pentru c„ este suficient unul singur s„ nu reduc„ ∫i acela nu-i Ón patronat, pentru c„ to˛i ceilal˛i se vor alinia la pre˛ul de sus. Acestea sunt legile pie˛ei.
Deci aceast„ promisiune, dincolo, Óntr-adev„r, de sinceritatea ∫i de buna-credin˛„ a celor care o fac, nu are nici o operabilitate pe pia˛„. Pe scurt, reducerea TVA la alimente nu va fi, Ón ciuda aparen˛elor, Ón avantajul omului simplu, din motivele pe care le-am spus.
Al doilea lucru, stima˛i colegi. Hai s„ ne privim ochi Ón ochi! Avem cel mai mic impozit pe salariu din Uniunea European„ ∫i ˛„rile candidate! Avem cel mai mic impozit pe profit. Cu excep˛ia Ciprului, fi„rilor Baltice ∫i Irlandei, avem cel mai mic impozit pe profit. Œn ce prive∫te impozitul pe dividende, chiar majorat de la 10% la 16%, r„m‚ne unul dintre cele mai mici din Europa. Am f„cut eforturi considerabile pentru reducerea fiscalit„˛ii. Vom reduce ∫i contribu˛ia la asigur„ri sociale.
Eu nu pot fi de acord cu interpretarea pe care ini˛iatorul o d„ resurselor bugetare. Stimate coleg, a˛i for˛at Ómpreun„ cu noi, ∫i bine a˛i f„cut, s„ ad„ug„m 1,1 miliarde de euro pentru finan˛area Ónv„˛„m‚ntului. V„ reamintesc, cu tot respectul, c„ aceast„ sum„ trebuie s-o supliment„m. Ea nu era Ón bugetul pe 2006, dar trebuie s-o g„sim. Este vorba de 1,1 miliarde euro. La aceasta se mai adaug„ 7—800 de miliarde pentru programul pe s„n„tate, care nici acestea nu sunt Ón buget.
Deci este vorba de priorit„˛i, ∫i priorit„˛ile acestea, stimate domnule Dan Voiculescu, le-am decis Ómpreun„ cu dumneavoastr„, cu domnul Emil Boc, cu domnul C„lin T„riceanu ∫i cu domnul Markó Béla. De aceea, dac„ dumneavoastr„ ne prezenta˛i un alt fel de priorit„˛i, v„ rog s-o spune˛i aici! Efectul real va fi, stima˛i colegi, c„ de la bugetul de stat va fi un transfer de 450 de milioane de euro c„tre patronii din domeniul alimenta˛iei. Noi putem s„ accept„m ∫i aceasta. Suntem dispu∫i s„ sus˛inem Patronatul Rom‚n Ón aceast„ m„sur„. Numai c„, cel pu˛in din punct de vedere al guvernan˛ilor, p‚n„ Ón anul 2008 noi avem o alt„ categorie de priorit„˛i.
™i a∫ vrea s„ fac o propunere la sf‚r∫it.
Sunt de acord, domnule Dan Voiculescu, cu ceea ce spune˛i Ón leg„tur„ cu chestiunile de comunicare. Adic„ sunt dispus s„ accept aceast„ propunere. De aceea, dat fiind c„ noi discut„m ast„zi strategia fiscal„ ∫i, Ón cadrul strategiei fiscale, am decis s„ nu major„m nici cota unic„, nici TVA — ∫i v„ lini∫tesc aici, stimate coleg de la P.R.M. —, Ón situa˛ia Ón care vom reduce TVA-ul la 9% la alimente, va trebui s„ rediscut„m strategia fiscal„.
Propunerea mea este s„ retrimitem acest document la comisie ∫i dumneavoastr„ s„ discuta˛i cu ceilal˛i colegi. Œn caz contrar, vom vota ast„zi ∫i, ulterior, p‚n„ mergem la Camera Deputa˛ilor, ve˛i reface...
S-a f„cut de la acest microfon o afirma˛ie pe care eu nu ∫tiu cum s-o traduc. Un reprezentant al coali˛iei de la putere a f„cut afirma˛ia c„ Ón Rom‚nia sunt ni∫te impozite extraordinar de mici ∫i c„ va trebui, Ón perspectiva integr„rii, s„ cre∫tem foarte mult impozitele. Nu, stima˛i colegi, nu impozitele Ón Rom‚nia sunt mici, veniturile bugetare sunt mici. Impozitele sunt mari, dar gestiunea colect„rii veniturilor bugetare este proast„ ∫i, de aceea, veniturile care se realizeaz„ sunt mici. Este o mare diferen˛„ Óntre a afirma c„ avem impozite mici ∫i a afirma c„ sunt venituri mici ∫i acestea trebuie s„ ajung„ la un procent mai mare din P.I.B.
