Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 septembrie 2009
Camera Deputaților · MO 115/2009 · 2009-09-21
· other
1 discurs
Doamnelor și domnilor deputați,
Vă anunț că ședința consacrată răspunsurilor orale la întrebări din data de astăzi va fi reprogramată, din cauza timpului înaintat, de aceea, astăzi, va avea loc doar ședința consacrată prezentării interpelărilor adresate membrilor Guvernului.
Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședințe și
Interpelare
Gheorghe Ialomițianu
interpelării: Situația celor 89 de muncitori disponibilizați de la SC Construcții Aeronautice – SA Ghimbav.
Subiectul interpelării: Situația celor 89 de muncitori disponibilizați de la SC Construcții Aeronautice – SA Ghimbav. În urma hotărârii adunării generale de la SC Construcții Aeronautice – SA privind aprobarea Programului de restructurare, 89 de persoane au fost disponibilizate în baza dispozițiilor art. 65 și 66 din Codul muncii și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2002, aceștia urmând să beneficieze de plăți compensatorii și de măsuri active pentru combaterea șomajului. Aceste măsuri prevăzute în contract nu au fost respectate. În urma unei adrese către Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Brașov au fost anunțați că nu pot beneficia de drepturi, conform Ordonanței nr. 95, și nici de ajutor de șomaj, deoarece societatea nu a plătit contribuții pentru fondul de șomaj, deși angajații acestei firme erau angajați cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Atașez decizia de concediere a domnului Mazilu Adrian, precum și o scrisoare. Domnule ministru, ce măsuri intenționează să ia ministerul pe care îl conduceți, în vederea soluționării de urgență a acestor probleme? Vă solicit răspunsul în scris și verbal. Cu considerație, deputat Ialomițianu Gheorghe. Vă mulțumesc.
Interpelare
Marian Neacșu
Prima dintre ele se referă la aplicarea neunitară, selectivă, la nivelul județelor, a Legii nr. 218/2009 de către Autoritatea Rutieră Română, în lipsa unui ordin al ministrului privind normele de aplicare a legii menționate, și este adresată domnului ministru Radu Berceanu, ministrul transporturilor
Prima dintre ele se referă la aplicarea neunitară, selectivă, la nivelul județelor, a Legii nr. 218/2009 de către Autoritatea Rutieră Română, în lipsa unui ordin al ministrului privind normele de aplicare a legii menționate, și este adresată domnului ministru Radu Berceanu, ministrul transporturilor și infrastructurii. În esență, ca urmare a interpretării nepermis de lejere, neunitare și selective practicate de autoritățile rutiere la nivelul țării, în unele județe, printre care și în Ialomița, s-a ajuns la situația în care instructorii de conducere auto independenți nu mai au voie să lucreze. Dacă legiuitorul a hotărât prin prevederile Legii nr. 218/2009 să permită derularea activității instructorilor în anumite condiții de autorizare, care vor fi reglementate prin ordin al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, atunci nu înțelegem pe ce bază legală își permite Autoritatea Rutieră Română, care este o autoritate administrativă, să interzică unei întregi categorii profesionale să lucreze, fără să existe un ordin al ministerului în aplicarea acestei legi, și solicit întreprinderea de măsuri necesare pentru a se permite desfășurarea în condiții normale a activității acestora. A doua interpelare este adresată domnului Theodor Paleologu, ministrul culturii, cultelor și patrimoniului național, și se referă la necesitatea emiterii unei noi hotărâri de guvern pentru modificarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 și ale art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003, prevederi anulate în justiție, în scopul punerii de acord a normelor de aplicare cu prevederile Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune. Datorită faptului că în instanță s-a obținut anularea unor prevederi exclusiv pentru microîntreprinderi, în această situație vor fi disfuncții majore cu privire la colectarea fondurilor necesare funcționării Televiziunii Române și Societății Române de Radiodifuziune, prin eliminarea prevederilor art. 3 alin. (2) din hotărârile 977 și, respectiv, 978 care stabilesc obligația persoanelor juridice de achitare a taxei radio-tv și solicităm să ni se comunice dacă ministerul are în intenție, pentru preîntâmpinarea acestor disfuncții și pentru a elimina o mulțime de procese consumatoare de resurse, să corecteze formularea stabilită de instanță ca fiind incorectă și să promoveze o hotărâre de guvern prin care să modifice actele normative arătate și să le pună de acord cu Legea nr. 41/1994. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelare
Ioan Holdiș
interpelării: Autostrada Târgu Mureș – Ditrău – Târgu-Neamț.
Subiectul interpelării: Autostrada Târgu Mureș – Ditrău – Târgu-Neamț. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a deschis organizarea procedurii de licitație în vederea atribuirii contractelor pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și a listelor de calități pentru construirea Autostrăzii Târgu Mureș – Ditrău și Ditrău – Târgu-Neamț. Contractele vor avea finanțare de la bugetul de stat, având o valoare estimată a celor două contracte de 13.356.000 de lei fără TVA. Până aici totul este bine. Problema însă intervine în faptul că aceste studii au un termen de doar 2 ani, expirând cel mai târziu în 2012, și se riscă pierderea banilor. În perioada 2003–2004 s-au mai întocmit aceleași studii de fezabilitate pentru aceste tronsoane, Uniunea Europeană refuzând finanțarea. Vă solicit să dispuneți verificarea modului în care se vor face aceste studii de fezabilitate și mai ales dacă este bine să fie făcute dacă nu există siguranța că va exista și o finalitate. Vă
Interpelare
Gheorghe Ana
Litigiul dintre SNC Ploiești Carbonifera – SA Ploiești și Primăria Șotânga.
Primăria Comunei Șotânga, județul Dâmbovița, a cerut intervenția Ministerului Economiei la SNC Ploiești Carbonifera – SA Ploiești pentru compensarea datoriei acesteia de 127.131,2 RON cu suprafețele de teren și clădirile deținute în comuna Șotânga. Vă rog, domnule ministru, a interveni pentru rezolvarea acestui litigiu.
Interpelare
Viorel Balcan
Prima interpelare este adresată domnului prim-ministru Emil Boc.
Prima interpelare este adresată domnului prim-ministru Emil Boc. În atenția domnului ministru al muncii, familiei și protecției sociale Marian Sârbu. În urma întâlnirii cu reprezentanții agenților economici din municipiul și județul Brăila, am purtat discuții cu privire la necesitatea menținerii măsurilor de protejare a intereselor economice ale populației și stimularea creșterii economice. În acest sens, vă solicit să-mi comunicați dacă Guvernul României intenționează să mențină măsurile adoptate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28 din 18 martie 2009 privind reglementarea unor măsuri de protecție socială și în anul 2010. Doresc răspunsul în scris și oral. Vă mulțumesc pentru prima interpelare. A doua. În urma întâlnirilor cu reprezentanții agenților economici din municipiul și județul Brăila, am purtat discuții cu privire la necesitatea încurajării activității agenților economici și stimularea creșterii economice. În acest sens, vă solicit să-mi comunicați de ce Ministerul Finanțelor Publice, prin Decizia nr. 223 din 14 iulie 2009 a Comisiei pentru analiză și soluționare a cererilor debitorilor care solicitau trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietatea debitorilor, a respins solicitarea Societății Comerciale Braicar – SA Brăila, societate de transport public urban a municipiului Brăila, care desfășoară activitate de utilitate publică, potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/2006. Pe fondul crizei economice traversate de țara noastră, orice măsură dispusă, susceptibilă a încuraja sau relansa activitatea agenților economici, trebuie ferm pusă în aplicare, astfel încât să ducă la soluționarea de fond a problemelor societăților comerciale cu capital de stat, pentru a reduce arieratele din sistemul economic, potrivit Ordinului nr. 486 din 2007 al Ministerului Economiei și Finanțelor. De asemenea, prin astfel de practici să nu se creeze un precedent administrativ al ministerului de respingere a unor astfel de solicitări ale agenților economici, în contextul în care baza legală există. Doresc răspuns în scris și oral și nu am făcut mențiunea că interpelarea este adresată domnului ministru al finanțelor publice Gheorghe Pogea. Vă mulțumesc.
Interpelare
Samoil Vîlcu
este situația noului sediu destinat oficiilor Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Județului Vâlcea.