Sigur, nu ∫tiu cum se va tran∫a ast„zi aceast„ disput„. Asist„m la o situa˛ie inedit„ c‚nd un partid partener la guvernare Ó∫i va g„si alia˛i Ón r‚ndul partidelor
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006 din opozi˛ie. Probabil c„ aceast„ Alian˛„ va avea c‚∫tig de cauz„ ast„zi ∫i va avea c‚∫tig de cauz„ pentru c„ votul nostru va fi pentru o cauz„ dreapt„.
™i v-a∫ ruga s„ nu ne mai ascundem dup„ deget, f„c‚nd afirma˛ii de genul c„ reducerea TVA-ului nu poate genera sc„dere de pre˛uri! Este total inexact. Œn ultima perioad„, Ón cursul dezbaterilor publice, au fost f„cute cunoscute punctele de vedere ale asocia˛iilor patronale din domeniul industriei alimentare, care au prezentat argumente economice, ra˛ionale din care rezult„ c„ nu nivelul TVA-ului, mare sau mic, determin„ pre˛ul, ci nivelul concuren˛ei din pia˛„. Deci, stima˛i colegi, nu men˛in‚nd TVA-ul la un nivel foarte ridicat oferim o protec˛ie rom‚nilor, ci lu‚nd m„suri care s„ Óncurajeze concuren˛a Ón acest domeniu. Pre˛urile nu pe baz„ de costuri trebuie s„ fie fundamentate, ci s„ fie rezultatul concuren˛ei din pia˛„. De aceea, consider„m total inexact„ afirma˛ia c„ aceast„ reducere de TVA nu se va resim˛i Ón reducerea pre˛urilor la aceste produse.
Œn final a∫ vrea s„ v„ spun doar c„, indiferent c‚t de multe explica˛ii a˛i Óncerca s„ fabrica˛i pentru a fi Ómpotriva reducerii TVA-ului, noi ∫tim c„ singura cauz„ care v„ determin„ s„ nu fi˛i de acord cu aceast„ propunere ∫i, chiar mai mult de at‚t, pentru care v„ Óngroze∫te faptul c„ aceast„ propunere ar putea s„ treac„, este aceea c„ men˛inerea cu Ónc„p„˛‚nare a cotei unice la nivelul de 16% a creat un gol de resurse bugetare de peste un miliard de euro ∫i iat„ c„, dup„ un an ∫i ceva, Ónc„ nu ∫ti˛i prin ce solu˛ii alternative ve˛i compensa acest gol de resurse.
Acestea fiind spuse, reiterez faptul c„ ∫i grupul nostru parlamentar va vota pentru aceast„ ini˛iativ„, cu un sentiment de regret c„ nu am dezb„tut mai Ónt‚i ini˛iativa noastr„, cu 5%, ∫i nu 9% la TVA pentru produsele alimentare de baz„.
V„ mul˛umesc.
Se spunea de la acest microfon c„ cre∫terea accizelor Ón luna iulie nu va determina o cre∫tere a pre˛urilor la produsele alimentare. Este adev„rat, nu o vor determina doar dac„ TVA-ul va sc„dea. Altfel, a∫a cum patronatele au anun˛at public, cre∫terea accizelor la energie ∫i a pre˛ului la gaze va determina o scumpire a produselor alimentare cu 7-10%.
Ca s„ Ónchei, a∫ Óncerca s„-l parafrazez pe scriitorul britanic George Bernard Shaw, care spunea c„: îProgresul st„ Ón m‚na sau rezid„ numai din ideile nerezonabile“, fiindc„ ast„zi s-a spus c„ reducerea TVA-ului nu ar fi o idee rezonabil„. Eu a∫ vrea s„ v„ invit ast„zi s„ fim cu to˛ii oameni nerezonabili ∫i s„ vot„m o m„sur„ care este Ón avantajul popula˛iei rom‚ne, cu adev„rat, ∫i Ón avantajul produc„torilor rom‚ni.
V„ mul˛umesc.
Eu nu cred c„ dumneavoastr„ a˛i inten˛ionat acest lucru. Sunt convins„ c„ este o reglementare care, m„ rog, a avut Ón momentul respectiv o anumit„ ra˛iune, dar da˛i-mi voie s„ v„ rog s„ fi˛i de acord c„ ea nu se justific„, c„ exist„ destule structuri asociative. A˛i modificat acum Legea administra˛iei publice locale. Sunt structuri, asocia˛ii intercomunitare. Toate au rol consultativ.
Ne mai trebuie Ónc„ o structur„? Avem bani publici ca s„ o aliment„m? Eu consider c„ nu ∫i v„ rog din tot sufletul s„ fi˛i de acord cu eliminarea acestui capitol, mul˛umindu-v„ pentru aten˛ie.
28 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/21.IV.2006
Ave˛i dreptate.
™i dumneavoastr„ ave˛i dreptate, dar, Ón mod cert, are dreptate ∫i colegul nostru.
Haide˛i s„ mergem Óncet, a∫a... Deci g‚ndi˛i-v„! Domnul secretar Funar spune c„ sunt 52 pe partea d‚nsului. Domnul Puskás Ómi spune...
## **Domnul Gheorghe Funar**