Domnule ministru, Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Decizia nr. 165 din 25 martie 2009 privind constituirea Comisiei de analiză pentru cumpărarea de sedii și terenuri aferente, a postat pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului un anunț privind intenția de a achiziționa imobile cu destinația de birouri, fiind prezentat un tabel cu locațiile și suprafețele, pe județe, preconizate a fi achiziționate, întrucât expiră actualele contracte de închiriere. Având în vedere că oficiile Registrului Comerțului teritoriale sunt instituții publice ce impun ca locațiile care vor fi achiziționate să asigure buna funcționare a acestora, în Râmnicu Vâlcea s-a finalizat acțiunea pentru cumpărarea spațiului din Strada Republicii nr. 24, la periferia orașului, iar locatarii sunt nemulțumiți, având în vedere că s-ar putea să nu mai aibă liniște. În prezent, Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Vâlcea își desfășoară activitatea într-un spațiu situat într-o clădire cu două zone de birouri, adecvat lucrului cu publicul, având prin construcție această destinație, și cu toate utilitățile, dar totuși, în mod nejustificat, spațiul nu a fost luat în calcul, deși au existat toate condițiile necesare. Precizez că acest imobil asigură buna desfășurare a activității instituției, fiind situat în centrul municipiului, în apropierea Tribunalului Vâlcea și a celorlalte instituții ale statului, fiind o locație potrivită pentru o instituție publică. În calitate de deputat în Colegiul nr. 2 Râmnicu Vâlcea, vă solicit, domnule ministru, să analizați cu atenție situația, întrucât pe viitor ar putea exista probleme în funcționarea acestei instituții, dacă sediul va fi ales nepotrivit pentru desfășurarea activității. Vă mulțumesc.
Interpelare
Derzsi Ákos
Către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, doamnei ministru Ecaterina Andronescu.
Către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, doamnei ministru Ecaterina Andronescu. Conținutul interpelării: Semnalarea situației manualului școlar pentru materia Matematică, clasa a II-a, în limba maghiară, apărut la Editura Aramis, aprobat prin Ordin MEC nr. 3.885 din 2004. Având în vedere rolul și importanța sistemului de învățământ de care ați fost preocupată în mod curent și cu atâta entuziasm în ultima perioadă, totuși, la începutul noului an școlar, elevilor clasei a II-a din județul Bihor li s-au distribuit manualele mai sus menționate, al căror text în întregime este lipsit de spații între cuvinte. Tipărirea unei publicații de orice natură în așa manieră constituie o eroare flagrantă de natură profesională. Astfel, o asemenea carte își pierde rolul educativ, devenind mai degrabă un produs degradant. Nu există nicio explicație acceptabilă pentru această greșeală. Citirea și înțelegerea textului este greoaie și pentru un adult. În acest caz, este vorba de un manual școlar pentru copii de clasa a II-a, de 7–8 ani, ce de-abia încep să-și însușească abilitatea de a citi. Din anul 2004, generații de elevi, practic, s-au chinuit să învețe după acest manual, munca depusă de ei și de profesori fiind mult îngreunată, pierzându-se mult timp cu descifrarea cerințelor exercițiilor. Acest manual, care a obținut certificatul de management al calității ISO 9001/2000, reflectă calitatea actuală a sistemului de învățământ din România. Având în vederea situația prezentată mai sus, vă rog să precizați ce măsuri veți lua pentru remedierea acestei probleme. În cât timp pot primi acești elevi manuale corecte și de calitate? Totodată, o editură care a publicat o asemenea lucrare, care a contribuit în mod direct la deprecierea sistemului de învățământ și a imaginii ministerului pe care îl reprezentați, poate pe viitor să mai publice manuale școlare?
Interpelare
Mircea Irimescu
Necesitatea rezolvării unor probleme cu care se confruntă cetățenii de naționalitate română din statele învecinate nemembre ale Uniunii Europene.
Subiectul: Necesitatea rezolvării unor probleme cu care se confruntă cetățenii de naționalitate română din statele învecinate nemembre ale Uniunii Europene. Stimate domnule ministru, România a făcut progrese importante în acțiunea ei de a-și apropia și sprijini comunitățile românești din afara granițelor statului nostru. În ciuda acestei evidențe, este încă departe de nivelul așteptărilor unei mari părți a cetățenilor de naționalitate română din statele vecine țării noastre, care consideră, pe bună dreptate, țara noastră ca fiind patria lor istorică. În cele ce urmează, vă supun atenției trei probleme semnalate de reprezentanții populației românești din nordul Bucovinei. Prima problemă se referă la condițiile în care reprezentanții acestor comunități, la fel ca orice alt cetățean ucrainean, pot intra în România. Se știe că de la data intrării noastre în Uniunea Europeană, cetățenii statelor nemembre ale acesteia au nevoie de viză de intrare. Viza se obține cu cheltuieli apreciabile pentru solicitanți, după destule zile de așteptare, pe baza unei invitații întocmite în formă autentică la un notariat din țară. Problema invitației creează evidente și justificate nemulțumiri celor care nu au de la cine să solicite astfel de acte. Trebuie să admitem că sunt cetățeni ucraineni de naționalitate română care nu au rude sau prieteni în România și doresc și ei să viziteze țara. Actualul sistem de acordare a vizelor îi împiedică pe cei în cauză să facă acest lucru. Soluția prin care au rezolvat Polonia și Ungaria probleme similare vă este bine cunoscută și, după toate semnele, accesibilă: semnarea cu Ucraina a unui tratat de mic trafic la frontieră, care să instituie un sistem simplificat de acordare a vizelor pentru persoanele aflate în vecinătatea frontierelor. A doua problemă se referă la necesitatea încheierii cu Ucraina a unui acord pentru echivalarea diplomelor de studii. Actualmente, sute și sute de tineri cetățeni ucraineni de naționalitate română, care și-au făcut studiile superioare în România, nu pot practica profesiile în care și-au primit înalta calificare din cauza nerecunoașterii acestora pe teritoriul Ucrainei. Lor nu le rămâne decât să se stabilească în țară, așa cum a procedat o parte însemnată a lor, sau să renunțe la specializările pe care le-au obținut cu mari eforturi, depuse atât de ei, cât și de Guvernul României. Comunitățile în care ei ar trebui să se întoarcă și să-și practice funcțiile la care ar avea dreptul să aspire, potrivit studiilor făcute, înregistrează pierderi foarte mari. Nu numai că nu se întăresc prin aportul acestor tineri, dar îi pierd definitiv pe cei care aleg soluția stabilirii lor în România, și, nu o dată, sunt dintre cei mai bine dotați. A treia problemă se referă la necesitarea dotării comunităților românești din Ucraina, în mod special cea din regiunea Cernăuți, cu biblioteci publice de carte românească. Deși s-a vorbit mult despre această chestiune, nu s-a făcut nimic în sensul realizării ei, asta în condițiile în care, în momentul de față, introducerea cărților românești pe teritoriul Ucrainei, prin restricțiile frontaliere impuse de statul vecin, este practic prohibită. Acest lucru împiedică organizațiile neguvernamentale și persoanele fizice să doteze ele cu publicații în limba română școlile și bibliotecile publice. Problema ar fi găsit o rezolvare, parțial acceptabilă, prin deschiderea la Cernăuți a unei filiale a Centrului Cultural Român de la Kiev, înființat recent, dar până în prezent nu s-a realizat acest lucru, deși în bugetul de stat știm că sunt cuprinse sumele pentru funcționarea lui în acest an. Având în vedere cele trei probleme semnalate mai sus, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați ce soluții aveți în vedere pentru eliminarea sau măcar diminuarea problemelor cu care se confruntă cetățenii de naționalitate română din Ucraina, precum și din celelalte state învecinate nemembre ale Uniunii Europene. Solicit un răspuns în scris. Mulțumesc.
Interpelare
Maria Stavrositu
Ce se întâmplă cu autorizațiile de funcționare provizorii pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au solicitat înființarea de noi specializări și calificări profesionale începând cu acest an școlar.
Anul școlar 2009–2010 a început, însă ministerul de resort este departe de a fi clarificat toate aspectele legate de buna desfășurare a activității în învățământ. Deficiențele în colaborarea cu autoritățile locale creează dificultăți multor elevi și profesori, care sunt nevoiți să-și desfășoare activitatea în școli fără autorizații sanitare de funcționare, cu lucrări de construcție nefinalizate sau fără surse de încălzire cu puțin timp înaintea sezonului rece. De asemenea, la nivel didactic și curricular, situația este departe de a fi clarificată. Nici profesorii, nici elevii nu știu ce examene se vor da, ce lege se aplică și ce specializări pot urma la fiecare școală în parte. În legătură cu acest din urmă aspect, se știe că, periodic, conducerile unor unități de învățământ preuniversitar solicită înființarea de noi specializări și calificări profesionale. La sfârșitul anului trecut, reprezentanții Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, ARACIP, au stabilit, în urma unei evaluări a experților, care sunt unitățile de învățământ preuniversitar de stat ce urmează a primi autorizație de funcționare provizorie pentru anul școlar 2009–2010. În acest sens, Consiliul ARACIP a adoptat Hotărârea nr. 17 din 15 decembrie 2008 care menționează numele școlilor și liceelor de stat din toată țara propuse spre autorizare provizorie, în vederea înființării de noi specializări, niveluri de învățământ sau calificări profesionale. Din păcate, sunt câteva sute de unități de învățământ care așteptau până cel târziu în 14 septembrie ordinul ministrului în baza căruia să se aprobe hotărârea de autorizare redactată de ARACIP. Solicităm conducerii ministerului să clarifice această situație în cel mai scurt timp și să precizeze când va fi semnat acel ordin pentru deblocarea situației prezentate. Vă mulțumesc și
Interpelare
Vasile Popeangă
Printre programele care sunt în atenția Guvernului pentru transpunerea în practică a politicii guvernamentale în domeniul sănătății se află și Programul național de diabet zaharat.
Printre programele care sunt în atenția Guvernului pentru transpunerea în practică a politicii guvernamentale în domeniul sănătății se află și Programul național de diabet zaharat. În vederea realizării acestui program, există două finanțări: una de la Ministerul Sănătății și alta prin Casa de Asigurări de Sănătate. Finanțarea de la Ministerul Sănătății se face prin Direcția de sănătate publică, banii destinați fiind necesari pentru efectuarea informatizării listei pacienților, în vederea realizării Registrului național. În acest sens, vă facem cunoscut, domnule ministru, că suma repartizată de Ministerul Sănătății pentru județul Gorj nu asigură nici plata drepturilor bănești salariale pentru informaticianul angajat pe program la nivelul cabinetului de diabet zaharat. De asemenea, trebuie să vă fac cunoscut că celelalte cheltuieli, cum ar fi cele de birotică, reparații calculatoare, imprimante, care trebuie acoperite tot de Ministerul Sănătății, sunt suportate din cheltuielile personale ale cadrelor medicale, întrucât ele nu sunt alocate Direcției Județene de Sănătate Publică Gorj. Facem, de asemenea, precizarea că în acest moment nu mai există surse la nivelul Direcției de Sănătate Publică Gorj pentru finanțarea activităților Programului național de diabet zaharat, surse ce trebuie primite de la Ministerul Sănătății. Față de cele prezentate, vă rugăm, domnule ministru, să analizați această situație și să ne comunicați în scris modul de soluționare a acesteia. Cu considerație, deputat Vasile Popeangă. Vă mulțumesc.
Interpelare
Edler András György
Interpelarea mea se adresează domnului ministru Pogea, ministrul de finanțe.
Interpelarea mea se adresează domnului ministru Pogea, ministrul de finanțe. Impozitarea societăților care au optat pentru sistemul de impunere prevăzut la titlul IV al Legii nr. 571 din 2004 privind Codul fiscal a cunoscut o modificare importantă, începând cu data aderării României la Uniunea Europeană. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007 microîntreprinderile definite la art. 103 din Codul fiscal aplică o cotă de impunere de 2% în anul 2007, 2,5% în anul 2008 și 3% în anul 2009, așa cum este prevăzut la art. 107 din Codul fiscal, așa cum a fost modificat de Legea nr. 343 din 2006. Pentru perioada de după 31 decembrie 2009, Codul fiscal nu prevede nicio precizare cu privire la cota de impozit care ar trebui aplicată. Nici proiectul de lege privind modificarea Codului fiscal ce urmează a fi adoptat pentru a intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2010, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice la Secțiunea Legislație, nu precizează regimul fiscal aplicabil microîntreprinderilor începând cu 1 ianuarie 2010. Având în vedere cele de mai sus, prin prezenta, vă rog să-mi precizați care va fi regimul microînreprinderilor în 2010 în viziunea Ministerului Finanțelor Publice. Solicit răspunsul dumneavoastră în scris și oral. Vă mulțumesc.